Evenimente

7 ani de teatru la Suceava - O noapte furtunoasă

7 ani de teatru la Suceava - O noapte furtunoasă

Pe 24 septembrie 2022 Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava împlinește 7 ani de existență, un bun prilej pentru a sărbători pe scenă.

O noapte furtunoasă, una dintre cele mai importante piese ce aparțin scriitorului Ion Luca Caragiale, reprezintă debutul dramaturgic al autorului și a avut premiera națională în 1879 pe scena Teatrului Național din București.

Tânărul și talentatul regizor român, Mădălin Hîncu, face parte din promoția 2017 a absolvenților Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Master Arta Regizorului de Teatru.

Un regizor extrem de serios, Mădălin Hîncu se pregătește și își face temele foarte atent și meticulos, cu fiecare spectacol nou pe care îl realizează, reușind, încă din anii de studenție, un parcurs notabil în domeniul regiei. Spectacolele realizate de Mădălin au atras, într-un mod deosebit, atenția, pentru că pe scenă, regizorul încearcă să producă atmosferă și caută mereu să lase o amprentă originală asupra creațiilor pe care le propune.

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale

Echipa de producție

Regia artistică: Mădălin Hîncu

Scenografia: Răzvan Bordoș

Asistent scenografie: Andreea Diana Nistor

Light design: Costi Baciu

Distribuția: Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin, Horia Butnaru, Delu Lucaci, Răzvan Bănuț, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Diana Lazăr, Bogdan Amurăriței.

Biletele vor fi puse în vânzare online pe www.blt.ro și la casieria teatrului.

Prețul biletelor: 40 lei adulți, 15 lei studenți și pensionari, 10 lei copii și elevi din învățământ preuniversitar.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava