• Acasă
  • Evenimente
  • Spectacolul „Cum vă place!” în Campania Națională „Artiștii pentru artiști”

Evenimente

Spectacolul „Cum vă place!” în Campania Națională „Artiștii pentru artiști”

Spectacolul „Cum vă place!” în Campania Națională „Artiștii pentru artiști”

În teatrul românesc, luna martie poartă simbolul generozității! E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când, atent la nevoile artiștilor săi, UNITER reia demersul caritabil validat și realizat de 20 de ani împreună cu instituțiile de cultură din România: Campania Națională „Artiștii pentru artiști”.

Un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de sănătate și existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi. Cu ajutorul teatrelor de stat și independente care programează spectacole dedicate acestei cauze, UNITER se implică activ în susţinerea financiară a artiştilor aflați în situații de viață delicate.

Toate acțiunile Campaniei în anul 2024 vor avea loc, ca de obicei, în preajma zilei de 27 martie – Ziua Mondială a Teatrului –, ocazie cu care instituțiile teatrale care programează spectacole sub motto-ul „Artiștii pentru Artiști” parcurg Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului.

Ca de fiecare dată, și în acest an Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava se implică activ în susţinerea financiară a artiştilor aflați în situații de viață delicate astfel că în data de 6 aprilie, de la ora 19:00, se va juca pe scena teatrului sucevean spectacolul CUM VĂ PLACE, adaptare după Shakespeare și improvizațiile echipei, în regia lui Botond Nagy, în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti" inițiată de Uniunea Teatrală din România.

Astfel, parte din încasările din vânzarea de bilete vor fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală (RO14BRDE445SV17256174450). Din acest fond sunt ajutați oamenii de teatru care se confruntă cu probleme medicale complicate.

CUM VĂ PLACE, după Shakespeare și improvizațiile echipei
Regia: BOTOND NAGY
Scenografia: IOANA UNGUREANU
Muzică & sound design: CLAUDIU URSE
Light design: CRISTIAN NICULESCU
Video design: MIHAI NISTOR
Chitară live: RÓBERT „WATZZY” WATZATKA
Coregrafia: GEORGE POP
Afiș: GEORGE ROȘU

Biletele vor fi puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava