Spectacol invitat

TIPOGRAFIC MAJUSCUL

Distribuție
Autor Gianina Cărbunariu
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

Spectacolul este o coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi face parte din proiectul european "Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”.

Vieţi paralele - secolul 20 prin ochii poliţiei secrete este un proiect al Festivalului Internațional de Teatru Divadelná din Nitra care pune în conexiune artiști, co-producători și instituții partenere din șase țări: Cehia, Ungaria, Germania, Polonia, România și Slovacia. Artiști din foste țări socialiste au creat șase producții de teatru bazate pe studiul materialelor păstrate în arhivele poliției secrete. Toate aceste producții au avut premierele mondiale în timpul Festivalului Internațional de Teatru Divadelná din
Nitra, între 27 septembrie - 2 octombrie 2013.

Gianina Cărbunariu a ales să lucreze pe dosarul minorului Mugur Călinescu.

Mugur Călinescu (28 mai 1965 – 13 februarie 1985) avea doar 17 ani şi era elev la Liceul A.T. Laurian din Botoşani când, în septembrie 1981, a alertat organele de Securitate timp de o lună pentru că a scris pe ziduri şi panouri inscripții menite să provoace în oameni o reacție față de încălcarea flagrantă a tuturor drepturilor și libertăților cetățenești, față de situația dezastruoasă a economiei din acea perioadă. După ce a fost prins, a fost continuu chemat la Securitate. La doi ani după momentul septembrie 1981, Mugur Călinescu se îmbolnăvește de leucemie și moare în anul 1985.

„Pe lîngă documentele scrise în limbajul de lemn al aparatului opresiv al vremii (planuri de măsuri, note informative, note de analiză etc), în cele 200 de pagini ale dosarului nr. 738 privind „Elevul” sunt păstrate și declarațiile unui tînăr care reușește să rămînă fidel propriilor convingeri în ciuda presiunilor Securității și a lipsei de solidaritate a celor din jurul său. Cred că tinerii au nevoie de modele pe care să le înțeleagă, iar Mugur Călinescu este, în acest sens, un model de atitudine necesar.

Despre cazul Mugur Călinescu am aflat citind „Hainele regelui” din volumul „Șase feluri de a muri”, carte scrisă de reputatul istoric și eseist Marius Oprea. Documentarea cazului a fost realizată de istoricul și activistul Mihail Bumbeș care ne-a pus la dispoziție o copie a dosarului „Elevul”, precum și interviuri realizate cu mama lui Mugur și cu doi dintre ofițerii implicați în acest caz. Mulțumim Miliției Spirituale.

La fel ca și în cazul spectacolului „X mm din Y km”, realizat acum 2 ani la Fabrica de Pensule din Cluj și bazat pe o stenogramă din dosarul jurnalistului și disidentului Dorin Tudoran, metoda de lucru a fost interogarea documentului prin mijloace teatrale. Scenariul care stă la baza spectacolului „Tipografic Majuscul” este un colaj de materiale ready-made (documente și interviuri), însă spectacolul este un exercițiu de imaginație, o ficțiune ce încearcă să chestioneze aceste urme ale unei realități din istoria recentă și felul în care ele ne ajută să înțelegem lumea în care trăim astăzi.” - Gianina Cărbunariu

„Marele atu al acestui spectacol este obiectivitatea lui artistică. Nu asistăm la o poveste tristă, nu doar îl plângem pe martirul condamnat fără drept de apel şi nici nu ne plângem de milă nouă înşine pentru ce ne-a fost dat să trăim. Faptul istoric e un punct de plecare către un act artistic. Odată devenit scenariu de teatru, conţinutul Dosarului “Elevul” este un material la fel de ofertant ca o piesă bine scrisă, picată în mâinile potrivite. Încărcătura emoţional-subiectivă cu tot bagajul ei de reziduuri sentimentale depozitate în cei care au fost contemporani cu Mugur Călinescu este transformată în pretext artistic. Într-adevăr viaţă ridicată la pătrat, într-adevăr oglinda lumii, într-adevăr teatru. Iar teatrul, în acest caz, bate viaţa.” (Alina Epingeac - Yorick.ro, 23 Septembrie 2013)

TIPOGRAFIC MAJUSCUL

Un spectacol de Gianina Cărbunariu

Distribuția:

Cătălina Mustaţă

Alexandru Potocean

Gabriel Răuță

Mihai Smarandache

Silvian Vâlcu

Scenografia: Andrei Dinu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Muzica: Bobo Burlăcianu

Light design: Andu Dumitrescu
 

Data premierei: 20 septembrie 2013

Durata spectacolului: 1h 25'

Biletele vor fi puse în vânzare pe www.blt.to.

Spectacolul va fi disponibil pentru vizionare timp de 3 ore, începând cu ora 21:00, prin contul deschis pe aceasta platformă.

Prețul unui bilet este de 10 lei.

#ZTMV2021


 

 


 

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava