Evénements

7 februarie - Ziua Internațională a Cititului Împreună

Tare ne este drag de copiii care ne calcă pragul și ne caută compania. Astăzi i-am avut alături pe prichindeii de la Grădinița cu program normal Obcini și școlarii de clasa a III-a de la Școala Generală nr. 4 Suceava. Împreună am citit, am construit povești și ne-am distrat pe cinste în compania actorilor Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Astfel nu am lăsat să treacă neobservată Ziua Internațională a Cititului Împreună. A fost frumos și așteptăm cu nerăbdare următoarele evenimente.

Vă mulțumim, dragi copii și dascăli!

Foto credit: Amedeia Vitega


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre