Ziua Educației, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, este un bun prilej de a ne aminti că educația înseamnă mai mult decât lecții, manuale și note. Înseamnă curiozitate, dialog, experiențe împărtășite și, mai ales, oameni care învață unii de la alții.
La propunerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, unitățile de învățământ din județ au fost invitate să desfășoare, vineri, 2 octombrie, în intervalul 10:00–11:00, activitatea „Școala în care învățăm unii de la alții”, în două moduri: „Elevii devin profesori” și „Dincolo de manuale”.
La Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” am ales să desfășurăm ambele variante, ne spune Consilierul Educativ, doamna profesoară Iulia Buraciuc, convinși fiind că fiecare dintre ele poate aduce o perspectivă nouă asupra actului educațional. Mai mult decât atât, entuziasmul cu care au participat atât elevii, cât și profesorii, ne-a confirmat că școala poate deveni, uneori, și mai frumoasă atunci când rolurile se schimbă, iar experiențele se întâlnesc.
Când elevii devin profesori
Prima variantă, „Elevii devin profesori”, a adus în sălile de clasă o perspectivă inedită asupra învățării.
S-au implicat 85 de elevi din patru clase, reprezentând toate ciclurile de învățare – primar, gimnazial și liceal. Elevii au avut ocazia să aleagă subiecte sau secvențe de lecții și să le susțină în fața colegilor, asumându-și, pentru o oră, rolul de profesor. La catedră au fost, de această dată, copiii, iar profesorii Dana Trocin, Anca Varga, Maria Sandu și Adina Raicu Andreica au luat loc în bănci, în calitate de învățăcei.
Schimbarea de roluri a fost nu doar amuzantă, ci și o adevărată experiență de învățare. Pentru elevi, momentul a însemnat curaj, responsabilitate, creativitate și ocazia de a privi lecția dintr-un alt unghi. Pentru profesori, a fost un exercițiu de a asculta, de a observa, de a „vedea” informațiile prin ochii copiilor, bucurându-se de descoperirea noului.
Pentru câteva zeci de minute, catedra și banca și-au schimbat locurile, dar scopul a rămas același: învățarea.
Povești adevărate despre profesie și viață
Cea de-a doua variantă, „Dincolo de manuale”, a stârnit și mai mult interesul elevilor. Peste o sută de elevi, însoțiți de doamnele profesoare Anca Varga și Dana Trocin, au asistat la prezentările unor oameni reprezentativi ai comunității sucevene. De această dată, școala și-a deschis porțile către lumea reală a profesiilor, invitându-i pe elevi să descopere poveștile, experiențele și provocările din spatele unor meserii.
Actorii Cristina Florea și Cătălin Ștefan Mîndru de la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava, precum și Tiberiu Avram, redactor-șef al Ziarului Monitorul de Suceava, au acceptat invitația domnului director adjunct de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, prof. Johannes Onesciuc, de a le vorbi elevilor despre propriile experiențe, despre parcursul profesional, despre alegerile pe care le-au făcut și despre ceea ce înseamnă, dincolo de imaginea pe care o vedem din exterior, să fii actor sau jurnalist.
Întâlnirea nu a fost însă o simplă prezentare. A fost un dialog viu, în care întrebările elevilor au ocupat un loc important. Curioși și dornici să afle cât mai multe, copiii au întrebat, au ascultat și au descoperit aspecte ale unor profesii pe care manualele nu le pot cuprinde. Au aflat că, în spatele unei scene, al unui spectacol sau al unei știri, există muncă, emoție, perseverență, responsabilitate, alegeri și, mai ales, pasiune.
Activitatea „Școala în care învățăm unii de la alții” ne-a arătat, încă o dată, că educația nu se desfășoară într-un singur sens. Profesorul îi învață pe elevi, dar și elevii îi pot învăța pe profesori. Manualele oferă informații, dar experiențele oamenilor le dau sens.
Cele două activități de vineri au devenit două modalități diferite de a răspunde aceleiași întrebări: Ce înseamnă, de fapt, să înveți? Este întrebarea la care directorul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. dr. Oana Ghervan a încercat să ne răspundă: „Poate însemna să ai curajul să urci la catedră, chiar dacă ești elev; poate înseamna să lași manualul deoparte și să asculți povestea unui om care și-a transformat pasiunea într-o profesie; poate înseamna să pui întrebări, să fii curios și să descoperi că fiecare om pe care îl întâlnești poate deveni, într-un fel, profesorul tău, iar aceasta este, poate, una dintre cele mai frumoase lecții pe care le putem primi de Ziua Educației: Învățarea nu se oprește niciodată și nu are un singur sens. La școală, învățăm unii de la alții.”
Foto: Tudor Rotaru