• Acasă
  • Stiri
  • Uimitoarea lume „pe sticlă” a Luanei Popa

Stiri

Uimitoarea lume „pe sticlă” a Luanei Popa

Uimitoarea lume „pe sticlă” a Luanei Popa

https://www.crainou.ro/2019/05/20/uimitoarea-lume-pe-sticla-a-luanei-popa

DE ,

Artista Luana Popa pare să-şi fi găsit prin pictura pe sticlă cea mai elocventă şi impresionantă cale de exprimare artistică. „Un proces şi un exerciţiu interesante, o formă de meditaţie” a declarat simplu, sigur şi asumat, în cuvântul de prezentare a lucrărilor din domeniul artistic pe care n-ai crede, dar l-a încercat în premieră.

Expoziţia intitulată chiar aşa, „Pe sticlă”, vernisată sâmbătă în cadrul manifestărilor Festivalului Zilele Teatrului Matei Vişniec, a surprins şi încântat pe toţi cei care ştiau sau credeau că ştiu de ce poate fi în stare Luana Popa.

La un cu totul alt nivel decât arta origami, crearea de măşti, arta fotografică, grafică, design vestimentar, instalaţii, pentru care, în timp, artista şi-a găsit exprimarea, cele peste 30 de lucrări de pictură pe sticlă prezentate în expoziţie uimesc prin concepţie, compoziţie, cromatică, simbolistică. Uimesc şi plac foarte mult ochiului, dar şi pun mintea la treabă.

Privitorul înţelege ce vrea în fiecare pictură a Luanei care trimite într-o lume fantastică de forme şi culori, duală pe alocuri, în centrul căreia se află unul sau o mulţime de ochi şi alte simboluri. Dar, din propriile mărturisiri, pentru artistă fiecare concepţie este o poveste trăită, iubită, urâtă, întâmplată sau visată de ea însăşi.

Peste lucrările artistei, chiar şi cele de mărimea a două palme, nu poţi doar să aluneci ochiul, ci ai nevoie să stai să încerci să înţelegi, să cauţi cu privirea în centru, apoi în colţul de sus, în cele de jos, să mai priveşti o dată şi încă o dată, până pare că ai înţeles prin ce lumi a „bântuit” imaginaţia artistei, până pare că ai dat de sensul picturii. Sau al nonsensul ei.

„Fiecare lucrare are o poveste proprie şi personală. Simbolurile, micile elemente înseamnă pentru mine ceva. La multe dintre lucrări ştiam exact ce-mi va ieşi. De aceea pentru unele picturi există şi trei variante ce par asemănătoare. Am terminat una, era OK, dar imediat am simţit ca mai trebuie să «spun» şi altceva, am simţit nevoia să recreez lucrarea pe alt nivel” a spus autoarea expoziţiei „Pe sticlă”.

La ediţia de anul trecut a festivalului, Luana Popa a avut îndrăzneala să iasă în faţa publicului cu instalaţii, un gen de exprimare artistică relativ nou pentru români, inspirate din piesele lui Matei Vişniec precum „Cabaretul cuvintelor”, „Omul pubelă”, „Femeia ca un câmp de luptă”, „Buzunarul cu pâine”. Folosind hârtie, pânză, ghips şi sârmă, ea a recreat prin instalaţii senzaţiile intense pe care textele lui Matei Vişniec le-a lăsat în mintea şi sufletul său. Cu aceste lucrări, Luana Popa a fost invitată anul acesta la Festivalul de Teatru de la Sibiu, alt semn de recunoaştere a talentului său.

Lucrările de pictură pe sticlă prezentate de Luana Popa anul acesta au fost create în doar câteva luni, dar publicul prezent la vernisaj, cunoscător al talentului tinerei sucevence, le-a perceput a fi ca cea mai concretă, solidă şi puternică manifestare artistică a ei de până acum.

Greu de crezut însă că ea se va fideliza picturii pe sticlă, deoarece sau poate din cauză că, artistic, este o neastâmpărată.

„Cea mai!? Da, aşa o simt şi eu. Nu se ştie însă ce mă va apucă luna viitoare, sau peste câteva luni, sau anul viitor…” spune artista.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava