Carte de condoleante

Personalitate culturală marcantă a Sucevei, Carmen Veronica Steiciuc, născută pe 25 octombrie 1968, a plecat dintre noi luni, 1 noiembrie 2021.

Moartea ei a șocat și îndurerat o mulțime de oameni care o cunoșteau și o apreciau pentru întreaga sa activitate.

Poetă, director al revistei „Bucovina literară”, organizator al Festivalului Labiș, Carmen Veronica Steiciuc rămâne în istoria Sucevei ca primul director al teatrului sucevean, înființat în urmă cu șase ani, la inițiativa conducerii Primăriei Suceava.

Carmen Veronica Steiciuc a fost o personalitate multilateral dezvoltată, dovadă fiind și bogata sa activitate culturală și nu numai.

Primul său poem a văzut lumina tiparului în 1988, în Caiete Bucovinene, în cadrul revistei Convorbiri literare și se regăseşte în volumul de debut „Culoarea neprevăzută a orei”.

Absolventă a Liceului „Ștefan cel Mare” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc a intrat prima la USV la Automatizări şi calculatoare, facultate pe care am absolvit-o ca şefă de promoţie, a doua facultate pe care a terminat-o fiind la Sociologie, Secţia Asistenţă Socială. Timp de şapte ani a lucat ca voluntar cu Christian Children’s Fund of Canada.

Cea de-a treia facultate a fost de „Teatrologie. Jurnalism Teatral” iar în prezent era doctorand la Școala Doctorală de Teatru Iași.

Deţinătoare a peste 50 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale de poezie, printre reuşitele cele mai mari ca poet se numărau cele două rezidenţe literare pe care le-a cîştigat în Franţa, precum şi titlul de Poet Mantelat al Asociaţiei Poesia Attiva din Torino, Italia, dar și distincţiile primite de la International Society of Poetry din Washington D.C. SUA.

Timp de mulți ani a fost preşedinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, inițiator și coordonator al evenimentelor teatrale organizate prin Clubul Rotary Suceava Bucovina, dar și director/coordonator a mai mult de 120 de evenimente teatrale şi turnee cu spectacole montate după piese

semnate de dramaturgul bucovinean Matei Vişniec, de care o lega o frumoasă prietenie.

Ca directoare a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, cea mai mare reuşită o considera chiar construcţia acestei instituţii de spectacole şi concerte, care, în numai trei ani, a reuşit să aşeze Suceava pe harta teatrală din Romania, având o foarte bună vizibilitate în turnee și festivaluri naționale și internaționale. Acestora li se adăugau reprezentaţii la Paris, în Sala Bizantină a Ambasadei României, la Laval şi Changé în Franţa dar şi la Chişinău, în Republica Moldova.

 

Mesajul colegilor de la Teatru:

„Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava este cel mai iubit dintre proiectele cărora Carmen Veronica Steiciuc le-a dat viaţă.

„Vă iubesc!” sunt ultimele cuvinte pe care Carmen ni le-a trimis. Plecarea ei atât de neaşteptată şi de nedreaptă ne-a îndurerat profund. Sper ca noi, colegii ei din teatru, să fim în stare să-i răsplătim toată dragostea ei. Dumnezeu s-o odihnească şi să-i poarte sufletul bun în lumină! Suntem alături de familia îndurerată”

 

Mesajul dramaturgului Matei Vișniec:

"Carmen Veronica Steiciuc a fost, înainte de toate, un fel de flacără plină de viaţă, de pasiune literară, de energie generoasă. Toţi cei care i-au stat în preajmă şi-au pus, cred, această întrebare: de unde se hrănea ea cu atîta forţă şi cu atîta încredere că totul era posibil? Carmen avea o vocaţie înnăscută de organizator de evenimente culturale, avea idei, credea în oameni… Reuşea cu un talent uluitor să găsească finanţări, să deblocheze situaţii care păreau imposibile, să rezolve trei probleme pe minut.

I-am fost alături în multe turnee, precum şi la multe festivaluri începînd cu cel de poezie, Nicolae Labiş de organizarea căruia s-a ocupat multă vreme. Apoi s-a lansat într-o fabuloasă aventură teatrală, a învăţat din mers tot ceea ce trebuia pentru a conduce un teatru, a absolvit o nouă facultate pentru a fi manager cultural… Şi între timp mai scria şi poeme, publica şi cîte o carte. A activat în cadrul clubului Rotary, s-a ocupat timp de cîţiva ani de revista Bucovina literară, a avut două rezidenţe de scriitor în Franţa… Vorbea foarte bine engleza şi franceza, şi a ştiut să fie o gazdă minunată pentru cei care descopereau, împreună cu ea Bucovina.

Greu, greu de făcut, acum, la cîteva ore după plecarea ei dintre noi, un portret al acestei fiice a Sucevei şi a Bucovinei, de aceea spun aici multe lucruri în dezordine dar sub semnul unei enorme admiraţii. Cunoştea Bucovina ca şi cum ar fi fost propria sa grădină, nu o speria nici o distanţă şi cu o spontaneitate uluitoare alerga uneori dintr-un sat în altul, de la un eveniment la altul. Centrul Cultural Bucovina i-a fost, ani la rînd, a doua ei casă, pe care nu a părăsit-o însă, din punct de vedere afectiv, cînd a preluat conducerea noului teatrul înfiinţat la Suceava…

Deşi sunt un om al cuvintelor, acum, evocînd-o pe Carmen, îmi este greu să le găsesc, să le asociez. Pe undeva am sentimentul că destinul a fost nedrept cu ea. Simt mai degrabă nevoia de să-i spun direct: Carmen, mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru Suceava, pentru noi cei care iubim teatrul, pentru toţi cei care iubim literatura, arta, dialogul între oameni şi între sensibilităţi diferite, curajul de a experimenta, de a inventa limbaje, de a înfrumuseţa viaţa cu vise realizabile…

Îţi vom păstra, dragă Carmen, un loc în inima noastră şi în sufletul nostru, iar în teatrul de la Suceava, pe care l-ai iubit atît de mult, îţi vom păstra la fiecare reprezentaţie cîte un loc liber. Ca să fii cu noi…"

 

Mesajul jurnalistului Sorin Avram:

„Din păcate, Carmen s-a stins din viață la numai o săptămînă după ce a împlinit vîrsta de 53 de ani. Carmen, pe numele ei întreg Carmen Veronica Steiciuc, cea care a fost managerul Teatrului ”Matei Vișniec” din Suceava încă de la înființarea acestuia în urmă cu 6 ani.

Carmen a fost o fire sensibilă care a scris poezii cu mult succes, care și-a adorat părinții, care și-a iubit fratele și care era îndrăgostită de frumos. Veșnic îndrăgostită.

Carmen a fost o fire ambițioasă, care a absolvit nu mai puțin de trei facultăți și care urma acum un doctorat în teatrolgie. Carmen a avut principii solide și o fire încăpățînată. Uneori prea încăpățînată.

Carmen a fost, cu bune și cu prea puține rele, un prieten din categoria celor care-ți sînt alături mai ales la greu. Carmen a fost. A fost pentru prea puțin timp. Dumnezeu să aibă de grijă de tine, Carmen! Și condoleanțe familiei”.

Dacă doriți să lăsați un mesaj de condoleanțe, o puteți face completând formularul de mai jos

Mesaje de condoleanțe

  • Postat de 349979 in 08/10/23 10:54pm

    Изготовление номерных знаков на авто
    Дубликат номера

  • Postat de Rosemary Scott in 14/11/21 1:46am

    Carmen, My beautiful cousin, may you rest in peace in the beauty and serenity of Heaven. I'm so glad we got to bring you here to America and get to know you. I've asked my son Peter to help welcome you into Heaven and show you around. I know you will have lots of fun talking about the time you spent here with him, with us. We, your American family, love you and miss you, but I guess God needed another angel....you. Someday we'll meet again where we'll laugh and sing "You are my Sunshine" once again! In the meantime, you and Peter help God watch over us down here, we love you!

  • Postat de auXCCjdSpZiLKybRGrG in 10/11/21 3:44am

    g9GWXe agthqvxpjfni, [url=http://wcdgurccmrux.com/]wcdgurccmrux[/url], [link=http://msiuvimgenfy.com/]msiuvimgenfy[/link], http://kbshgmtwdrcu.com/

  • Postat de yiOOjpCZ in 10/11/21 3:43am

    1xOUVV odyhpjtroxil, [url=http://ussjzlidyjuu.com/]ussjzlidyjuu[/url], [link=http://rqvlinnxrbwd.com/]rqvlinnxrbwd[/link], http://mshnmgpcpczf.com/

  • Postat de paFCzAegahMjicJtjO in 10/11/21 3:42am

    2ir0hM iuemzhysjhky, [url=http://qvzvnjmgzeoj.com/]qvzvnjmgzeoj[/url], [link=http://ikaqesaleien.com/]ikaqesaleien[/link], http://lgbhoxkjhbcu.com/

  • Postat de dKFcgLYquGGrlEAbj in 10/11/21 3:40am

    dM6YK8 pkxwlcfwmrjy, [url=http://hmsoxromvdsw.com/]hmsoxromvdsw[/url], [link=http://dfuxdyqbhxwk.com/]dfuxdyqbhxwk[/link], http://xxhtfpmmotmx.com/

  • Postat de sjNgLNEpuqznf in 10/11/21 3:39am

    CrfDn5 fgpgjxhwsokr, [url=http://fgjgmjnxirxe.com/]fgjgmjnxirxe[/url], [link=http://rfcxutpxiupp.com/]rfcxutpxiupp[/link], http://uwfscajpexpt.com/

  • Postat de jiINjVKCnmMCyHn in 10/11/21 3:37am

    IAq0Sb hqloecuqninj, [url=http://rtccdiqpeotp.com/]rtccdiqpeotp[/url], [link=http://jcrpvpssfevu.com/]jcrpvpssfevu[/link], http://cskqsvepcuqf.com/

  • Postat de TUlvirOoergn in 09/11/21 6:46pm

    eKJuai https://pills2sale.com/#

  • Postat de DdSABkQoeU in 09/11/21 11:04am

    hGqmLt https://pills2sale.com/#

  • Postat de eLOEhOcBkBvQzw in 09/11/21 10:31am

    edzffj https://pills2sale.com/#

  • Postat de Claudia Buzoianu in 05/11/21 10:41am

    A iubit teatrul mult de tot si era acasa in cartile lui Matei Visniec, si asta de mult tare, din adolescenta. Tin minte, nu cred ca implinise 18 ani cand mi-a arat o carte a lui Matei Visniec, bucuria de pe chipul ei atunci, era foarte fericita. Viata asta e uluitoare: atunci nu putea visa ca-l va cunoste pe Matei, ca vor deveni prieteni si vor contribui impreuna la acest fantastic proiect care e teatrul sucevean- totul a pornit din iubire pura. Carmen, ca multi dintre oameni, a lasat, a facut din lume un loc mai bun decat l-a gasit. Regret mult de tot ca nu a mai avut putere sa continue. Ii voi simti lipsa enorm si sper ca teatrul sucevean sa continue pe linia extraordinaara propusa de ea: playful, super smart, inovatoare si profunda. Jesus! Tin minte ca am vazut la Bucuresti impreuna cu ea, la inivitatia ei generoasa montarea realizata de teatrul sucevean pt Trei Surori- realmente nu mi-a venit sa cred, o experienta uluitoare! Nu mai zic de efortul ei de aduce teatrul online si ce a insemnat pt noi anul trecut- asa am reusit si eu sa vad piesa la care altfel nu avusesem acces s-o vad in regia domnului Hausvater. E uluitor ce a realizat, uluitor ce a adus Sucevei din punct de vedere cultural si spirtual. Multumesc iubita Carmen

  • Postat de Gheorghe Cîrstian in 04/11/21 7:34pm

    Carmen a fost unică în toată frumusețea ei. Frumusețe văzută & nevăzută. Frumusețea lui Carmen va lumina multă vreme aici, în toate roadele muncii ei neprecupețite, fără răgaz. Și este deopotrivă în lumina cerurilor înalte, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă Carmen!

  • Postat de Régine LAGER in 04/11/21 2:25pm

    Carmen, avec tes équipes tu as redonné une âme à l' espace théâtral de Suceava et au-delà.....Mon dernier échange avec toi date du 31 juillet 2016, après la prestation "Cartile" entre les blocs à Burdujeni, où tu m' as demandé au milieu de la rue : "cum a fost " ? Les voitures se remettant à circuler dans les rues à la fin du spectacle , nous n' avons plus eu le temps d' échanger . Mais par bonheur j' ai conservé le mail où je répondais à ta question et t'exprimais mon enthousiasme et ma gratitude d' avoir su confondre avec magie et adresse la réalité théâtrale et le quotidien , enchantant la cité .Ce qui fut prodigieux est que, une fois le "rideau tombé", je me suis retrouvée scotchée sur mon banc en plein extérieur sucevean et me suis surprise à échanger avec ma voisine spectatrice , comme si nous étions deux voisines à la "taclale" au rez-de chaussée de l' immeuble, prises inexorablement dans le filet ludique !!!!!Le théâtre était venu à la cité .....A mon tour de te demander , à toi, la petite étoile remontée au firmament: "cum a fost ?????"

  • Postat de Iordache Camelia in 04/11/21 11:49am

    Ne rugam Tatalui Ceresc pentru sufletul tau, plecat, mult prea devreme, din aceasta viata!
    Ne stiam din vremea studentiei. Aveai multe planuri de realizat, dar, drumul tau a fost brusc intrerupt ...
    Alaturi de ingeri si cu bunatatea ta, sa ii veghezi pe cei dragi!
    Sincere condoleante familiei si Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  • Postat de Szabó K. István in 04/11/21 6:51am

    Dragă Carmen! Viața e vis ... iar visul tău a fost foarte frumos, colorat și plin de poezie. Trezire luminată Dincolo, unde sper să ne reîntâlnim, doar am fi avut atâtea de povestit. Îți mulțumesc pentru generozitatea ta, credința ta nealterată în bine. Condoleanțe, dragi colegi!

  • Postat de Radio As in 04/11/21 5:29am

    Nu am crezut ca va veni momentul in care o sa punem o piesa in amintirea prietenei si colegei noastre de la Radio AS, Carmen Veronica Steiciuc, a carei rubrica de lectura poetica din propria-i creatie am fost fericiti si onorati sa o gazduim ani buni.
    Carmen a fost un om bun. Carmen a fost un prieten. Carmen a fost o minune. Carmen a fost. Pentru noi insa este si va mai fi atit cât vom mai fi si noi.

    https://youtu.be/JxPj3GAYYZ0

  • Postat de Liviu Dospinescu in 04/11/21 12:11am

    ...

  • Postat de Anca Lupascu in 03/11/21 10:36pm

    Cea mai sensibilă și corectă colegă din Centrul Cultural Bucovina, Carmen Steiciuc,va rămâne veșnic emblemă a poeziei sucevene! Adio, Carmen! Nu te voi uita......

  • Postat de Gina Mihailescu in 03/11/21 9:29pm

    Spuneai că astrele se alinieaza pentru noi.Au făcut-o atât de rău pentru tine,Carmen încât și noi am resimțit-o. Sunt sigură că tu in bunătatea ta vei trimite lumina aici,pe pământ.

  • Postat de Zakariás Zalán in 03/11/21 9:21pm

    Rămas bun, dragă Carmen! Ai fost un înger pe pâmănt, nu ai suportat lumea noastră rea. Ne vom revedea, sunt sigur, într-o lume mai bună! Condoleanțe!

  • Postat de Lăcrămioara Pânzaru in 03/11/21 5:07pm

    Toată copilăria într-un rămas bun! Aripile noi pe care le porți acum să îți facă drumul lin și să îți aducă odihnă în împărăția Domnului! Vei rămâne în amintirea mea mereu!

  • Postat de Oana-Denis Rotariu in 03/11/21 1:54pm

    Cred că venim pe Pământ fiind lumină pură.

    O lumină altfel, mai albă decât lumina zilei, mai strălucitoare decât cea alb-aurie a Soarelui şi mai insinuantă decât cea alb-albăstruie a Lunii...
    O lumină aflată la granița dintre cele două.

    Aici, pe pământ, facem cunoştință cu fel de fel de întunerici, care să ne pună prin contrast lumina în valoare.

    E o poveste încântătoare viața, pusă în scenă remarcabil, într-un joc de lumini şi umbre special menit să ne învețe despre noi.

    Şi nu numai despre noi, ci şi despre viață...
    Despre cât poate fi ea de minunată şi de eternă.

    Şi despre cât suntem noi de strălucitori şi frumoşi când ne trezim că facem parte din ea.

    Carmen dragă, oriunde ar fi să te trezești de acum însinte să fie Veșnică Lumină...!

    Albă, caldă, minunată și fină...

    Oana, cu mare regret...

  • Postat de Cerasela Rosu in 03/11/21 1:18pm

    Drum bun spre lumina eterna, draga Carmen si vesnica amintire!
    Nu voi uita chipul tau zmbitor cu care ne intampinai la spectacole si emotia cu care ne intrebai la sfarsit: "V-a placut?, A fost bine?"
    Din pacate, misiunea ta pe Pamant s-a sfarsit prea devreme, dar sigur vei veghea dintr-o stea ca ceea ce ai cladit sa dainuie.

  • Postat de Colectivul Aliantei Franceze din Suceava in 03/11/21 1:02pm

    Colectivul Alianței Franceze din Suceava este profund afectat de plecarea de lângă noi a managerului Teatrului Municipal « Matei Vișniec », Doamna Artelor în Bucovina, Carmen Veronica Steiciuc, membru fondator al AFS, participant strălucit la clădirea proiectelor Francofoniei, model inspirațional, prietenă desăvârșită, întruchipare contemporană a sensibilității și forței înscrise pe un chip angelic.

    Mereu deschisă provocărilor intelectuale și artistice, găsea energia de a se transpune în proiectele care veneau în avalanșă către Omul Carmen Veronica Steiciuc, și apoi către Instituție. A coagulat idei, inițiative, a dat aripi talentului, descoperindu-l și susținându-l.

    Ne vom putea hrăni sufletul și mintea cu tot ceea ce ne-a lăsat ca moștenire . O vom păstra în inimă, dar îi vom continua opera. Carmen Veronica Steiciuc face parte din Galeria Elitelor Nemuritoare.

    O lacrimă a Recunoștinței pe poemele Sale !

    Sincere condoleanțe familiei greu încercate!

  • Postat de Andra Badulescu Visniec (scenograf) in 03/11/21 1:01pm

    O imensa tristețe și o stare de stupefacție ! Plecarea ta, draga Carmen, lasă un imens loc gol. Lumina pe care o degajai, delicatețea ta, căldura ta, generozitatea ta, energia ta, talentul tău, prietenia ta ... sunt pierderi de neînlocuit. Drum lin spre lumina !

  • Postat de Membrii echipei ISJ Suceava pentru organizarea Concursului județean de teatru "Actori mari pe scene mici,pentru grupa de pitici in 03/11/21 12:09pm

    În aceste clipe de adâncă tristețe, membrii echipei Inspectoratului Școlar Județean pentru organizarea Concursului județean de teatru "Actori mari pe scene mici, pentru grupa de pitici", își exprimă profundul regret pentru pierderea unui partener și colaborator de nădejde, unui OM ales, Doamna Director a Teatrului Municipal "Matei Vișniec",
    CARMEN VERONICA STEICIUC.
    Sincere condoleanțe familiei și angajaților teatrului!
    Dumnezeu să o așeze în lumina slavei Sale!

  • Postat de Bucatariu Lucian in 03/11/21 12:08pm

    Dumnezeu sa te ierte Carmen.

  • Postat de Mărgineanu Constantin in 03/11/21 12:05pm

    Carmen
    In drumul tău lin spre lineștea eternă te rog ,atunci cînd te vei întîlni cu dragul tău frate SAM ,să-i spui că nu l-am uitat ,că îi păstrăm amintirea vie ,așa cum o vom păstra și pe a ta.
    Trecerea ta lasă din nou ,pentru cei care te-au apreciat,loc eternei constatări: ,,Nu credeam să-nvăț a muri vreodată,,.
    Odihnește-te în pace Carmen.Acolo unde nu se lasă cortina niciodată.

  • Postat de Mihai Măniuțiu in 03/11/21 11:43am

    Un om minunat! Ce tristețe!Dumnezeu să o odihnească!

  • Postat de Ionut Bulea in 03/11/21 11:24am

    Amintiri frumoase ...., dar si lacrimi!

  • Postat de Bejenariu Arthur in 03/11/21 10:03am

    Odihneste-te in pace, colega draga ! Dumnezeu sa te aiba in paza !

  • Postat de Spînu Constantin in 03/11/21 9:56am

    Suntem loviți ca de un trăsnet de plecarea ta pentru totdeauna, îți voi simți lipsa ca vecin(vecini), ai copilărit și ai trăit alături de noi, te-am iubit și respectat, o să ne fie permanent dor de tine. Odihnește-te în liniște și pace!

  • Postat de popa ana maria in 03/11/21 8:37am

    DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE, SUFLET BUN!

  • Postat de Andrei Cozlac in 03/11/21 7:10am

    Carmen a fost o vizionara care a intrupat prin energia ei multe proiecte cu si pentru spiritul uman. Nu vreau sa cred in aceasta veste teribila. Caldura ei nu a disparut din aceasta lumea, ea se afla in continuare in tot ce a atins si a inspirat. Iti multumesc Carmen pentru tot ce ai insemnat ca om, ca artist. O sa ne lipsesti extrem de mult, dar o sa te pastram in inimile noastre asa cum si tu ne-ai tinut in inima ta in fiecare secunda.

  • Postat de Hostiuc Cristian in 03/11/21 1:29am

    Carmen, imi pare tare rau ca nu mai esti, ca nu am mai apucat sa ne intilnim fata in fata, Facebookul e bun, dar e impersonal.Copii fiind, am impartit 20 de ani acelas etaj de bloc. Pe noi, vecinii taisau fostii tai vecini, viata ne-a trimis in alta parte.Credeam ca avem tot timpul din lume sa ne reintilnim cindva. In 2020, era programat sa venim la Suceava - eu , Anca si Corina, cu copiii nostri- sa le aratam unde am locuit noi in Suceava,pe strada Marasesti, unde ne-am jucat impreuna, unde am trait timp de doua decenii cea mai frumoasa perioada din viata noastra, atunci cind am fost copii, cind nu am avut griji, cind casa ta era si casa noastra, cind o cheie de la noi era tot timpul si la voi. Si mai ales cind jucam table la voi. Cind ti-am spus ca vrem sa venim te-ai bucurat tare, tare mult, dar a venit aceasta pandemie si totul s-a dat peste cap. Pentru tine chiar a fost fatala. Cind nu mai esti, ne dam seama ce am pierdut. Cu bine ! Anca, Corina, Cristi

  • Postat de Liviu Dospinescu in 02/11/21 11:58pm

    ...

  • Postat de Claudiu Groza in 02/11/21 10:58pm

    Am petrecut cu Carmen ore intregi la telefon sau, cand ajungeam la Suceava, in automobilul ei, in primii sai ani de director al Teatrului "Matei Visniec", vorbind despre teatru, despre provocarile administrative, financiare, repertoriale, inter-umane. M-a uimit mereu tenacitatea ei formidabila in a construi si consolida proiecte (cu "Bucovina literara" s-a petrecut la fel), dar si sensibilitatea ei extrema, care o facea incapabila de reactii dure, radicale, preferand sa sufere decat sa-i raneasca pe altii. A fost un om care a trait intens, care a muncit enorm si a ars in sine un foc urias de emotii. Pacat ca soarta nu i-a mai dat ragaz... Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

  • Postat de Claudiu Groza in 02/11/21 10:54pm

    Am petrecut cu Carmen ore intregi la telefon sau, cand ajungeam la Suceava, in automobilul ei, in primii sai ani de director al Teatrului "Matei Visniec", vorbind despre teatru, despre provocarile administrative, financiare, repertoriale, inter-umane M-a uimit mereu tenacitatea ei formidabila in a construi si consolida proiecte (cu "Bucovina literara" s-a petrecut la fel), dar si sensibilitatea ei extrema, care o facea incapabila de reactii dure, radicale, preferand sa sufere decata sa-i raneasca pe altii. A fost un om care a trait intens, care a muncit enorm si a ars in sine un foc urias de emotii. Pacat ca soarta nu i-a mai dat ragaz... Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

  • Postat de Lavinia Ienceanu in 02/11/21 10:52pm

    S-a ridicat la Cer mult prea devreme un înger de bunătate cu aceeaşi „pereche de aripi” – acum reînnoite întru veşnicie – cu care ne-a însoţit pe toţi cei care am avut binecuvântarea de a o avea în viaţa noastră. Aripile unei rara avis de lumină, ţesute din zâmbete calde şi priviri complice de o pătrunzătoare inteligenţă, aripi ţesute din nepreţuită puritate şi demnitate, din neasemuită nobleţe, frumuseţe şi seninătate. Cuvintele pe care le-a mânuit cu atâta fineţe şi gingăşie se dovedesc a fi acum neputincioase în a reda tristeţea şi regretul pe care dispariţia sa prematură le lasă în sufletele celor care au cunoscut-o...
    Cale lină la Domnul, Carmen! Odihnă veşnică în sânul Luminii şi al Armoniei pe care le-ai răspândit pe pământ!

  • Postat de Dorin Darie in 02/11/21 9:14pm

    Et in Arcadia ego!
    Aplauze, aplauze, aplauze care presară ultimul drum al unui om care a iubit teatrul si a crezut cu o tărie de nezdruncinat în șansa și nevoia Sucevei de a avea o instituție teatrală. Și a iubit cultura, cuvântul, poezia și oamenii. Bunul Dumnezeu să o odihnească în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.

  • Postat de Eurasia Rusu in 02/11/21 7:16pm

    Nu te voi uita niciodată, nu te vom uita niciodată!
    Vei rămâne mereu în sufletul meu și al meșterilor populari!
    Chiar dacă imi spuneai, că sunt îngerul tău păzitor, totuși, acum, nu am mai putut face nimic...
    Dumnezeu te-a vrut la Dreapta Lui!
    Cu regret, Eutasia

  • Postat de Viorel Urse in 02/11/21 7:01pm

    Dumnezeu sa te ierte Carmen. OM bun!

  • Postat de Elena Miron in 02/11/21 6:53pm

    Dumnezeu sa o ierte si sa ajunga cu sufletul printre stele !

  • Postat de Alex Bogdan in 02/11/21 5:54pm

    În timpul repetițiilor la Cântăreața cheală de la Teatrul Matei Vișniec, la ceva distanță, mama mea începea să se stingă. A plecat undeva spre stele, la scurt timp după premieră. Spun asta pentru că acum știu ce înseamnă să pierzi o mamă. Iar cred că asta simt toți cei din teatrul Matei Vișniec. Că au pierdut o mamă. Un prieten, un om de cultură și un profesionist desăvârșit. Gândul meu se îndreaptă spre trupa de actori care erau atât de atașați de Carmen. Vă îmbrățișez tare pe toți, de-aș putea să va iau puțin din durere, jur că aș face-o. Dar acum e timpul să plângem nedreapta dispariției a celei care a fost mama teatrului din Suceava

  • Postat de Steiciuc Gabriela in 02/11/21 4:27pm

    Drum lin către stele, Carmen... Condoleanțe familiei și putere sa treacă peste aceasta imensa durere. Dumnezeu sa va întărească și sa va ocrotească.

  • Postat de Aurora in 02/11/21 4:24pm

    Drum lin și lumina veșnica! Dumnezeu sa te odihneasca- n liniște și pace!

  • Postat de Teatrul Tineretului Piatra Neamț in 02/11/21 4:13pm

    Suntem alături de colegii de la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, la trecerea în neființă a doamnei Carmen Veronica Steiciuc, managerul acestei instituții de la înființarea sa, în 2015, până în prezent. În calitate de manager, a mizat pe calitățile unei trupe formate din actori tineri, oferind spațiu de creație în special artiștilor tineri. Teatrul condus de domnia sa a fost un partener regional dedicat și profesionist, cu care am avut numeroase colaborări și un dialog constant.

    Carmen Veronica Steiciuc rămâne un reper intelectual, care s-a distins atât ca promotoare a culturii, cât și în calitate de creatoare: dincolo de activitatea în spațiul teatral, a condus revista de cultură „Bucovina literară“, a organizat Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș“ și este autoarea mai multor volume de poezie premiate.

    Echipa TT adresează condoleanțe familiei și celor apropiați.

  • Postat de Emanuel Iavorenciuc in 02/11/21 4:06pm

    S-a stins directoarea teatrului "Matei Vișniec" și poeta Carmen Veronica Steiciuc. Dumnezeu să o odihnească!

    Am primit de la un prieten bun această veste cutremurătoare. De dumneaei mă apropie o legătură afectivă. Dumneaei a fost prezentă atunci când am lansat prima antologie cu texte poetice la Biblioteca Județeană din Suceava. Îmi amintesc și acum. "Cuvinte pentru noi", o antologie coordonată de regretata profesoară Cornelia Bratu. A fost acolo, ne-a oferit cele mai prețioase indicații cu privire la discursul poetic pe care aveam să îl cizelăm pe parcurs. O întâlneam la evenimente culturale, la celebrele "simfonii de toamnă". Mă privea întotdeauna pe sub ochelari și-mi adresa un zâmbet care îmi acoperea sufletul.

    La urma urmei, cuvinte suntem toți și cuvinte vom rămâne. Nu "doar cuvinte". Cuvintele sunt totul, totul că întreg, iar noi ne definim prin ele.

    Dumnezeu să o ierte!

    incertitudini în formã de aripã

    în firele de iarbã sã mã căutați
    ori-n evantaiul frunzelor biloba, cu desăvârșire
    în liniștea dintre cer și pãmînt
    ori-n ecoul umed al dimineților fãrã memorie
    în transparența circulară a literelor ori-n sunetul alb din pasul inorogului
    uneori din cuvintele mele puteți decupa incertitudini în formã de aripă

  • Postat de Codrean Violeta in 02/11/21 3:43pm

    „Violuș, ghici unde sunt eu acum?” Eram întrebată la telefon în după-amiaza târzie din ultima zi a lunii martie, în urmă cu 6 ani, de Carmen.

    Era după o nouă ediție a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, festival al cărui președinte al juriului Carmen a fost de la prima ediție. Și a fost la modul cel mai asumat, firesc și frumos. In acea zi, așa cum de altfel obișnuia, a ales să-și hrănească sufletul cu frumos, la umbra scriitorilor de pe aleea din parcul dornean. Așa a fost ea, căuta și dăruia Frumosul tuturor celor care-i erau în preajmă.
    Vestea morții ei mi-a paralizat sufletul, pentru că Oamenii Lumină, așa cum era ea, te aștepți să-i ai pentru totdeauna în viața ta. Cum să nu mai fie? Cum să nu mai primesc acum cea mai caldă, lungă și înviorătoare îmbrățișare pe care doar Carmen știa să o ofere?!
    Îți mulțumesc din suflet „ingerul meu blond”, căci așa îți spuneam mereu! Îți mulțumesc pentru că lângă tine m-am simțit un om special, pentru că m-ai simțit și intuit așa cum puțin au făcut-o. Îți mulțumesc pentru că în tot ceea ce ai făcut excepțional, niciodată nu ai uitat de noi, de Dorna.
    Nu există alinare pentru pierderea ta. Dincolo de durere, va fi mereu convingerea că în după-amiaza zilei de 31 martie, citindu-l pe Nichita, îți voi simți îmbrățișarea caldă și îmi vei șopti la ureche „A ieșit bine, Violuș! Ce copii talentați, ce poezii frumoase!”.
    Înger blond, zboară! Zboară așa cum știi tu! Ai zburat mereu. Acum ai ales să nu te mai întorci.
    Te iubesc!

  • Postat de Alina Stan in 02/11/21 3:39pm

    Sincere condoleante si multa putere familiei!
    A plecat fulgerator un om deosebit, sensibil cu o inalta pregatire profesionala! Nu pot uita intalnirile de la teatru si pasiunea cu care povestea despre cate o noua piesa! Pierderea este imensa!! Saptamana trecuta mi-am pierdut mama si matusa din cauza acestui virus necrutator!!!Durerea este de neimaginat!!
    Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul in lumina si in impaatia sa!

  • Postat de Simona in 02/11/21 3:30pm

    V-am zărit de câteva ori:la o premieră la Vatra Dornei alături de maestrul Vișniec, pe stradă, in parc și la un concurs literar la Putna.M-ați fascinat! Liniștea pe care o răspândeați, zâmbetul infinit și căldura gesturilor vor rămâne mereu vii în amintirea dvs.Ați plecat prea devreme. Drum lin către stele!

  • Postat de AG Weinberger in 02/11/21 3:15pm

    Sunt șocat si ma simt neputincios - condoleanțe sincere
    agw

  • Postat de Corneliu Cîrdeiu in 02/11/21 3:04pm

    Ne-am obișnuit de ceva vreme ca moartea să-și facă jocul macabru în jurul nostru, ca un firesc ce ne surprinde de fiecare dată. De fiecare dată când pierd pe cineva cunoscut sau drag, mă gândesc că frunzele nu cad pentru că vor, ci pur și simplu pentru că le-a venit vremea. Ne-am întâlnit foarte recent, împreună cu Matei și alții și mi-a mărturisit îngrijorată că nu poate să-și facă vaccinul din considerente medicale. Probabil a fost ultima fotografie...înainte să mă gândesc iar la cât de repede se face târziu...Dumnezeu să o odihnească!

  • Postat de Luana Popa in 02/11/21 2:34pm

    Când şoaptele se sting

    Carmen e făcută din şoapte. Carmen e făcută din te iubesc şi multumesc. Carmen e făcută din cuvinte. Uneori părea că-i e frică de ele şi de forţa lor aşa că le elibera cu grijă să nu tulbure o linişte pe care doar ea o înţelegea. Alteori le mânuia ca pe arme. De cele mai multe ori construia cu ele fie lumi imaginare, pline de pescăruşi, elefanţi albi, castele, grădini şi oglinzi, lumi cu speranţă şi vise şi iubire, lumi în care opera cu mănuşi albe cu aceeaşi grijă doar de ea ştiută, fie proiecte palpabile, concrete, dar şi ele izvorâte dintr-o căutare a „izvoarelor de linişte tămăduitoare”, cum îmi scria la un moment dat. Ni le-a lăsat pe toate ca pe nişte pietre de temelie pentru lumile noastre posibile.

    „Ştii că te iubesc, nu?” Şi se uita drept în ochii tăi să vadă cum îţi pătrund cuvintele prin pori. Aşa ne întâmpina în faţa teatrului. „Mulţumesc”. Era cuvântul de despărţire.
    Spunea „te iubesc” şi „mulţumesc” cu toată naturaleţea din lume. Cu cuvintele astea umplea goluri, construia punţi, vindeca răni. Şi cu îmbrăţişări. Când îmbrăţişările au devenit periculoase, simţeai o mână mică care te strângea de braţ cu putere . „Măcar atât”, zicea.
    Carmen e făcută din şoapte, din lumină şi umbre. Umbrele şi le ştia doar ea şi căuta să le lumineze. Cu oameni, cu vise, cu seninul pe care îl invoca în aproape fiecare conversaţie. Şi-a construit un castel din poezie, din teatru, din şoapte. Şi-a construit o lume a ei şi a ales s-o locuiască. A lăsat prin fiecare loc în care a trecut şi în fiecare om pe care l-a întâlnit, o şoaptă. Spre neuitare.

    Carmen e făcută din şoapte. Uneori şoaptele se sting uşor şi lasă în urmă o tăcere asurzitoare, pentru ca mai apoi să le regăsim acolo unde le-a lăsat, ca o bătaie discretă de aripă.
    Mulţumim, Carmen!

    incertitudini în formă de aripă

    în firele de iarbă să mă căutaţi
    şi-n evantaiul frunzelor biloba,

    cu desăvîrşire în liniştea dintre cer şi pământ
    şi-n ecoul umed al dimineţilor fără memorie

    în transparenţa circulară a literelor
    şi-n sunetul alb din pasul inorogului

    uneori din cuvintele mele puteţi decupa
    incertitudini în formă de aripă

    Carmen Veronica Steiciuc

  • Postat de Tudosa Vlad Florin in 02/11/21 2:06pm

    Pe data de 22 septembrie 2021, am realizat împreună o emisiune, în care am am vorbit despre 6 ani de Teatru la Suceava, munca din spatele acestor ani, despre cum teatrul schimbă o comunitate.
    A fost o întâlnire de suflet cu Carmen Veronica Steiciuc, pentru că de fiecare dată când ne întâlneam, fie în emisiuni, fie la intrare în sala de spectacol, fie după o piesă de treatru, discuțiile cu dumneaei nu cu erau lipsite de conținut, erau mai mult decât discuții, avea o energie aparte, trasmitea caldură și profesionalism.
    După acea emisiune, am rămăs câteva minute, să povestim, mi-a împârtășit cu o bucurie imenesă faptul că în curând va începe un doctorat la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași. Era proiectul ei de suflet și vorbea cu atâta patos despre ce vrea să facă mai departe.
    Dar uneori viața e nedreaptă sau, cel puțin, aranjează lucrurile exact invers față de cum ne-am dori noi. Iubea viața, respira Teatru și poezie, avea încă zeci de planuri pe care dorea să le ducă la bun sfârșit…
    Drum lin în lumină!

  • Postat de Irina Ionescu Homoriceanu in 02/11/21 1:59pm

    Am avut bucuria să o cunosc pe Carmen prin prietenele mele, Alina Mihăescu, directorul adjunct al teatrului sucevean, şi Marcela Motoc, actriță, am fost la teatrul din Suceava la spectacole şi l-am tot urmărit cum creşte. Carmen era o flacără de dorință şi putere,cu o delicatețe şi profunzime, cu o limpezime în ochi extraordinară. Vestea plecării ei m-a turmentat. E foarte trist. Condoleanțe familiei, oamenilor din teatrul Matei Vişniec!

  • Postat de Cutui Camelia și Contantin in 02/11/21 1:47pm

    Întristare grea intr o seara de noiembrie la aflarea plecării tale , dragă Veronica !
    Lumina si sensibilitatea sufletului tau bun va rămâne în memoria noastră colectivă.

  • Postat de Teatrul Național Iași in 02/11/21 1:19pm

    In memoriam Carmen Veronica Steiciuc

    Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași își exprimă profunda tristețe și compasiune pentru trecerea în neființă a doamnei Carmen Veronica Steiciuc, directoare a Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, poet, prozator și publicist, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
    Om ales pentru a sfinți locul și locurile, cuceritoare prin dedicarea și implicarea cu care a reușit să dea viață proiectelor sale, fie că a fost vorba despre teatru sau despre poezie, despre activitatea de promotor cultural sau despre cea de director de publicații culturale, Carmen Steiciuc a avut mereu, sub aparenta sa fragilitate, o forță întemeietoare.
    Sute de evenimente teatrale organizate, participări la festivaluri naționale și internaționale de literatură și teatru, șapte volume de poezie, premii și rezidențe literare, peste toate Carmen Steiciuc a lăsat amprenta inconfundabilă a unei energii fără rest.

    Dumnezeu să o odihnească!

    Cristian Hadji-Culea
    Director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași

  • Postat de Teatrul Național Iași in 02/11/21 1:19pm

    In memoriam Carmen Veronica Steiciuc

    Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași își exprimă profunda tristețe și compasiune pentru trecerea în neființă a doamnei Carmen Veronica Steiciuc, directoare a Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, poet, prozator și publicist, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
    Om ales pentru a sfinți locul și locurile, cuceritoare prin dedicarea și implicarea cu care a reușit să dea viață proiectelor sale, fie că a fost vorba despre teatru sau despre poezie, despre activitatea de promotor cultural sau despre cea de director de publicații culturale, Carmen Steiciuc a avut mereu, sub aparenta sa fragilitate, o forță întemeietoare.
    Sute de evenimente teatrale organizate, participări la festivaluri naționale și internaționale de literatură și teatru, șapte volume de poezie, premii și rezidențe literare, peste toate Carmen Steiciuc a lăsat amprenta inconfundabilă a unei energii fără rest.

    Dumnezeu să o odihnească!

    Cristian Hadji-Culea
    Director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași

  • Postat de Darie Camelia in 02/11/21 1:17pm

    Sincere condoleante familiei îndurerate! Sincere condoleante colectivului Teatrului Matei Vișniec Suceava! Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace!

  • Postat de Victor Cozmei in 02/11/21 12:59pm

    Carmen, te-ai dus la ceruri să porți din nou discuții „verișoricești” cu tata, să discutați de poezii, de reviste, de cenacluri, să vă contraziceți, să glumiți și să râdeți apoi împreună... Înima mi-e frântă, dar știu sigur că acolo oriunde ești acum e plin de lumină, căldură și bunătate, așa cum era mereu în jurul tău când încă erai printre noi. Rămas bun, Carmen! Nu te vom uita niciodată!

  • Postat de prof. Luiza Butnariu in 02/11/21 12:57pm

    Am cunoscut _ o mai bine pe Carmen in cadrul colaborării ong Suceava Laval Franta..A fost alaturi de noi in multe proiecte culturale reusite.

    O admiram pentru implicarea ei totală si tactul de care dadea dovadă. Mereu prezenta si mereu neobosită. Din pacate a ars ca

    o flacara si s a daruit total.
    Amintire pioasa si lumina veșnică sa o urmeze.!!!Condoleante familiei greu incercate.ll

  • Postat de Limona Rusu in 02/11/21 12:54pm

    O mare pierdere pentru lumea visătorilor inspirați de zeul Apollo. Nu a fost un poet oarecare, a fost un mare talent. Poezia a fost sufletul ei rătăcitor pe aripi de cuvinte în zborul poticnit spre lumină, căutarea eternă a inimii ei care a stat la taifas cu cititorul pe care l-a venerat și căruia i-a lăsat în dar scrierile sale. Dumnezeu să te odihnească în veci cu drepții, Carmen! Condoleanțe familiei, colegilor și prietenilor!

    Vremuri închise în măști

    Vremuri umbroase sapă înfrigurări
    vămuindu-ne rănile cu îngenuncheate plecări
    sleit de puteri șuieră vântul prin mugurii
    arși de înserarea visurilor șterse de paginile neîmplinirii.
    Vremuri închise în măști ne intonează căderi abisale
    pictându-ne fruntea cu frigul nopții dintr-o stea
    cazne ne alungă din veacul asmuțind remușcări
    ploile întoarse anunță plecări spre necuprins bântuite de spaime.
    Vântul ne piaptănă faldurile grijilor
    dezlegându-ne precum statuile reci de strălucirea dorințelor
    iluzii de seară sărbătorim la capătul îmbrățișărilor
    clipele sărutate de lumânări picură neîndurări peste lacrima vieții.
    Limona Rusu

  • Postat de Elena Lazareanu in 02/11/21 12:46pm

    Dumnezeu sa te ierte!

  • Postat de cristina ștefan in 02/11/21 12:37pm

    Suntem stupefiați la aflarea unei vești atât de negre. Până nu demult colega noastră din Filiala Bacău, CARMEN VERONICA STEICIUC ( în prezent membră a Filialei Iași) a murit acum câteva ore la Spitalul din Suceava, infectată cu covid. O femeie talentată și frumoasă care și-a dăruit viața artei și literaturii deplin. Doamne, primește-o în eternitate! Condoleanțe familiei și apropiaților! Lacrimi și durere. Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România
    www.usrbacau.ro

  • Postat de Onișoru Andreea Maria in 02/11/21 12:28pm

    Pe scena Teatrului Matei Vișiniec din Suceava va rămâne, undeva, plenara și discreta, prezenta doamnei manager Steiciuc.
    Va doresc stele cu noroc, cu zâmbete și un drum lin către acel “mai bun”.
    E temporara despărțirea, căci “toți se nasc spre a muri si mor spre a se naște”.
    Drum bun, Doamnă!

  • Postat de Elena Popadiuc in 02/11/21 12:21pm

    DACĂ MĂ IUBEȘTI, NU PLÂNGE!

    „Moartea nu contează.
    Am trecut pe malul celălalt,
    Nimic mai mult.
    Am rămas tot eu, așa cum tu ești tot tu.
    Unul pentru altul
    suntem ceea ce am fost mereu.
    Vorbește-mi, chemându-mă pe nume,
    așa cum mi-ai spus mereu.
    Nu-ți schimba tonul vocii:
    nu-mi vorbi nici solemn, nici trist.
    Râzi așa cum râdeam împreună...
    Roagă-te, zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te cu mine.
    Viața e și acum ceea ce a fost înainte:
    firul nu este tăiat.
    De ce aș ieși din gândul tău,
    numai pentru că nu mă poți vedea?
    Nu sunt departe...
    Doar pe partea cealaltă a drumului...
    În rest, sunt cu tine.
    Inima mea e plină de tine
    și toată tandrețea e acum
    mai limpede și mai pură.
    Șterge-ți, așadar, lacrimile și nu mai plânge, dacă mă iubești.”
    (Sf. Augustin)

  • Postat de Anamaria Gindila in 02/11/21 12:04pm

    Dumnezeu sa îți odihneasca sufletul tău blând Carmen!

  • Postat de Alexandru Ovidiu Vintilă in 02/11/21 11:58am

    Dumnezeu să te odihnească în ceruri, dragă Carmen,
    inimos camarad și suflet nobil!

    Societatea Scriitorilor Bucovineni își exprimă imensul regret și durerea pentru plecarea dintre noi, mult, mult prea devreme, a poetei Carmen Veronica Steiciuc, inimos camarad, suflet nobil și generos, ființă sensibilă și dedicată culturii, artei dramatice și poeziei pe care le-a slujit fără rest, cu un devotament și o energie rare, până în ultima clipă.
    Carmen Veronica Steiciuc a fost președinta Societății Scriitorilor Bucovineni din toamna lui 2012 și până în primăvara anului 2019, perioadă în care a îndeplinit și funcția de director al revistei „Bucovina literară”. În prezent, era manager al Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, pe care l-a înființat și cu care a cunoscut succese notabile.
    Reputatul critic literar Mircea Martin, referindu-se la ultima carte de poezie semnată de Carmen Veronica Steiciuc, „Iahtul cu prieteni imaginari”, București, Tracus Arte, 2019, remarca următoarele: „Carmen Veronica Steiciuc ne îmbarcă pe un iaht imaginar, dar nu ne vorbește atât despre mare și despre «pescărușii aliniați în nemișcare», cât despre castelul de pe țărm, turnul, terasele, ferestrele și firidele sale, cu grădinile sale multicolore.
    Personaje stranii trăiesc aici, purtătoare ale unui mister crescut de închipuire. Mai este evocat și farul în care «locuiește așteptarea», farul ce «se hrănește cu singurătatea din ochiul celui care îl privește…»
    Dincolo de evocări și descrieri, ceea ce se întâmplă mai semnificativ în cuprinsul acestui volum este o dramă a solitudinii și o nostalgie a intimității. Poemele cele mai reușite aici trebuie căutate, în curajul și iscusința de a da sentimentelor o expresie directă și simplă: «în somn brațele mele definesc forma trupului tău». Sau: «să deschid ochii / să te găsesc aici, lângă mine, dormind, / cam asta ar fi esența vieții»”.
    Anul trecut, în 2020, volumul menționat a fost premiat de Societatea Scriitorilor Bucovinei și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași.
    Membru, inclusiv al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, Carmen Veronica Steiciuc a fost poet, prozator, publicist. De-a lungul timpului, organizat peste 400 de evenimente teatrale, turnee, festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură şi teatru. A publicat şapte volume de poezie şi a fost redactor de carte pentru alte 16 apariţii editoriale. A fost prezentă în emisiuni TV, radio, antologii şi enciclopedii din România, Franţa, Italia, Olanda, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. A avut peste 50 de distincţii şi premii la concursuri de poezie, între care trei din partea International Society of Poetry din Washington D.C., SUA. A fost rezident literar în Franţa, la Villa scriitoarei Marguerite Yourcenar în Saint-Jans-Cappel în 2009 şi la Château de La Napoule pe Coasta de Azur în 2014. Poet mantelat în cadrul Asociaţiei Poesia Attiva – UNICORNO, Torino, Italia, din 2005.
    Fără doar și poate, Carmen Veronica Steiciuc a fost o personalitate și o voce inconfundabile în lumea literelor și a culturii din spațiul bucovinean și nu numai. Dumnezeu s-o odihnească în ceruri! Condoleanțe familiei! Noi, membrii S.S.B., nu o vom uita!

    (Societatea Scriitorilor Bucovineni,
    președinte Alexandru Ovidiu Vintilă)

  • Postat de Jozefina Komporaly in 02/11/21 11:58am

    Rămas bun, Carmen! Încă nu mi-am revenit din şocul veştii dispariţiei tale, dar mă gândesc cu drag la Zilele Teatrului Matei Vişniec din 2019 la care m-ai invitat împreună cu un grup de traducători. Chiar recent mi-am imaginat ce minunat fi să ne revedem cu acceaşi ocazie la anul… Drum lin printre stele!

  • Postat de Anca in 02/11/21 11:51am

    Nu ne vom obișnuit cu absenta ta, niciodată! Îți vom simți prezența mereu, ca o aripă protectoare! Ai insuflat atâta bucurie teatrului de la Suceava!!
    LUMINĂ și IUBIRE eternă !

  • Postat de Oana Hrișcă in 02/11/21 11:40am

    Atunci când cuvintele sunt de prisos... Rămân în urmă amprentele harurilor ei: un teatru cu care ne mândrim noi toți, o creație literară de valoare, investiția în oamenii din jur, amintirea unui Om care a trăit cu sens... Să - ți fie calea în Lumină!

  • Postat de Sandu Ioana Ramona in 02/11/21 11:27am

    Frecvent consumatoare de teatru, o vedeam mereu la reprezentatii pe doamna Carmen Veronica Steiciuc și mă fascina distincția ei.
    Drum lin catre ingeri!

  • Postat de Buculei Mihaela in 02/11/21 11:24am

    Carmen, un om cum rar îți este dat să întâlnești, a plecat prea repede dintre noi...Am cunoscut-o și înainte de a deveni directoarea teatrului. Am călătorit împreună la Cernăuți și nu numai, am întâlnit-o în Franța (se afla acolo în timpul unei rezidențe de scriitor), am stat de vorbă în interes de serviciu și nu numai, iar de fiecare dată mi-a lăsat impresia că nu îi este frică de... SFARȘIT. Am primit sfaturi utile de la Carmen iar gestul ei de a-și petrece mâna prin păr, avea o eleganță aparte. Ultima dată ne-am întâlnit la o lansare de carte, în a doua jumătate a lunii septembrie a.c. Atunci ne-am salutat și ne-am zâmbit...Dar iată că la scurt timp s-a petrecut acest eveniment neașteptat. Carmen a plecat la ceruri, de unde va continua să admire frumosul printre îngeri, pentru că a fost un OM căruia i-a plăcut tot ceea ce este frumos în lume - iubire, prietenie...Rămas bun, Carmen! Dumnezeu te va așeza acolo, în Impărăția Sa, unde ți-ai pregătit un loc prin bunătatea ta încă de aici, de pe Pământ...

  • Postat de Dana Reziuc in 02/11/21 11:13am

    Ma uit de câteva minute la căsuța asta în care sa scriu ceva.....cuvintele nu ma ajuta....sunt prea sărace....Odihna în lumina sa ai, om frumos!

  • Postat de Florentina Loredana Dalian in 02/11/21 11:12am

    Am primit cu profundă mâhnire vestea tristă a plecării la Domnul a sensibilului om care a fost poeta Carmen Veronica Steiciuc. Am cunoscut-o, mai întâi, în calitate de organizatoare a festivalului literar „Eusebiu Camilar - Magda Isanos”, în 2018, ocazie cu care am apreciat implicarea sa și profesionalismul. Mai târziu, am descoperit-o ca poetă, dar și ca om de cultură și am apreciat toate realizările sale, mai cu seamă proiectul teatrului „Mate Vișniec”. Ca om, am perceput-o ca având o deosebită căldură și atenție față de semeni. Condoleanțe familie și Dumnezeu s-o odihnească cu drepții!

  • Postat de Crăciun Sergiu in 02/11/21 11:11am

    Omul, arta și cultura...
    Carmen Veronica Steiciuc și Întreaga sa activitate culturală reprezintă adevărate și prețioase piese ale culturii din Bucovina și nu numai...... Poezia, Teatrul și Omul le-am "savurat" încă de când eram student, iar preocuparea mea pentru literatura populară din Bucovina va depăși evident granițele acesteia, având-o demult în suflet și mintea mea pe Carmen!!!!!!
    Adio, dar rămâi cu noi, suflet blând și plin de energie, dragă Carmen! Mă înclin enorm și profund în fața măiestriei tale!!!

  • Postat de Corina Derla in 02/11/21 10:51am

    Auzisem despre Carmen încă din adolescență.
    Am cunoscut-o personal în 2008, când debuta proiectul TACIS, referitor la etniile Bucovinei. Au urmat momente frumoase, în care ne-am cunoscut și ne-am împărtășit pasiunile și ne bucuram să aflăm lucruri noi.
    Mi-o voi aminti mereu zâmbitoare, calmă în orice situație, punând suflet în tot ceea ce făcea.
    Odihnă veșnică!

  • Postat de Rodica in 02/11/21 10:44am

    Am aflat cu profundă mâhnire aceasta veste. Imi amintesc cu cata caldura si generozitate am fost întampinati de doamna directoare la inceputul acestui an, cand am revenit la Teatrul Matei Visniec, era primul spectacol la care participam in sala de la debutul pandemiei si aveam emotii. Dumnezeu sa o odihneasca in lumina si iubire! Condoleante celor dragi!

  • Postat de Anna Popa in 02/11/21 10:37am

    Carmen a fost o lumină de Om! O prietenă dragă, o colegă minunată, o poetă talentată, un manager devotat!
    Suferim o pierdere uriașă!
    Condoleanțe familiei!

  • Postat de Dana Drancă Irimescu in 02/11/21 8:56am

    Nu am cunoscut nicicând o ființă mai sensibilă, mai gingașă și mai dedicată misiunii ce i se încredințase la Teatrul sucevean, așa cum era Carmen Veronica! Deși ne-am întâlnit de puține ori, de fiecare dată am admirat deschiderea ei la nou, dorința ei de a învăța, dragostea ei față de instituția și colectivul pe care le-a păstorit, față de oameni, în general, și, nu în ultimul rând, modestia ei.
    Nu am știut prea multe despre pasiunea ei pentru cultură, dar am simțit că este o persoană deosebită, aproape unică!
    Sper că Dumnezeu va avea grijă de sufletul ei cald, plecat mult prea devreme dintre noi...
    Sincere condoleanțe!

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava