• Acasă
  • Stiri
  • Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava selectat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul Național de Teatru. De data asta cu spectacolul ”Livada”

Stiri

Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava selectat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul Național de Teatru. De data asta cu spectacolul ”Livada”

Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava selectat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul Național de Teatru. De data asta cu spectacolul ”Livada”

https://www.svnews.ro/

Teatrul  Municipal ”Matei Vișniec” Suceava a fost selectat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul Național de Teatru. De data asta cu spectacolul ”Livada”, după Anton  Cehov, în regia lui Slava Sambriș.

”Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

Livada regizorului Slava Sambriș se impune prin rafinamentul construcției, prin eleganța unor soluții, prin calitatea și consistența lucrului cu actorul, prin surprinzătoare și provocatoare redimensionări ale unor personaje. Textul cehovian ia forma unui laborator în interiorul căruia regizorul și colaboratorii săi îl studiază nu doar pe Cehov, ci și omul contemporan, nu acea livadă, ci o multitudine de alte livezi pe punctul de a fi pierdute pentru totdeauna. Ranevskaia, Lopahin, Trofimov și toți ceilalți devin astfel delicate și problematice oglindiri ale omenescului de secol XXI. Nu în ultimul rând, Livada suceveană se recomandă și prin memorabilul Firs propus de actorul Emil Coșeru”, se spune în comunicatul oficial al FNT.

Echipa de producție ”Livada”

Regia: Slava Sambriș

Scenografia: Răzvan Bordoș

Costume: Diana Nistor

Univers sonor: Dumitru Seretinean

Lighting design: Costi Baciu

Video design: Mihai Nistor

 

Distribuția:

Ranevskaya – Cristina Florea

Lopahin – Alexandru Marin

Gaev – Răzvan Bănuț

Varia – Clara Popadiuc

Trofimov – Iulian Burciu

Ania – Diana Lazăr

Semionov Pișcik – Horia Butnaru

Epihodov – Cosmin Panaite

Duniașa – Delu Lucaci

Charlotta – Maria Teișanu

Iașa – Bogdan Amurăriței

Figurație – Mihai Ciobanu

Firs – Emil Coșeru – actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava