• Accueil
  • Nouvelles
  • „Simboluri sacre ale Bucovinei” în spațiul expozițional al TMMVS - Monitorul de Suceava

Nouvelles

„Simboluri sacre ale Bucovinei” în spațiul expozițional al TMMVS - Monitorul de Suceava

https://www.monitorulsv.ro

de

„Avem o frumoasă supriză pentru publicul sucevean”, au fost cuvintele cu care a început vernisajul unei complexe expoziții de pictură a artistului Dimitrie Roman  - „Simboluri sacre ale Bucovinei”, în spațiul expozițional al Teatrului Municipal "Matei Vișniec" Suceava.

Vernisajul a avut loc vineri, 7 aprilie, în preajma Duminicii Floriilor, la  etajul al 3-lea al Centrului Cultural Bucovina, sediul teatrului sucevean, în prezența unui public numeros și a artistului, profesorul Dimitrie Roman.

Managerul TMMVS, Angela Zarojanu, i-a mulțumit pentru că a acceptat să expună aceste „tablouri absolut remarcabile” în spațiul expozițional al teatrului, unde vor putea fi admirate până aproape de Zilele Sucevei.

„Nu era moment mai potrivit decât acum, în preajma sărbătorilor Floriilor și a Paștelui, pentru a expune lucrări atât de pline de sensibilitate, care te fac să te gândești mai mult la smerenie, bunătate și la credință”, a spus Angela Zarojanu, care a dat apoi cuvântul criticului de artă drd. Delia Leizeriuc.

După o prezentare a expoziției, a unora dintre tablouri, cu simbolurile prezente în ele, dar și a activității autorului operelor de artă, a urmat o scurtă prezentare a vieții marelui compozitor Ciprian Porumbescu, căruia îi sunt dedicate o mare parte dintre lucrări, ca o trecere în revistă.

Viața lui Ciprian Porumbescu – a fost redată pe scurt de criticul de artă, prin povestea tablourilor care ilustrează etapele definitorii ale acesteia, din fragedă copilărie până la moarte.

„E cutremurător cum ați reușit să imortalizați atât de bine această poveste. Ați narat povestea vieții sale cu pensonul, cu culoarea, cu vibrația sufletească...Pictura lui Dimitrie Roman este calmă, caldă și se încheagă foarte bine într-un spațiu al echilibrului dar și al esențialului”, a concluzionat Delia Leizeriuc.

O scurtă prezentare a autorului expoziției, dar mai ales a locurilor natale ale acestuia, care i-au influențat opera, a fost făcută de interpreta de muzică populară Gabriela Teișanu, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina, care a spus că ar fi putut și cânta ceva pentru dragul ei consătean, doar că simte că mult mai bine s-ar potrivi muzica clasică cu opera sa.

Tocmai de aceea, dar și pentru că este Anul „Ciprian Porumbescu”, organizatorii expoziției au pregătit un moment muzical plin de virtuozitate.  „Balada” lui Ciprian Porumbescu, interpretată de talentatul Luca Morar, elev la Colegiul „Ciprian Porumbescu”. Astfel, în aplauzele celor prezenți, reuniți și într-o fotografie de grup, s-a încheiat vernisajul unei expoziții care poate fi admirată până la finalul lunii aprilie în spațiul expozițional al teatrului sucevean.

Artistul Dimitrie Roman și simbolurile Bucovinei

Dimitrie Roman folosește tradiția, miturile și moștenirea spirituală pentru a evoca personalitatea înaintașilor neamului românesc, adevărate simboluri ale Bucovinei, așa cum este Ciprian Porumbescu.

Absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași și al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, are la activ expoziții personale, dar și participări la expoziții de grup, numeroase aprecieri și diplome obținute împreună cu elevii săi, în urma participării la olimpiadele și concursurile din perioada când a fost profesor al Școlii cu clasele I-VIII nr.5 „Bogdan Vodă” din Rădăuți și director al Școlii „Dimitrie Cantemir” Rădăuți și Școala din Dornești.

Începând de vineri, 7 aprilie, spațiul expozițional al Teatrului Municipal "Matei Vișniec" Suceava găzduiește o frumoasă expoziție de pictură a artistului Dimitrie Roman - „Simboluri sacre ale Bucovinei”.

 

                 

               

                 


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre