Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

  • Acasă
  • Stiri
  • Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, un complex dialog al artelor

Stiri

Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, un complex dialog al artelor

Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, un complex dialog al artelor

https://www.monitorulsv.ro

Suceava nu doar că are Teatru, ci are și un festival internațional de teatru, ale cărui renume și valoare crește an de an.

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec” s-a dovedit a fi un complex dialog al artelor, în care teatrul s-a “împletit” cu muzică, dezbateri, lansări de carte, expoziții de fotografie, pictură, conferințe, concerte, spectacole pentru copii și cinematografie.

Diversitatea și calitatea evenimentelor la care doritorii au putut să participe, la unele gratuit, la altele contra cost (inclusiv cu varianta de abonament pentru toate spectacolele de teatru), au făcut ca numărul total al spectatorilor la reprezentații să se apropie de 8.000.

“Suntem mulțumiți că acest festival a fost pe placul spectatorilor, iar asta ne mobilizează să continuăm să oferim spectacole de bună calitate”, a declarat Angela Zarojanu, directorul Teatrului “Matei Vișniec” Suceava.

Fără îndoială, festivalul organizat de TMMVS este cel mai important eveniment cultural din județ și chiar din regiune, în luna mai, dovadă fiind și prezența unui număr mare de personalități ale lumii culturale românești și nu numai, pe lângă maestrul Matei Vișniec, care a avut rol de gazdă, fiind “pe baricade” zi de zi, alături de invitați și public, timp de 10 zile.

 

Prezențe notabile din țară și de peste hotare

Nume importante ale culturii teatrale românești au fost prezente în cadrul festivalului, interacționând cu publicul: Oltița Cîntec, Claudiu Groza, Călin Ciobotari, Botond Nagy, Cristian Hadji-Culea, Alexandru Vasilache, Bogdan Crețu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Oana Leahu, Carmen Mihalache, Radu Nichifor, Tamara Constantinescu, Mihaela Panaite.

Remarcabilă este și prezența unor invitați de seamă din străinătate, precum: Alain Timár, Joseph Benoît Courvoisier, Jerome Carasou, Laure Hinkel, Nickolas James Awde Hill, Neda Nejdana, Marchak Iuri Myhailovici, Petru Hadârcă și Alexandru Grecu.

Invitații au apreciat calitatea spectacolelor și diversitatea manifestărilor cuprinse în cadrul festivalului, iar semne bune se arată deja ca urmare a impresiilor făcute la Suceava.

Teatrul sucevean va trebui să se pregătească să meargă cu un spectacol în Franța, anul viitor, invitația fiind lansată de Alain Timár, organizatorul Festivalului de la Avignon. Bună cunoscătoare a limbii române, jurnalista și traducătoarea Laure Hinkel a apreciat și conferințele organizate, manifestându-și intenția de a veni și anul viitor, când a solicitat să se pună mai mult accent pe traducerea operelor lui Matei Vișniec.

 

O premieră, două orașe, 10 locații, zeci de evenimente

Amploarea evenimentului cultural „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022 este vizibilă și din numărul mare de locații necesare pentru desfășurarea activităților care au fost prinse în program, care au avut loc în două orașe, Suceava și Rădăuți, în 10 locații.

Cele mai multe spectacole și evenimente au avut loc, cum era de așteptat, în sediul TMMVS, altele au avut ca loc de desfășurare Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de apă”, Auditorium-ul „Joseph Schmidt” de la USV, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Muzeul Național al Bucovinei, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Art Rock Cafe și acoperișul Teatrului „Matei Vișniec”. La Rădăuți, în Casa de Cultură, a avut loc fenomenalul spectacol-reconstituire “Dosarele Siberiei”, pus în scenă de talentații artiști ai Teatrului Național Chișinău, sub bagheta regizorală a extraordinarului Petru Hadârcă. Cu o zi înainte, spectacolul a fost jucat la Suceava – jos pălăria!

Iar premiera pusă în scenă special pentru a marca începerea Festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec” – spectacolul “Întoarcerea acasă”, de Matei Vișniec, în regia lui Botong Nagy - s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, care a impresionat publicul și criticii de artă prezenți, actualitatea acestuia, în contextul războiului din Ucraina, jocul actorilor și dramatismul poetic făcând din el un candidat ideal pentru participarea la festivaluri naționale sau chiar internaționale.

 

Perseverență, creativitate și originalitate - oamenii din teatru

O notă aparte a ediției festivalului din acest an a fost dată și de implicarea directă, în organizarea și desfășurarea evenimentelor, a trei dintre angajații instituției culturale.

Expoziția de fotografie „Emoții în teatru” de Amedeia Vițega, inaugurată în prima zi a festivalului, în holurile TMMVS, fiind disponibilă pentru vizitare, cu intrare liberă, în fiecare zi a festivalului. Cornel Angelescu le-a adus spectatorilor “Nostalgii contemporane”, la chitară și voce, în cadrul unui concert folk, în vreme ce Sebastian Rațiu a expus “Frânturi” din talentele sale multiple, într-un spectacol de dans și pictură live, alături de Alexandra Vieru.

 

Spectacolele pentru copii, o componentă importantă a festivalului

Spectacolele de copii au jucat un rol aparte în cadrul festivalului, fiind foarte bine primite, motiv pentru care TMMVS va continua în această direcție, oferindu-le cât mai multe surprize plăcute celor mici și celor mari.

Cei mai mici dintre admiratorii teatrului au fost invitați la spectacole pe scena teatrului sucevean, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și la USV: „Stația clovnilor” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași, „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” de la Teatrul Muzical Dramatic „Olga Kobileanska” Cernăuți – Ucraina, „Capra cu trei iezi” și „Rămășagul lui Păcală” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani.

 

Legăturile invizibile

La noi sunt mulți din categoria celor care spun că “în Suceava nu se întâmplă nimic”, “nu ai ce face” sau “la ce merge”.

Dacă îi întrebi, nu s-a întâmplat nimic în Suceava, nici în cele 10 zile de festival și nici acum, când alte evenimente remarcabile sunt în plină desfășurare. Viața trece pe lângă ei. Cultura la fel. Veninul se adună…

Teatrul se trăiește în sală sau pe stradă, pe acoperiș, oriunde e jucat și “respirat” de cei care au făcut din asta o pasiune. Tocmai de aceea nu doar ce se întâmplă pe scenă e fascinant, ci și ce se petrece în alt context, la o dezbatere, o conferință, o lansare de carte, o expoziție. Și au fost din toate, pentru toți, cu prezențe notabile din viața culturală locală, națională și internațională. Contează mult cu cine te întâlnești, vorbești și respiri același aer, de la cine absorbi idei, povești memorabile, întâmplări incredibile, iar între toți cei prezenți se creează legături invizibile, dar durabile, pasiuni care pot da un sens vieții.

Până la următoarea ediție, am încălcat pe-o șa și v-am spus povestea așa…


 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava