Duminică, 1 iunie, ora 13:30, Ferma de Artă Liteni - Moara
Spectacolul este o adaptare după celebra nuvelă Ferma Animalelor, de George Orwell, considerată una dintre cele mai importante cărți ale tuturor timpurilor, iar anul acesta se împlinesc 80 de ani de când a fost scrisă.
Lectura performativă pe care o propune regizorul Cosmin Panaite implică atât actorii cât și persoanele aflate în public, astfel că va exista o componentă interactivă și incluzivă. „Ferma animalelor” este o operă extrem de actuală, care ne prezintă o lume distopică, evenimentele și personajele din nuvelă satirizând stalinismul, guvernul autoritar și prostia omenească în general.
Revista Time a ales cartea ca fiind unul dintre cele mai bune 100 de romane scrise în limba engleză din secolul XX.
„... Ferma animalelor este prima carte în care am încercat, în deplină cunoştinţă de cauză, să fac să fuzioneze scopul politic şi scopul artistic într-un tot unitar.” (George Orwell)
Regie: Cosmin Panaite
Distribuție: Horia Butnaru, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Bogdan Amurăriței, Cosmin Panaite
Durată spectacol: 30 min.