Repertoriu

SCLAVI

Distribuție
Autor Maria Manolescu Borșa
Regie Cosmin Panaite
Scenografia Réka Oláh
Afiș Benedek Levente

Actori Horia Andrei Butnaru
Diana Lazăr
Costin Bucătaru (colaborator)
Cătălin Ștefan Mîndru
Cristina Florea
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

„Un actor tânăr se hotărăște să facă un spectacol despre sclavia modernă, implicând o fostă victimă a acesteia – un sclav eliberat de la o stână din România. Proiectul artistic depinde de sprijinul iubitei lui new age, de un primar și de un director de teatru. Dar, în procesul de lucru, actorul, iubita lui și sclavul sunt confruntați cu lucrurile ascunse din ei, și forțați să se schimbe mai mult decât și-ar fi dorit.” (Maria Manolescu Borșa, dramaturg)


Montarea propune publicului o experienţă intimă, incluzivă, în care dispunerea locurilor spectatorilor chiar în decorul spectacolului şi apropierea de actori vor intensifica emoţiile şi senzaţiile tuturor participanţilor. Spectacolul vorbeşte despre libertăţi, dorinţe, realităţi percepute diferit de fiecare dintre noi, iluzii, ochi închişi, despre raporturi de forţe şi jocuri de putere.
Prin acest demers artistic, echipa de tineri creatori lansează publicului o invitaţie la dialog şi reflecţie. Où va le monde?

„Sclavi este încă una dintre lumile posibile pe care le propun atenţiei spectatorilor de teatru. Neliniştea pe care am simţit-o timp de câţiva ani faţă de textul Mariei Manolescu Borșa s-a materializat în acest proiect, desfăşurat sub semnul coincidenţelor şi al cercurilor care se închid. Spectacolul reprezintă atitudinea mea emoţională faţă de lumea în care trăiesc. Invit publicul să petrecem împreună un timp comun, conştienţi că luăm parte la un aici şi acum. Timpul prezent. România.” (Cosmin Panaite, regizor)

Textul Mariei Manolescu Borșa este o ficţiune inspirată dintr-un caz real, petrecut în judeţul Galaţi, intrat în atenţia procurorilor în anul 2012. Subiectul de la care dramaturgul a pornit îşi dovedeşte din nefericire actualitatea, întrucât în luna ianuarie 2022 un alt caz de sclavie a intrat în atenţia DIICOT, de această dată în judeţul Mureş.

SCLAVI, de Maria Manolescu Borșa
Regie artistică: Cosmin Panaite
Scenografie: Réka Oláh
Atmosferă sonoră: Oana Hodade
Mișcare scenică: Andreea Belu
Grafică: Benedek Levente

Horia Andrei Butnaru – Pavel
Diana Lazăr – Ana
Costin Bucătaru – Doru
Cătălin Ștefan Mîndru – Primarul
Cristina Florea - Directorul

Limita de vârstă: 15+

Biletele vor fi puse în vânzare atât online, pe www.blt.ro, cât și la casieria teatrului

Durata spectacolului: 2h

Spectacol produs în Stagiunea 2021 - 2022. Data premierei 4 martie 2022 și  5 martie 2022.

 

Foto credit: Luana Popa și Amedeia Vițega

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava