Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

Evenimente

AFURISILĂ #honeybunnymusic

Pe 18 decembrie 2020, de la ora 19:00, vă invităm la premiera online a spectacolului AFURISILĂ #honeybunnymusic, după un text de Marcica Belearta, regia Cosmin Panaite, muzica Horia-Andrei Butnaru şi Cosmin Panaite, o miniproducţie muzicală a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava.

Marcica Belearta, pseudonimul sub care autoarea Ioana Laura Florescu a publicat Afurisilă, locuieşte în Câmpulung Moldovenesc şi debutează în lumea teatrului cu prezenta montare de pe scena suceveană.

Spectacolul a fost conceput pentru a fi transmis în mediul virtual, filmarea acestuia sugerând spectatorului o perspectivă participativă, fiind realizată de această dată nu din sală, ci chiar din spaţiul de joc al actorilor.

Nefiind la prima lor experienţă în a compune muzică pentru teatru, cei doi actori ai Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Horia-Andrei Butnaru şi Cosmin Panaite, semnează de această dată o compoziţie muzicală comună, explorând în cadrul acestui proiect compatibilitatea muzicală pe care cei doi au remarcat-o în timpul lucrului la PiSiCi, spectacolul-concert al teatrului sucevean pus la cale de Fără Zahăr.

Cosmin Panaite este şi regizor al Teatrului Studenţesc Fabulinus Suceava. Ca masterand în regie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Cosmin semnează, cu prilejul miniproducţiei muzicale AFURISILĂ #honeybunnymusic, primul său spectacol într-un teatru profesionist de stat.

„AFURISILĂ” e o jucărie muzicală sublimă concepută de patru actori supertalentați de la teatrul din Suceava. E o bucurie să urmărești cum aceștia îi așează traseul lui Afurisilă pe note, într-un mod ambițios și foarte bine închegat. Muzica e excelentă.” Bobo Burlăcianu

„Vă invit să nu rataţi AFURISILĂ, un spectacol plin de tandreţe muzicală şi de poezie, în acelaşi timp original şi cu tâlc. Veţi regăsi în acest spectacol foarte mult talent împletit cu magie, mesaje pentru toate vîrstele, precum şi efluvii de umor numai bune de descreţit frunţile.” Matei Vişniec

AFURISILĂ /  #honeybunnymusic

Regia: Cosmin Panaite
Muzica: Horia Andrei Butnaru și Cosmin Panaite
Text: Marcica Belearta (Ioana Laura Florescu)
Distribuția: Cristina Florea, Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru
Special guest star: Mihai Nistor

Imagine și editare: Andrei Botnaru și Eduard Verde

Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc
Lumini: Cornel Angelescu și Emil Orban-Meder
Sunet: Nelu Zlei și Mihai Nistor

Durată: 30 min

Spectacolul poate fi vizionat gratuit pe YouTube şi pe pagina de Facebook a teatrului sucevean, https://www.facebook.com / teatrulmateivisniec.ro, începând cu ora 19:00, vineri 18 decembrie, 2020.

Ne vedem online!

Vineri la 19:00 UTC+02 - 19:30 UTC+02 / Preţ: gratuit


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava