Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

Spectacol invitat

Dosarele Siberiei

Distribuție
Autor după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru
Regie Petru Hadârcă
Program

24

mai 22
Ora: 19:00
Teatrul Matei Vișniec

Str. Dragoș Vodă nr. 1
720184 Suceava

Dosarele Siberiei, după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru, regia Petru Hadârcă
Teatrul Național „Mihai Eminescu Chișinău”, Republica Moldova

Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, afirmă regizorul Petru Hadârcă.
Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol și o mare confuzie – nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”. – Petru Hadârcă, regizor
Autorul spectacolului: după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru
Regia: Petru Hadârcă
Scenografia: Irina Gurin
Coregrafia: Irina Slobodeaniuc
Distribuția: Olga Triboi, Draga-Dumitrița Drumi, Tinka Mardari / Olesea Sveclă, Dan Melnic, Diana Decuseară, Ninela Caranfil, Nicolae Darie, Constantin Adam / Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Marginean, Tatiana Saenco, Petru Oistric, Ion Mocanu, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca / Vladislav Ropot/ Valentin Iurie Focșa, Mihai Zubcu, Sofia Oistric, Iana Onică, Vlad Triboi, Petra Pleșca, Bianca Onică
Cu participarea studenților de la AMTAP, clasa profesorului Emil Gaju.
Durata spectacol: 2h15min.

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava