Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

  • Acasă
  • Stiri
  • Copilăria scriitorilor. Matei Vișniec: Am trăit într-un spațiu miraculos, în Bucovina. Copilăria mea nu a fost traumatizată de nimic

Stiri

Copilăria scriitorilor. Matei Vișniec: Am trăit într-un spațiu miraculos, în Bucovina. Copilăria mea nu a fost traumatizată de nimic

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura

S-a născut la Rădăuţi, în judeţul Suceava, în Bucovina. Tatăl său era funcţionar-contabil, mama, învăţătoare. A fost mereu înconjurat de oameni credincioşi şi oneşti, potrivit scriitorului.

„Familia mea vastă cu rude, cu unchi, cu mătuşi, erau nişte oameni religioşi de la ţară. Niciodată nu m-a împins spre biserică, sau spre vreo slujbă religioasă. Erau oameni discreţi. La ora aceea, într-o epocă dificilă, cu colectivizarea forţată, cu ideologia comunistă, în acele condiţii eu am fost înconjurat de oameni care aveau omenie în ei, chiar dacă uneori trebuiau să joace comedia socială pentru că aşa era atunci”, spune el.

Copilăria mea nu a fost traumatizată de nimic

Cu toate astea, Matei Vişniec nu a avut o copilărie tristă, nu are amintiri despre care nu vrea să vorbească, dimpotrivă. Copilăria a rămas, peste ani, spaţiul idilic, perfect, şi de care îşi aminteşte mereu cu drag, aflat la Paris, la mii de kilometri distanţă de locurile natale.

„Este un moment magic, într-un spaţiu magic, şi cu oameni care transmiteau în jur o energie pozitivă extraordinară. Copilăria mea nu a fost traumatizată de nimic. A fost un fel de extraordinară consolidare a vieţii mele la bază. Eu am trăit într-un spaţiu miraculos, în acea Bucovină, în acel oraş Rădăuţi, unde aveam în acelaşi timp prieteni, o şcoală foarte bună, profesori foarte buni şi spaţiu de libertate. Grădina, aveam o casă cu grădină, grădinile în care noi copiii, pe care noi copiii le ocupam de fapt toamna şi devenea un spaţiu gigantic de joacă, plus rudele mele de la ţară, unde petreceam vacanţele. Deci am cunoscut un fel de, aş spune, cosmos, adică un fel de ordine naturală a firii: ştiu ce-nseamnă ordinea şi logica anotimpurilor, ordinea şi logica sărbătorilor”, spune dramaturgul.

Matei Vișniec a fost, încă de mic, un copil de geniu. A scris prima poezie în clasele primare. Apoi a publicat în revista şcolii "Lumina" şi în "Cutezătorii".

Copil de geniu

„Eu eram copilul genial de la bun început. Din momentul în care am început să desenez şi să scriu primele poeme, mama a considerat că sunt un geniu şi nici acum nu i-a trecut. Lăsând gluma de-o parte, faptul că am fost sprijinit de cei din jur, de părinţi şi de profesori în momentul când mi-a descoperit primele talente, a fost un lucru care a contat foarte mult pentru mine”, spune Matei Vișniec.

Nu a fost un elev strălucit la toate materiile, cu atât mai puţin la trigonometrie, îşi aminteşte dramaturgul. A fost, în schimb, strălucit la istorie şi la literatură.

„Lupta mea cu literatura a fost una care s-a născut devreme pentru că mi-am dorit să public, să scriu, bineînţeles, dar şi să public ce scriu. N-am scris niciodată pentru mine”, mai spune el.

Dincolo de talentul din condei, au existat şi surprize.

„Mi-a plăcut la un moment dat biologia enorm, pentru că era un profesor de biologie, Bejenaru, care ştia să predea această materie. Până şi muzica, n-am avut ureche muzicală, dar ştiu că am descoperit muzica clasică la un moment dat pentru că cineva, o profesoară de muzică în clasa a şaptea, a opta, ne punea să auzim muzică clasică şi ne învăţa cum să o ascultăm”, spune scriitorul.

A privit mereu oraşul copilăriei ca pe un spaţiu fabulos. Acolo a descoperit fascinaţia circului: culorile, clovnii, caravanele. Recunoaşte că atunci s-a născut în puştiul Matei, pasiunea pentru reprezentaţiile teatrale, în emoţia şi suspansul din arenă.

Filmele franţuzeşti

Apoi a descoperit cinematografia, prin intermediul filmelor franţuzeşti.

„Îmi amintesc că la ora la care eram eu copil, la mine, la Rădăuţi, în oraşul acela unde existau două cinematografe, acum nu mai există niciunul, venea cel puţin un film francez pe săptămână. Deci m-am impregnat de actori francezi celebri la ora aceea, precum Alain Delon, sau Belmondo. Gérard Barray care-l făcea pe D'Artagnan, actori, încă îi port în mine”, spune el.

Mama sa, învăţătoare, a fost cea care i-a transmis dragostea pentru cărţi. Apoi, Matei a descoperit cenaclurile literare. Mărturiseşte că anii copilăriei i-au fost marcaţi de romanele de explorare… ale lui Jules Verne.

„În mod ciudat, dar natural, sunt autori francezi care m-au marcat în copilărie. Aşa cum astăzi tot copilul citeşte Harry Potter, eu am citit Jules Verne, de pildă, sau am citit Alexandre Dumas „Cei trei muschetari" sau poveştile lui Perrault”, spune scriitorul.

O lume de poveste, aşa arată lumea copilăriei lui Matei Vişniec, cu Bucovina şi tradiţiile ei, cu sfintele sărbători de peste an şi obiceiurile respectate cu stricteţe.

Cele mai mari averi

„Că era nuntă, că era botez sau că era înmormântare, toate acele elemente de organizare ritualică a lumii, a vieţii. N-am uitat nimic şi din ele mă hrănesc încă”, își amintește Matei Vişniec

„De Paşte de exemplu, faptul că în Bucovina toată lumea merge cu coşul plin de alimentele respective, că sunt ouă roşii, că e salam, că e brânză, că e pască, merge la sfinţit. Şi se înconjura biserica cu coşul ăsta, erau purtate de membrii familiilor, de bărbaţi, de femei cu un ştergar naţional deasupra şi se aşezau, aşa, roată, în jurul bisericii şi venea preotul şi sfinţea. Alte lucruri care mă marchează şi m-au marcat au fost colindele de Crăciun şi de Anul nou. Eu însumi mergeam cu colinda şi cântam pe la case. Niciodată n-am fost mai bogat decât atunci când aveam patru, cinci, șase ani şi mă-ntorceam de la colindat cu buzunarele pline de nuci, de mere şi poate de câţiva bănuţi. Alea au fost cele mai mari averi”, spune el.

Matei Vișniec vorbeşte cu mândrie despre Rădăuţiul anilor '60, oraşul a cărui atmosferă i-a inspirat ideea reprezentaţiei „Angajare de clovn”, ultima piesă de teatru scrisă de el, înainte de a părăsi România.

„Niciodată n-am suferit că mi-am părăsit ţara pentru că, de fapt, călătoresc foarte mult, şi-am luat-o cu mine. Şi-n acelaşi timp nu sunt absolut deloc obsedat că ar trebui să-mi termin viaţa în Franţa. În orice moment sunt absolut pregătit la ideea că aş putea să scriu mâine la Rădăuţi, să-mi petrec luni şi luni de zile, un an sau câte şase luni, deci pentru mine întoarcerea nu este o aventură. Este un drum natural spre mine însumi”,povestește scriitorul.

Un drum parcurs cu emoţie şi respect faţă de trecut, faţă de oamenii şi vremurile care, deşi grele, l-au format ca om. Un dramaturg cu un succes uluitor, dar care, nu a uitat niciodată că povestea din scenă s-a născut într-un oraş bucovinean, într-un timp şi un spaţiu magic.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava