Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

Spectacol invitat

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele
Distribuție
Autor Matei Vișniec
Regie Aurelian Bălăiță
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, de de Matei Vișniec, este un spectacol al Teatrului pentru copii și tineret „Vasilache” Botoșani.

“Ninge peste OMUL DE ZĂPADĂ. Un morcov în loc de nas, doi cărbuni pentru ochi, o castană mare în loc de gură, trei nuci pe post de nasturi, o căciuliţă uzată pe cap, un fular în jurul gîtului… Tot în dotarea OMULUI DE ZĂPADĂ: o pipă din lemn de bambus şi o mătură. Personajul pare fericit.”

“Omuleţul nostru ne va povesti
Cum se joacă timpul cu verbul a fi
Cum sughite viaţa la timpul trecut
Cum să iei povestea de la început” (Matei Vişniec)

Spectacolul prezintă călătoria unui Om de Zăpadă în căutarea Soarelui pentru a-l ruga pe acesta să nu-l topească. Drumul prilejuiește întâlnirea cu o serie de personaje și împărtășirea unor valori umane ca sacrificiul, generozitatea, iubirea, timpul dăruit celorlalți.

Reprezentația se adresează deopotrivă celor mici și celor mari, transpunând în imagini poetice întrebări și răspunsuri despre viață, timp, renaștere.

Scenografia: Mihai Pastramagiu
Muzica: Radu Stefan

Biletele vor fi puse în vânzare pe www.blt.to.

Spectacolul va fi disponibil pentru vizionare timp de 3 ore, începând cu ora 11:00, prin contul deschis pe aceasta platformă.

Prețul unui bilet este de 10 lei.

#ZTMV2021

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava