Evenimente

Vernisajul expoziției CONTRASTE a artistului Radu Bercea

Acum când frigul s-a decis să pună stăpânire, din nou și pe nepusă masă, peste tot ce ne înconjoară, noi nu ne-am pierdut speranța și am regăsit liniștea și căldura în spațiul expozițional al teatrului.

Cu mare bucurie am deshis porțile și am lăsat arta și frumosul să ne treacă pragul. Astfel, evenimentul CONTRASTE, o emoționantă expoziție de pictură ce poartă semnătura artistului Radu Bercea, a adunat zeci de admiratori de toate vârstele.

Căutările sale artistice au adus de această dată pe simezele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” lucrări în care descoperim atât candoarea și frumusețea chipului uman, cât și o anumită trăire lăuntrică, impresionantă, care te invită la reflecție.

Dintre cei prezenți la versinaj și care au dorit să-l elogieze pe artistul Radu BERCEA amintim: maestrul Constantin Ungureanu BOX, scriitorul Constantin Bulboacă și Viorel Vîrlan, preot paroh la Biserica Nașterea Maicii Domnului Suceava (In Memoriam). Evenimentul s-a încheiat pe acorduri de flaut oferite de Puiu Crețu care a susținut un emoționant moment muzical, iar Adela Șulea, elevă a Colegiului Național „Petru Rareș” ne-a încântat, din nou, cu un memorabil recital de poezie.

Mulțumim tuturor participanților care au făcut ca această zi să fie una memorabilă!

Foto credit: Amedeia Vitega


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava