News
Teatrul, un dar pentru umanitate: Jurnal de festival (II) - Zilele Teatrului Matei Vișniec, Suceava, 2025 (Tamara Constantinescu)
Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, Festivalul Zilele Teatrului "Matei Vișniec" are în componența sa și în 2025 spectacole al unor teatre din alte țări. De altfel, valoarea unui astfel de eveniment este dată și de calitatea, de nivelul invitaților săi, atât în ceea ce privește trupele de teatru, cât și în ceea ce privește personalitățile care participă, actori, regizori, scenografi, critici de teatru, artiști plastici, muzicieni, scriitori, etc. Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chișinău a fost prezent în festival cu două spectacole reprezentative din repertoriul lor - Grădina de sticlă și Chirița în concert la Chișinău. Grădina de sticlă este o adaptare scenică a romanului omonim semnat de Tatiana Țibuleac, roman tradus în opt limbi, pentru care autoarea a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, în anul 2019. Dramatizarea este realizată inspirat de Mariana Onceanu, iar viziunea regizorală modernă, minuțios gândită de Petru Hadârcă, dimensionează în crescendo, prin unghiuri noi de abordare a scriiturii, tensiunea momentelor scenice, amplificând stările psihologice ale personajelor. "Am scris Grădina de sticlă având în gând povestea unei fetițe. Actorii au transformat-o în povestea unei țări. Aceasta este forța extraordinară a teatrului și darul lui pentru umanitate - de a face dintr-un om o lume.", mărturisește Tatiana Țibuleac. Spectacolul are forță dramatică, reconstituind universul apăsător al perioadei post-sovietice din Basarabia, prin desfășurare de trăiri violente, încărcate de fior tragic, ca mărturie a unei pagini din istoria unei țări. Fetița orfană, ce pendulează între două identități, două limbi, între căderi emoționale și capacitatea de a le învinge pentru a supraviețui, devine simbol al unui întreg popor. Grădina de sticlă, fragilă, vulnerabilă, a celor două sticlărese, este oglinda unui trecut dureros, brutal, reflectat prin ochii unui prezent, care, cu demnitate rezidă într-un martor al propriei sale vieți. În spațiul scenic reprezentativ, conceput de Adrian Suruceanu, se perindă lumea celor de la periferie, o lume a lipsurilor, a privațiunilor, în care Lastocika, matură și copil, prezentul ce poartă cu el umbra trecutului, stau față în față povestind, retrăind. Diana Decuseară-Onică și Corina Rotaru ilustrează, printr-o analiză lucidă în simbioză cu viziunea regizorală, cu emoție și inventivitate teatrală, uzând de sugestii scenice elocvente, cele două fațete ale aceluiași personaj, Lastocika, aflat la vârste diferite. Angela Ciobanu dă chip cu măiestrie Tamarei Pavlovna, printr-o interpretare complexă și subtile modalități de joc. Restul distribuției, una numeroasă, încă 14 actori, cu multiple valențe scenice, au momente bine individualizate prin partitură și joc. Un spectacol emoționant, care de curând a fost selecționat și în FNT 2025, în secțiunea spectacolelor invitate.
Chirița în concert la Chișinău, spectacol realizat de creatorul excepțional - Ada Milea, care compune muzica și textul montării, împreună cu Anca Hanu, este o regândire, o relectură originală, a spectacolelor realizate cu ani în urmă la Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj, Chiritza în concert și Chirița în carantină - Chiritza în concert fiind de altfel răsplătit cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, în anul 2020. Astfel, scenariul este adaptat de Ada Milea pentru trupa Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, care este valorizată deplin. Umorul de calitate, alternările de ritm sugestiv concepute, situațiile scenice în care se combină inteligent burlescul cu muzica și dansul, rolurile generoase, iscusit realizate, construiesc un spectacol savuros, cu succes la public. Accentul montării nu cade însă pe Cucoana Chirița, precum în scrierea lui Alecsandri, ci pe Guliță (Anatol Durbală), personaj ce amintește nuanțat și de acel Guliță din Chiritza în carantină. Ca autentic amfitrion, Guliță devine liantul dintre situațiile scenice și public, Anatol Durbală construind impecabil un personaj simpatic, hâtru, încântător. Angela Ciobanu este o Chiriță elegantă, cu stil, impunătoare, capul familiei, dar slabă, fragilă în fața iubirii, a avansurilor, a unei posibile aventuri, actrița uzând de această dată de latura comică a disponibilităților ei scenice, de calități vocale și plastică în mișcări. Diana Decuseară-Onică în Luluța și Dan Melnic în Leonaș, au farmec și ingeniozitate în interpretări. Spațiul scenic minimalist, imaginat de Iurie Matei, conține o colivie supradimensionată, în care stă închisă Luluța, soclul statuii lui Alexandri, interpretată de Valentin Strișcov, norul-ecran atârnând din "tavan" și o imagine-panou în fundal, cu o casă țărănească, cu specific local. Se păstrează și aici travestiurile, Ghenadie Gâlcă (Calipsița) și Alexandru Pleșca (Aristița), figurându-le pe cele două fete ale Chiriței, numai bune de măritat, cu aplomb și comic bine dozat. Entuziasmul actorilor și lumea Chiriței au încântat publicul sucevean
Spectacolul Teatrului Dramatic de Stat "Geo Milev" Stara Zagora, din Bulgaria, Xaoc / Haos, are ca fundament textul dramaturgului finlandez Myka Myllyaho. În spațiul de joc conceput de scenograful Petar Mitev, șase femei îmbrăcate identic, în costume negre, își pun la vedere peruci negre cu aceeași pieptănătură, uniformizându-le atât ca individualități umane, cât și în ceea ce privește situațiile limită în care se găsesc. Sugestiv, spațiul este delimitat prin benzi de semnalizare galben-negre, indicând o zonă periculoasă, unde accesul este restricționat, publicul asistând astfel "de la distanță", la dramele personajelor, invitat simbolic doar la o analiză "la rece". În scenă domină galbenul, pe care siluetele negre ale actrițelor se decupează expresiv. Regizorul spectacolului, Petar Denchev, a construit cu originalitate montarea, ca pe o analiză a problemelor sociale sau politice, o analiză a societății, care, prin constrângerile ei, potențează situațiile dramatice prezente în text. Actrițele joacă mai multe personaje, interșanjabil, folosind, după caz, elemente sugestive de costum pentru a indica rolul feminin sau masculin interpretat. Stilul de joc este marcat de o elocventă distanțare, brechtiană, "asezonat" cu unele momente expresive de dans.
Evenimentele conexe ale festivalului, numeroase, au fost reprezentate de conferințe, la care au participat personalități din lumea teatrului, lansări de carte, în prezența autorilor, expoziții de pictură și concerte. Conferința-dezbatere Teatrul nostru, arta cui? l-a avut ca moderator pe criticul de teatru Călin Ciobotari, iar ca invitați, pe criticul de teatru Marina Constantinescu, care a reliefat complexitatea fenomenului teatral, dimensiunea artelor cuprinse într-un spectacol, al cărui ax rămâne regizorul, pe regizorul Andrei Măjeri, care consideră că trupa, actorul, trebuie să fie în prim-plan într-o construcție teatrală, pe regizoarea Leta Popescu, directorul artistic al Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galați, care a subliniat rolul regizorului în calitatea lui de conducător al jocului și importanța respectării lui de către echipă, pe actrița Ada Lupu, de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, care a punctat relația actor-regizor în procesul de creație, iar dramaturgul Elise Wilk s-a referit cu precădere la importanța compatibilității regizorului cu textul dramatic. Presa culturală, încotro? a fost moderată tot de Călin Ciobotari, având ca invitați ai dezbaterii personalități din zona presei culturale, critici de teatru, Oana Borș, Doru Mareș, Claudiu Groza, Ovidiu Vintilă, Doina Cernica, Roxana Dumitrache și pe vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, expert în proiecte și programe culturale naționale și europene. Temele abordate au fost legate de importanța jurnalismului cultural, de fondurile alocate unei publicații culturale, de profitul cititorului acestor publicații. Aura Corbeanu a reiterat importanța presei culturale, ca instrument de comunicare valabil, ca document fixat în memoria culturală a unui spațiu. Actul artistic trebuie să fie secondat de autentici profesioniști în materie de critică de teatru, idee subliniată și de Oana Borș, în calitatea sa de redactor-șef al revistei Teatrul azi. Actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a vorbit în conferința specială pe care a susținut-o despre Diplomație și leadership cultural, punctând cu precădere importanța festivalului de teatru în viața unei comunități și demersurile necesare pentru realizarea unui eveniment cultural de asemenea anvergură.
Cel mai cunoscut scriitor român, Mircea Cărtărescu, care afirmă că trăiește în fiecare carte pe care a scris-o, și-a lansat volumul Theodoros, apărut la Editura Humanitas, roman tradus deja în cinci limbi, care se bucură de aprecierea criticilor literari, fiind nominalizat la mai multe premii literare. Radu Paraschivescu, scriitor, traducător, jurnalist, și-a lansat volumele Brățară pe glezna ta și În virtutea inepției, apărute tot la Editura Humanitas. Dramaturgul Matei Vișniec, care nu a reușit să ajungă în România la această ediție a festivalului, dar a avut numeroase intervenții în online, și-a lansat cartea Consulatul lunii, publicată la Editura Humanitas Junior, o poveste destinată "copiilor de la 8 ani în sus și adulților de la 108 ani în jos", despre catastrofe geopolitice, lașități și dictaturi, explicate pe înțelesul cititorilor mai mici. Dincolo de literatură, evenimentul a conținut și cărți de și despre teatru. Astfel, Ada Lupu a prezentat, în fața publicului sucevean și a personalităților din lumea teatrului prezente în festival, volumul, Picătura Prințului Rupert, publicat la Editura Fundația Culturală Camil Petrescu, o carte de cercetare doctorală despre regizorul Radu Afrim, o privire amplă asupra unui mare artist, viziunea actriței asupra lucrului cu acest rafinat și nonconformist regizor. Volumul a fost prezentat de criticul de teatru, profesor universitar dr. Călin Ciobotari, coordonatorul acestei teze de doctorat. Criticul de teatru, director al Revistei Ateneu, Carmen Mihalache, recent laureată a Premiului UNITER pentru întreaga activitate, și-a lansat volumul Gustul Teatrului, apărut la Editura Junimea, Iași, o culegere de cronici de teatru, ale unor spectacole vizionate în ultimii ani, cu precădere la teatrul sucevean, dar și o culegere de recenzii ale unor cărți despre teatru, grupate în capitolul "Teatrul din cărți, Jurnal de lecturi", volume semnate de personalități din vastul univers al teatrului. Dramaturul Elise Wilk, ale cărei piese de teatru sunt montate atât în teatrele din România, cât și din alte țări, fiind tradusă în 15 limbi, piesele sale obținând de altfel numeroase premii, și-a prezentat cea mai nouă carte Dispariții. Union place. Alaska, apărută la Editura Tracus Arte. Despre cartea ce cuprinde trei piese de teatru a vorbit criticul de teatru Claudiu Groza și regizorul Aba Sebestyén. Au fost reliefate versatilitatea autorială, precum și larghețea stilistică și tematică a textelor Elisei Wilk. Recentul volum fiind o trilogie a comunismului, cu povești de familie, probleme individuale, care în fundal devin o frescă a perioadei comuniste, cu tarele ei. Lansarea volumului a avut loc chiar în decorul spectacolului Alaska, prezentat câteva ore mai târziu
Alaska, cea mai nouă piesă a dramaturgului de succes Elise Wilk, scrisă în anul 2024, și publicată în volumul prezentat mai sus, a fost comisionată de Yorick Studio și montată în premieră absolută la Teatrul Național din Târgu-Mureș - Compania "Tompa Miklós", în co-producție cu Yorick Studio. Traducerea în limba maghiară, realizată de Mária Albert, l-a inspirat pe regizorul Aba Sebestyén, care concepe o montare autentică, riguroasă, o analiză lucidă, un mixt de dramatic și comic, într-un spațiu minimalist, imaginat de scenografa Beáta Sós. Două semicercuri, ce desenează un cerc întrerupt, realizate din lemn, cu spații de depozitare a elementelor de recuzită sau de costum, necesare jocului, induc simbolic ideea de sfârșit și început, de ciclicitate a creației. Textul Elisei Wilk vorbește despre perioada comunistă cu o notă de comic amar, în stilul cu care ne-a obișnuit. Piesa este scrisă pentru patru actrițe, care interpretează toate cele 13 personaje, cel de-al paisprezecelea fiind Dacia 1300 crem, botezată Berta, fabricată în anul 1983, pentru care familia a așteptat cinci ani. Personajul principal, Victoria (Katalin Berekméri), în urma unui accident de mașină, anunțat în prolog, pornește într-o călătorie, rememorându-și momente cheie din viață, alături de "o creatură strălucitoare", Alaska (Erzsébet Fülöp), un fel de înger al morții, un Caron feminin, care o însoțește pe Victoria, în drumul ei spre trecut. Dacia Berta devine vehiculul de transport între episoade, între rememorări, amintind de luntrea cu care morții sunt trecuți pe tărâmul celălalt. În fundal Tibor Cári își interpretează la pian, cu sensibilitate, propriile compoziții muzicale, ce desăvârșesc universul sonor. Cele patru actrițe, Katalin Berekméri, Erzsébet Fülöp, Dorottya Nagy, Ramóna Gecse, plurivalente, trec cu lejeritate de un personaj la altul, de la o stare la alta, schimbând registre, ritmuri, compunând inventiv, într-un autentic maraton interpretativ.
Festivalul a fost condimentat și cu câteva expoziții de pictură și fotografie. Ce trăiesc actorii, expoziție realizată de fotograful Saul Pop, Împreună, expoziția de pictură, grafică și tapiserie a Luciei Pușcașu și Cameliei Sadovei, 100 de actori români în festival, expoziție de caricatură - portret în acuarelă a artistului plastic Ovidiu Stanciu.
Inedita Expoziție-performance Imersiv a fost un exemplu de artă alternativă, de coeziune, de coabitare a artelor, pe care le-a adus împreună, așa cum a fost și tema acestei ediții a festivalului, în care expoziția s-a încadrat perfect, o estetică abstractă, o poezie vizuală sau o pictură în acțiune. Cuvântul în sine "imersiv" se referă la posibilitatea de a te lăsa absorbit de o altă realitate, fie ea virtuală sau concretă, creând senzația de prezență intensă. În cadrul expoziției, însă, nu pot fi separate tablourile propriu-zise de spectacolul video al conceperii lor. Un spectacol al trupului viu în dans, născând amprente de culoare pe pânza albă, inspirat de sonorități ce imprimă tânguiri, zbateri interioare, exteriorizate în mișcări, totul perceput prin unghiul vizual al aparatului de filmat. Artistul plastic Sebastian Rațiu, alături de coregrafa-dansatoare Alice Veliche, de compozitoarea-cântăreață Anita Petruescu, de video-creatorul Mihai Nistor, integrându-l în final și pe dramaturgul-poet Matei Vișniec, ale cărui versuri sunt dăltuite pe pânza pictată, au creat o emoționantă, o originală realitate paralelă, a unui dialog spontan al artelor, în care publicul se poate scufunda. Despre sursa inspirației a acestui sincretic dialog, Sebastian Rațiu a mărturisit: "Întotdeauna am simțit o legătură între actul meu artistic și coregrafie, acea scriere a dansului. Mă inspiră mișcarea, gestul, expresivitatea corpului feminin, iar eu folosesc asociată arta dansului, descifrată ca aceeași libertate de a mă manifesta pe pânză prin pensulație, tușe și accente de contrast. Nu sunt la primul exercițiu de acest fel, prima dată când am asociat arta dansului cu pictura a fost performance-ul Frânturi, în anul 2022, pe scena teatrului sucevean, iar în urma spectacolului coregrafic Azilul, în regia lui Alice Veliche, unde am semnat scenografia, s-a născut ideea expoziției de grafică Gesticular, din anul 2023, cu expunere tot în Teatrul Municipal "Matei Vișniec". Ca act performativ, Imersiv propune un dialog al artelor complementare: grafia, grafica, coregrafia, videografia, și, de ce nu, signografia." (https://vimeo.com/1089495111/4bafea15ef)
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a nouă zile, fiind una dintre cele mai reușite ediții, prin complexitatea, originalitatea componenței ei, atent gândită, atât ca selecție a spectacolelor, cât și în ceea ce privește evenimentele conexe. În cei zece ani de existență ai acestei instituții au fost organizate nouă ediții de festival, care, an de an, s-a impus ca valoare în spațiul teatral românesc, devenind un brand al Teatrului Municipal "Matei Vișniec". Așteptam cu interes ediția viitoare, cea de a zecea!
(Tamara Constantinescu, Teatrul, un dar pentru umanitate: Jurnal de festival (II) - Zilele Teatrului Matei Vișniec, Suceava, 2025)
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
