Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

Spectacol invitat

ȚÎBA

ȚÎBA
Distribuție
Regie Cosmin Panaite
Program

29

mai 19
Ora: 17:00
USV - Auditorium Joseph Schmidt

Spectacolul este un discurs ironic și autoironic despre teatru și metehnele sale, descrie experiența de lucru pentru un spectacol și dezvăluie din culisele relației dintre un regizor și actori.
Ca în orice comedie, lucrurile degenerează, spre deliciul publicului; în cazul nostru, disfuncționalitățile prezentate își propun să și chestioneze diferitele feluri de a "face teatru".
ŢÎBA*, foarte puțin dupa câteva 'șcene' de William Shakespeare, este o comedie care sfârșește serios, finalul fiind dedicat fericiților și sărmanilor îndrăgostiți.

Distribuția:
Artiom CREȚ - Nic Beton
Carolina NEAGU - Oana Joacăbine
Sergiu SEMENCIUC - Regizorul
Luminița ANDRUH - Floarea Bețivu
Ludmila MIHAI - Sufleurul
Polya ZUBATI - Daniela Capdefier
Felicia MALAI - Luminița Întunerec
Elian AGACHE - Gigel Potrivitu

Cosmin Panaite, actor al Teatrului Municipal “Matei Vişniec” Suceava, este regizorul şi coordonatorul acestui proiect realizat de Universitatea din Suceava şi Casa de Cultură a Studenţilor Suceava. Acesta se află la a treia colaborare cu trupa Teatrului Studențesc Fabulinus**, după spectacolele PISICA VERDE şi COSMIC.

* ŢÎBA este o interjecție, folosită de obicei pentru a alunga câinii.
** În credințele Romei antice, zeul Fabulinus (lat. fabulari - a vorbi) îi învăța pe copii să vorbească.

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava