Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava

Evenimente

ZILELE TEATRULUI MATEI VIȘNIEC 2019

Dacă e luna mai, e festival de teatru la Suceava!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, împreună cu Primăria și Consiliul Local Suceava, organizează în perioada 16 – 30 mai 2019, Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția a III-a, având ca temă „Teatrul și democrația”. 
Suntem în plin festival, cu 15 zile pline de emoții, în care vor fi prezente 24 instituții de teatru de stat și independente, atât din țară cât și din străinătate (Franța, Republica Moldova), cu 32 de spectacole în 58 de reprezentații ce vor încânta ochii privitorilor în 14 locuri de desfășurare.

Din culisele festivalului: spectacole de teatru, conferințe, dezbateri, teatru pentru copii, concerte (jazz, tango, muzică electronică), recitaluri de poezie, spectacole de lumini, teatru dans, ateliere specifice artei actorului. 
Lăsăm aici câteva din fotografiile evenimentelor care au avut loc și vă așteptăm, cu drag, la următoarele!

Mulțumim sponsorilor, fără de care festivalul nu ar fi avut aceeași culoare! 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava