• Acasă
  • Stiri
  • Matei Vișniec: „Bine ar fi să putem goni crocodilii prin poezie”

Stiri

Matei Vișniec: „Bine ar fi să putem goni crocodilii prin poezie”

Matei Vișniec: „Bine ar fi să putem goni crocodilii prin poezie”

https://www.radioromaniacultural.ro, 23 Octombrie 2025

Prezent în România pentru aniversarea a 10 ani de existență a Teatrului Municipal Matei Vișniec din Suceava, cu premiera spectacolului Cabaretul cuvintelor, unde semnează și regia, și pentru lansarea cărții Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină (Editura Humanitas Junior), Matei Vișniec a fost astăzi invitatul Dariei Ghiu în emisiunea Orașul Vorbește.

„Mi-am dorit să montez o dată în viață o piesă în teatrul care îmi poartă numele”, spune scriitorul despre spectacolul Cabaretul cuvintelor, „o sărbătoare a artelor, a limbii române și a cuvântului, pentru că, de fapt, cuvintele ne formează.”

Din Rădăuțiul copilăriei până la Parisul exilului, Vișniec își povestește parcursul cu nostalgie. „Am respirat curat când am ajuns în Franța, în 1987. România părea paralizată pe vecie”, își amintește. Timp de 33 de ani, a lucrat la Radio France Internationale, experiență care i-a hrănit în paralel literatura: „Ceea ce mi se întâmpla ca jurnalist îmi dădea uneori teme și pentru piesele pe care le scriam.”

Fidel limbii române și fascinat de complexitatea ei, Vișniec o descrie cu tandrețe și ironie: „Am învățat-o de două ori – odată acasă, odată în Franța. Limba română e vulcanică, nedisciplinată, dar plină de poezie și înțelepciune.”

Filosofia, teatrul, poezia și literatura pentru copii alcătuiesc un univers coerent în viziunea sa: „La teatru te duci ca să înțelegi ceva ce nu poți afla din alte surse. Toate zonele artistice sunt forme de cunoaștere.”

În cea mai recentă carte, Consulatul Lunii, publicată la Humanitas Junior, Vișniec revine la copilărie și la forța imaginativă a limbajului. „Un copil, dacă se întâlnește cu o carte esențială, cartea îi poate schimba viața”, spune autorul. Adelina, eroina cărții, reușește să învingă invazia crocodililor prin poezie – un gest simbolic, pentru Vișniec, despre puterea cuvintelor de a salva lumea.

„E bine să le vorbim copiilor despre libertate și democrație. Poezia poate fi antidotul împotriva fricii și manipulării”, adaugă scriitorul, care lansează volumul sâmbătă, la ora 12.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

 


Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava