Cultural ”Occident Express” de Suceava oprește vineri la Busan-Coreea de Sud după o escală la Avignon-Franța

https://www.svnews.ro

Spectacolul ”Occident express” de Matei Vișniec, producția în limba franceză a Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava montat de cunoscutul regizor Alain Timár (Franța) se va juca vineri, 13 octombrie, la Busan în Coreea de Sud în cadrul festivalului ”Busan International Performing  Arts Market”. Asta în urma unui parteneriat cu Théâtre des Halles din Avignon condus de Alain Timár. ”Occident express” ajunge în Coreea de Sud după o escală la Festivalul Internațional de la Avignon-Franța unde s-a jucat în luna iulie a acestui an. Busan este a doua metropolă ca mărime a Coreii de Sud după Seul și se află în partea sudică a Peninsulei Coreea.

„Occident Express” este unul dintre cele mai montate texte ale dramaturgului Matei Vișniec, o dramă în care Orientul şi Occidentul se întrepătrund; un text care face parte din trilogia balcanică a autorului și care continuă ideea de contopire a acestor două lumi și ne vorbește despre imensitatea abisului dintre estul şi vestul Europei, abis creat ȋntre capitalismul Occidentului şi trecutul comunist al popoarelor slave, unde, din nefericire a fost aruncată și țara noastră. Piesa „Occident Express” este de asemenea o călătorie iniţiatică în sens invers, în lumea Balcanilor (atât de departe, de necunoscută şi nu prea iubită), o radiografie lucidă a capitalismului sălbatic care a înlocuit în Est utopia comunistă. Această piesă mai este, nu în ultimul rînd, şi o reflecţie privind dificila apropiere dintre cele două Europe separate de o jumătate de secol de istorie frământată.”

Occident Express, de Matei Vișniec

Regie: Alain Timár

Scenografie și light design: Sebastian Rațiu

Asistent regie : Antonia Mihăilescu

Regie tehnică : Cătălin Rodenciuc

Distribuție: Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Horia Butnaru

Iată ce spune Matei Vișniec despre ”Occident Express”:

”Am scris Occident Express în 2009 incitat de regizorul Mircea Cornişteanu, în cadrul unui proiect european intitulat Orient Express. Mircea Cornişteanu era, la acea oră, manager al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova şi vicepreşedinte al Convenţiei Teatrale Europene. Impulsul fusese dat de Teatrul Naţional din Stuttgard care a mobilizat trupe de teatru din România, Turcia, Serbia, Croaţia şi Slovenia într-un fel de traversare simbolică a Europei cu trenul. Iar acest tren nu putea fi decît o reactivare teatrală a celebrului Orient Express. Mai multor dramaturgi din respectivele ţări, plus Germania, li s-a cerut deci să scrie texte susceptibile să fie jucate în gări şi eventual în vagoane de tren.

În mai 2009 trenul cu artişti a plecat de la Ankara şi s-a oprit la Istanbul, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Novi Sad, Zagreb, Ljubljana, Nova Gorica şi Fribourg, staţia terminus fiind Stuttgart. O excelentă idee pentru a le aminti spectatorilor că Orientul şi Occidentul sunt două lumi legate între ele care se influenţează reciproc şi că ar trebui să se cunoască mai bine… Culmea este că uneori în partea occidentală a Europei birocraţia se dovedeşte a fi mai puţin suplă decît în Orient. Din cîte am înţeles din diverse mărturii (de exemplu cea a dramaturgului Christian Holtzhauer originar din Stuttgart) trenul teatral a fost obligat să ocolească Italia întrucît autorităţile feroviare ale peninsulei au cerut 60 000 de euro şi apoi taxe de 6000 de euro pe zi pentru staţionarea trenului…

Personal nu am participat fizic la odiseea traversării, dar am avut satisfacţia de a vedea spectacolul, în regia lui Radu Boureanu, jucat la Craiova, în aer liber, pe esplanada din faţa teatrului (unde erau instalate nişte şine de cale ferată) şi apoi în gara din oraşul meu natal, Rădăuţi.

Din ce motiv se numeşte piesa mea Occident Express cînd urma să fie jucată în diverse gări pe fostul traseu al trenului Orient Express? Pur şi simplu am considerat că personajele mele, întrucît privesc fascinate spre Occident, au o altă percepţie a sensului de deplasare a istoriei…

Piesa Occident Express a fost pentru mine şi o frumoasă experienţă la nivel de scriitură dramatică. Altfel spus, în decursul anilor am simţit nevoia să mai adaug unele scene, să mai şlefuiesc altele. Mi-au fost de folos sugestiile iniţiale ale lui Mircea Cornişteanu cînd mi-a spus că personajul numit Orbul bătrîn  ar trebui nu doar să deschidă piesa ci să o şi închidă. Cînd Istvan Szabo K. a montat-o, în toamna anului 2017, la Chicago cu trupa de la Trap Door Theater, mi-a cerut la un moment dat să-i scriu o scenă cu o nuntă. Aşa s-au născut apoi trei scene cu trei nunţi în structura piesei, întrucît mi-am dat seama că ea mai conţinea nişte triade.

Şi Alain Timar, care a montat piesa la Suceava (în limba franceză) mi-a cerut să scriu nişte „replici de legătură” între modulele selectate de el. Aşa s-au născut mai multe tablouri (fiecare fiind de fapt un intermezzo) între scenele principale.

Piesa a mai fost montată în toamna anului 2011 într-o coproducţie a Teatrului de marionete din Arad cu trupa italiană Teatro dei Borgia, bazată la Barletta, în regia lui Gianpiero Borgia.

În martie 2019 am trăit emoţia unei premiere cu această piesă la Teatrul Maghiar din Oradea, în regia lui Zakariás Zalán…

În Franţa piesa este editată la Non Lieu  şi a apărut în iulie 2020, în plină pandemie… Piesa a avut o lectură publică în cadrul Festivalului internaţional al francofoniilor de la Limoges, în 2013.

Este pentru prima dată că acest text va fi auzit în limba franceză la Avignon, şi îi mulţumesc lui Alain Timar pentru această colaborare şi pentru parteneriatul cu teatrul din Suceava. Multe lucruri mă leagă de Alain Timar, pe care îl cunosc de peste 30 de ani, şi în primul rînd un ataşament comun faţă de valorile europene. Amîndoi considerăm că Uniunea Europeană, aşa imperfectă cum ne apare uneori, este o construcţie cu totul excepţională, unică în istoria omenirii, capabilă să le aducă europenilor mai multă prosperitare, să consolideze democraţia şi statul de drept, şi chiar să „îmblînzească” treptat capitalismul dîndu-i o altă direcţie decît cea a modelului anglo-saxon ultraliberal.

Am scris însă această piesă şi datorită frustrărilor resimţite ca observator avizat, timp de peste trei decenii, al relaţiilor dintre Est şi Vest. Din 1987, de cînd trăiesc în Franţa, din 1990 de cînd fac un fel de navetă culturală între Vest şi Est (ca scriitor dar şi ca jurnalist la Radio France Internationale) constat mereu că relaţia dintre cele două părţi ale continentului european este asimetrică. Noi, cei din Est, ştim mult mai multe despre cei din Vest decît ştiu ei despre noi. Noi le cunoaştem mai bine istoria, stilul de viaţă şi cultura, le vorbim limbile (engleza, franceza, germana, italiana, spaniola). Personal mă aşteptam ca după căderea comunismului să asist la o reechilibrare, dar nu a fost aşa…

Pentru mulţi occidentali Europa de răsărit şi Balcanii rămîn zone enigmatice, greu de scos de sub anumite etichete… Scriind Occident Express am vrut tocmai să captez, prin limbajul teatrului, unele dintre aceste carenţe comunicative şi unele dintre aceste clişee… Evident, nu puteam ocoli nici tema fascinaţiei pe care o suscită Occidentul. Pînă la un punct ea este justificată, dar poate duce şi la un fel de orbire… Există un efort reciproc care ar trebui făcut. Vestul ar trebui să înţeleagă mai bine ce s-a întîmplat în Europa de răsărit şi de ce răsăritenii sunt încă mutilaţi de cumplita experienţă comunistă impusă de Uniunea Sovietică. Şi esticii însă ar trebui să adopte nu doar forma ci şi conţinutul democraţiei occidentale şi să lupte prin exemple personale împotriva corupţiei şi pentru prezervarea libertăţii.

O piesă de teatru nu poate fi o analiză exhaustivă, şi deci nici piesa mea nu acoperă toate aspectele raporturilor Est-Vest în Europa. În acelaşi timp, teatrul poate lansa semnale de alarmă şi capta dileme, poate pune în lumină blocaje mentale şi afective, poate arunca priviri ironice spre obtuzitatea unora şi naivitatea altora. Comicul şi tragicul sunt instrumente (moştenite de la grecii antici) de cunoaştere a omului şi a societăţii, şi nu am ezitat să recurg la ele în acest text în care s-a regăsit şi Alain Timar, el însuşi un neobosit călător pe multe meridiane ale globului.

Mă bucur că teatrul din Suceava s-a lansat în această aventură culturală francofonă ceea ce echivalează cu o deschidere. Printre definiţiile subiective pe care le-aş da teatrului figurează şi aceasta: teatrul este o încăpere fără ferestre în care oamenii devin ferestre.”

Credit foto: Amedeia Vitega