• Acasă
  • Evenimente
  • Campaniei „ 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii”

Evenimente

Campaniei „ 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii”

25 noiembrie marchează, în fiecare an, Ziua Internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii şi debutul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii”.

Aceste zile sunt momente de reflecţie pentru ceea ce înseamnă învăţarea şi trăirea drepturilor şi obligaţiilor, precum și asumarea rolului de cetăţean într-o societate democratică.

Campania este realizată în cadrul parteneriatului activ dintre Asociația SEVA, Comisia județeană pentru Egalitate de Șanse, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava și Asociația ELSA Suceava.

În acest context, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va facilita accesul gratuit la următoarele spectacole care dezbat și incriminează tema abuzurilor de orice fel:

- în data de 23 noiembrie - 50 de bilete pentru studenții suceveni la spectacolul H.A.H. – Hidden Abuse Holdings, regia Botond Nagy, un spectacol dedicat luptei împotriva tuturor formelor de abuz,

- în data de 29 noiembrie - 30 de bilete pentru studenții suceveni la spectacolul SCLAVI, regia Cosmin Panaite, un spectacol dedicat luptei împotriva traficului de persoane.

Foto credit: Amedeia Vitega


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava