Evenimente

Concert de Jazz cu Mircea Tiberian

Miercuri, 22 mai 2019, festivalul Zilele Teatrului Matei Vișniec 2019 a continuat la Reastaurantul Centru' Vechi cu un concert de Jazz susținut de Mircea Tiberian și care a avut-o invitată pe actrița Cătălina Beta.

Mircea Tiberian este compozitor și pianist de jazz cu o vastă activitate concertistică ce se întinde pe mai mult de patru decenii și include peste 20 de albume discografice, cele mai recente fiind Pale Dot, Raphael și Both Sides of the River. Experienţa artistului s-a extins şi în aria pedagogiei, fiind actualmente profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fondatorul şi coordonatorul secţiei de Jazz / Pop music.
Renumitul Mircea Tiberian este activ şi în domeniul literar sau muzicologic. Pe lângă volume de specialitate precum Tehnica improvizaţiei în muzica de jazz, el a publicat cărţi ce tratează fenomenul muzical în general: Notes on Music and Music Notes, Cartea de muzică, Jazz inside out, Domeniul muzical – o lume cu patru dimensiuni, Sunetul de referinţă. Cătălina Oana Beța este o prezenţă vocală tulburător de curată, expresivă şi fermecătoare, o voce care „îmbracă în catifea”, revelând prin cântul ei un suflet de o delicateţe rară. Cântăreaţă şi compozitoare, experimentând mai multe genuri muzicale (electro şi jazz, bossa nova şi choru, folk, blues), Cătălina Oana Beţa face cunoştinţă cu jazz-ul în perioada facultăţii, în Iaşi, şi se îndrăgosteşte iremediabil de bogăţia inepuizabilă a acestui gen muzical. Deşi câştigă premii importante la concursurile muzicale la care participă, după ce termină facultatea, se retrage câţiva ani din viaţa muzicală. În 2008 se mută în Bucureşti iar în octombrie 2012 decide să se dedice exclusiv muzicii.
De aproape trei ani este o prezenţă cunoscută a scenelor de jazz (bluez etc.) bucureştene şi din ţară. O voce pură, sensibilă dar şi puternică, plină de subtilităţi şi nuanţe, îşi face tot mai mult simţită prezenţa în peisajul muzicii underground.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava