Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

  • Acasă
  • Stiri
  • „curând aici va fi pustiu” by Luana Popa

Stiri

„curând aici va fi pustiu” by Luana Popa

„curând aici va fi pustiu” by Luana Popa

https://luanapopa.wordpress.com

Spectacolul „curând aici va fi pustiu” este prima producţie de anul acesta a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, a cărui premieră va avea loc pe 31 ianuarie 2020, la ora 19.

Despre cel mai nou spectacol al teatrului sucevean, regizorul Daniel Chirilă spune: „România postcomunistă a fost una a plecării, una din care câteva milioane de oameni au plecat pentru o viaţă mai bună, ceea ce a condus inevitabil la modificări esenţiale în cadrul societăţii noastre, atât la nivel macro, cât şi în interiorul familiilor, în tot ceea ce înseamnă relaţii culturale sau socio-personale. Migraţia a devenit treptat un subiect obişnuit, fie că vorbim de mass-media clasică, fie că vorbim despre social media, am ajuns să ne raportăm dual la societatea noastră, cea de aici şi cea de acolo. Cea de aici, îmbătrânită şi obosită, prinsă în permanenţă în lupta pentru supravieţuire şi schimbare, cea de acolo critică, fără răbdare şi obişnuită cu decenţa nivelului de trai. Trăim într-o societate plină de rupturi, care au efecte din cele mai grave în primul rând asupra celor tineri, celor rămaşi, asupra copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi. Rupturi legate de nivelul de trai, rupturi ale sistemului educaţional, rupturi culturale, rupturi de ordin psihic, rupturi emoţionale. Însă toate acestea sunt naturale şi fireşti, e istorie recentă on-going. Spectacolul «curând aici va fi pustiu» e un poem documentar despre toate aceste rupturi care frământă zi de zi societatea actuală.”

„Proiectul, ca idee, s-a născut pe la începutul anului trecut, adică 2019. De obicei, în spectacolele mele, chiar dacă sunt mai mult sau mai puţin documentare sau se bazează pe o documentare făcută în prealabil, pornesc de la probleme care se regăsesc în societate sau probleme cu care iau eu contact. (…) În ultima vreme apar tot mai multe ştiri despre câţi români au plecat în străinătate. S-au mai făcut spectacole. Şi aici «Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama» vorbeşte tot despre migraţie. Ca şi în «Extraterestrul», pe mine m-a interesat mai degrabă ce se întâmplă în familiile celor care pleacă, ce se întâmplă cu cei care rămân acasă, cum se schimbă raporturile, relaţiile, relaţiile emoţionale. Eu fac un teatru documentar, să zic aşa, dar merg mai degrabă pe relaţii şi pe latura psihologică şi a modificărilor care se întâmplă în legătură cu problema respectivă.

Citind din ce în ce mai multe ştiri mi-am dat seama că cea mai mare problemă şi unde loveşte fenomenul ăsta al migraţiei românilor în străinătate e la copii. Practic, avem foarte mulţi copii care cresc fără părinţi, copii de care nu mai are nimeni grijă, copii rămaşi fără protecţia necesară pentru a avea o dezvoltare normală şi efectele se văd şi acum, dar cred că efectele reale se vor vedea cândva în 20 de ani, când aceşti copii vor fi adulţi.

Perioada copilăriei este cea mai importantă, consider eu, din evoluţia unui om, pentru că acolo construieşti nişte baze. Dacă încă din perioada copilăriei ai contact cu dezechilibre emoţionale, psihologice, lucrurile acestea vor conta foarte mult la maturitate. Pornind de aici am început o documentare, mai întâi pe partea de statistică şi pe partea tehnică, cu Ruxandra Pătraşcu. După, s-a trecut la o parte în care am luat contact direct cu copii şi persoane care sunt afectate de problema asta. Ce m-a uimit e că nu avem statistici şi că nu înţelegem problema asta exact. Sunt tot felul de statistici de la diverse instituţii unde sunt ba 100.000 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, ba 250.000 sau chiar 350.000. În toate statisticile, Moldova este pe primul loc. Suceava este pe primul loc, cu aproximativ 50.000 de copii care au un părinte sau ambii părinţi plecaţi în străinătate la muncă. Mi s-a părut potrivită tema asta pentru că este o problemă în zonă şi am vrut să fac spectacolul ăsta aici. Despre asta vorbeşte spectacolul.

Am încercat să urmăresc povestea unei fete dintr-o zonă rurală pe parcursul a 12 ani, din 2007 până în 2019-2020. Am ales 1 ianuarie 2007 pentru că atunci am intrat în Uniunea Europeană, chiar dacă statisticile vorbesc de foarte mulţi români înregistraţi în străinătate şi pare că exodul a fost în 2007. De fapt atunci s-au înregistrat foarte mulţi care erau plecaţi deja, exodul mare a fost undeva în 2004-2005, apoi a urmat un trend descendent.

Este povestea unei fete a cărei mamă pleacă în 2007 şi cred că spectacolul vorbeşte despre evoluţia asta emoţională.

Textul l-am scris pe parcurs şi am mai modificat, a fost un work in progress. M-am inspirat şi din exerciţiile pe care le-am făcut cu actorii la început, nişte exerciţii de scriere despre experienţele lor, pentru că, evident, şi ei sunt afectaţi – ori prin prieteni, cunoştinţe, părinţi, persoane apropiate – de fenomenul migraţiei. Am scris textul la scenă.

Am încercat să surprind, şi cu ajutorul Dianei, zona sărăciei, sunt diferenţe foarte mari între urban şi rural.

E povestea fetei, dar chenarul, structura mare e a unui documentar jurnalistic, care priveşte problema asta a migraţiei. Avem un personaj – jurnalista. Tot cadrul poveştii este privit din afară, te uiţi ca la un documentar, sunt momente din viaţa personajului respectiv.

Nu e doar dramă, e şi puţin comedie.

Vreau să mulţumesc doamnelor şi domnilor de la tehnic, care ne-au ajutat foarte mult.”

Despre „curând aici va fi pustiu” şi întreaga experienţă de la documentare până la realizarea spectacolului au vorbit şi actorii Horia Andrei Butnaru, Bogdan Amurăriţei, Clara Popadiuc şi Cătălin Ştefan Mîndru.

Horia Andrei Butnaru: „A fost o întâlnire foarte frumoasă. Mă bucur de fiecare dată când apare ceva interesant şi acum iar a fost ceva interesant. N-am mai făcut până acum teatru documentar şi nici nu am mai lucrat cu Daniel.

Am făcut şi noi o cercetare personală în afară de exerciţiile prin care am trecut şi care au ajutat destul de mult zic eu, mai ales la început. Este foarte interesant de făcut documentarea asta, pentru că vezi ştiri, te emoţionezi, dar nu-ţi propui să sapi mai adânc să vezi despre ce e vorba, ce se întâmplă, ce se întâmplă cu oamenii ăia. Îi ajută faptul că pleacă, nu-i ajută, apropo de spaţiul din spectacol care nu se schimbă. Sunt oameni care pleacă ca să-şi poată face o casă şi după 10 ani nu se întâmplă de fapt nimic. Din punctul ăsta de vedere şi pentru mine ca om a fost revelatorie, mi-a deschis ochii, documentarea asta m-a făcut să văd mai adânc”.

Bogdan Amurăriţei: „Au fost momente foarte adevărate şi emoţionante la repetiţii şi mi se pare că s-a creat un fel de intimitate care a ajutat la realizarea spectacolului. E un spectacol fain”.

Clara Popadiuc: „Mă bucur de fiecare dată de întâlnirea cu o echipă de producţie tânără, în care fiecare membru al echipei face mai multe lucruri. Cred că aşa se face teatru independent şi de asta sunt foarte multe spectacole foarte bune în teatrul independent. Cu un buget nu prea mare au reuşit să facă un spectacol complex. Fiecare şi-a adus aportul, talentul şi împreună am construit ceva care cred că va atinge foarte multă lume.

Pentru mine, repetiţiile n-au fost neapărat o bucurie, cum spun eu de fiecare dată, pentru că eu sunt fetiţa cu trauma. Am cunoscut nişte persoane care au trecut prin asta. Mulţumită documentării pe care a făcut-o Daniel şi mulţumită textului, am încercat să mă pun în pielea lor şi cred că niciodată n-am înţeles câtă nevoie de ajutor au. Pentru că n-o arată. Persoanele care au trecut prin asta, care au o frică de abandon, de plecări. Şi sunt foarte dure în exterior. Spun: nu am nevoie de ajutor, eu mă descurc. Dar în interior e o altă poveste. Am o replică în spectacol: N-ai zice că se întâmplă, dar uite că… Până la această documentare nu m-am gândit niciodată cât de mulţi copii care rămân singuri într-o perioadă a vieţii în care ai nevoie de sprijinul ăla ca să-ţi dai seama cine eşti. Eu spun mai multe în spectacol”.

Cătălin Ştefan Mîndru: „Eu sunt tatăl vitreg al Agatei, rămas acasă să gestionez toate dezechilibrele emoţionale, ale lui şi ale familiei. Vom vedea cât reuşeşte sau nu.

Este o experienţă foarte, foarte faină, m-am bucurat că am lucrat cu Daniel, că m-am reîntâlnit cu Daniel, de data aceasta în postura de regizor şi dramaturg. O experienţă frumoasă, dar în acelaşi timp şi apăsătoare, cum au spus şi colegii mei. Pe parcursul repetiţiilor, vrei nu vrei, trebuie să-ţi asumi să încerci să înţelegi toată zona emoţională a oamenilor din lumea pe care o vom prezenta în spectacol şi, da, e apăsător. E important şi relevant că se fac asemenea documentări, spectacole care ne readuc aminte şi ne scot puţin din zona de ignoranţă şi de ochelari de cal în care ne privim numai pe noi şi doar pe noi şi care ne aminteşte cât e de important să privim şi în jurul nostru, să ne dăm seama că sunt oameni care au nevoie de ajutor. Apreciez foarte mult echipa cu care a venit Daniel, au reuşit într-un timp foarte scurt să realizeze ceva complex.

Vă invităm cu drag la spectacol”.

Echipa de producţie a spectacolului este următoarea: regia artistică: Daniel Chirilă, autor: Daniel Chirilă, scenografie: Andreea-Diana Nistor, instalaţie video: Andrei Cozlac/ Andrei Botnaru, light design: Cristian Niculescu, univers sonor: Ovidiu Cosovanu, documentare: Ruxandra Pătraşcu Maian, afiş: Tiberiu Enache.

Distribuţia: Clara Popadiuc, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Cătălin Ştefan Mîndru, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriţei, Cosmin Panaite, Răzvan Bănuţ, Horia Butnaru.

 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava