Teatrul elisabetan la Suceava, într-un spectacol de zile mari: Visul unei nopți de vară de William Shakespeare

https://www.monitorulsv.ro

Una dintre piesele shakespeariene emblematice – Visul unei nopți de vară (A Midsummer Night’s Dream, 1594-1596) – a fost recent pusă în scenă într-o viziune regizorală cu totul originală, la Teatrul municipal „Matei Vișniec” din Suceava. Vladimir Anton a construit un spectacol aparte, în care atenția publicului a fost captată nu numai de povestea în sine, de jocul actorilor, ci și de scenografia minimalistă, cu tente onirice (Andrei Dinu), de lighting design-ul semnat de Costi Baciu și de o coregrafie care merită toată admirația (Gabriel Scalschi), pe o muzică antrenantă, inspirată de genul rock opera sau de folclorul nordic. Totul a fost rezultatul unui travaliu colectiv (de multe ori rămas invizibil), al unei dăruiri care nu poate fi generată decât de o mare pasiune comună: teatrul.

Au fost folosite trei variante de traducere a piesei marelui Will: cea realizată de Ștefan Octavian Iosif, cea a lui Dan Grigorescu și cea păstrată în manuscris a poetei Nina Cassian. Toate trei redând cu fidelitate față de sens și de spiritul textului (și al epocii) o piesă prin care publicul sucevean s-a putut simți, timp de două ore, în atmosfera teatrului elisabetan. Nu la Globe, ci la Teatrul municipal „Matei Vișniec”, unde aplauzele nu au contenit după terminarea reprezentației. Scrisă cu prilejul și în contextul nunții unui aristocrat englez, piesa Visul unei nopți de vară mizează mult pe carnavalesc, pe burlesc, pe qui-pro-quo-uri și încurcături care generează un comic molipsitor, pe o estetică a oniricului, pentru că – nu-i așa ? – vis este totul…

Acțiunea are loc în Atena și într-o pădure apropiată, înainte de căsătoria lui Theseus, ducele Atenei, cu regina Amazoanelor, Hyppolita. Aici, două fete în aşteptarea iubirii – Hermia; Helena- şi doi tineri – Lysander; Demetrius – încurcați de regulile sociale și de voința unui părinte absurd se caută și nu se regăsesc, fiecare dorind ceea ce nu are…Tot aici, un mic grup de actori amatori, mecanicii stângaci și cuceritori prin nepriceperea lor totală (formula teatrului în teatru funcționează admirabil) dorește să prezinte un spectacol cu prilejul nunții ducelui, visându-se actori, deși sunt de fapt a cincea roată la căruță. În paralel cu lumea muritorilor, a oamenilor asistăm la ceea ce se petrece în lumea nevăzută a zânelor și a elfilor care stăpânesc pădurea noaptea, sub lumina clarului de lună, în acea noapte magică și pentru români: solstițiul de vară (Sânzâienile). Shakespeare mixează aici elemente din mitologia antică și din mitologia celtică, trimițând clar la serbarea Saturnalilor, când totul era permis. Oberon, regele lumii nevăzute, se află într-o dispută cu Titania, senzuala regină a zânelor, totul pornind de la un paj indian pe care Titania nu vrea să-l cedeze lui Oberon. Puck cel poznaș, servitorul și bufonul lui Oberon – un spirit viclean, care ba încurcă, ba repară treburile – apare aici în dubla interpretare a lui Cătălin Ștefan Mândru și a Cristinei Șerban. Este o entitate care îi surclasează pe muritori prin calitatea de a fi invizibil, de a se mișca în aer precum gândul. În folclorul britanic este adesea asociat cu maleficul, dar poate avea ipostaze duble, în funcție de modul în care este tratat. De fapt, cum vom vedea la final, nu e nimic altceva decât un alter ego al autorului, el însuși actor, om al teatrului și al spectacolului comic și tragic, al umorului, pentru care o reprezentație bine realizată este o condiție sina qua non a existenței. Tot așa cum un sonet suficient cizelat este diamantul ce încununează o operă care a străbătut secolele.

Întru totul remarcabilă este dinamica spațiului scenic și folosirea unor mijloace simple, dar eficace, pentru a simboliza pădurea aceea îndepărtată în care se întâmplă tot felul de minunății și încurcături. Un fel de cort imens, cu forme neregulate, din plasă cu ochiuri medii, ocupă cea mai mare parte a scenei, fiind bine ancorat pe suporturi metalice și de lemn. Ne putem gândi și la „plasa de vise” a amerindienilor, atârnată la intrarea în teepee, pentru protecția somnului de visele urâte trimise de spiritele nopții. Fundalul este iluminat alternativ în culori pastelate: când trandafiriul zorilor, când un turcoaz luminos, amintind de pânzele lui Sabin Bălașa. O metaforă picturală, de mare efect. În și pe acest cort de plasă evoluează actorii, a căror mișcare bine coordonată dezvăluie veritabilele lor aptitudini de trapeziști, saltimbanci, dansatori. Spectacolul se desfășoară într-un ritm de multe ori amețitor, scenele lente sunt alternate cu cele foarte dinamice și nu pot să nu remarc încă o dată excelenta stăpânire a resurselor corpului de către toți membrii trupei sucevene. Cred că nu sunt departe de trapeziștii imaginați de Peter Brook pentru piesa asta, în 1970, când o viziune total novatoare a fost introdusă în arta spectacolului, abandonând reprezentaţia realistă, pentru una complet poetică, onirică.

Clara Popadiuc, dinamică și fermecătoare, a conturat cu precizie rolurile feminine principale: Hyppolita și, în paralel, Titania. Siguranță de sine, rol stăpânit excelent de la un capăt la altul al spectacolului, integrare perfectă în dinamica trupei și a piesei – iată de apreciez cel mai mult la regina Amazoanelor. Cosmin Panait, și el într-o formă de zile mari, a fost un Theseus, duce al Atenei îmbrăcat în haine din secolul XXI, impecabil și în postura de Oberon, regele zânelor, apărând de multe ori printre spectatori cu siguranța-i binecunoscută. O notă de tensiune și de culoare a fost adusă de neînțelegerile celor două perechi de îndrăgostiți. Maria Teișanu, în costumație de rockeriță contemporană, joacă pasional o Hermia nefericită, îndrăgostită de Lysander (Iulian Burciu). Este fata pe care tatăl vrea să o căsătorească cu un băiat pe care nu-l iubește, Demetrius (Bogdan Amurăriței). Prietena și rivala ei, Helena este conturată de Diana Lazăr cu o vervă de zile mari. Neatenția lui Puck, care presară pe pleoapele cui nu trebuie sucul vrăjit (păstrat în globul luminos primit de la Oberon), o face nefericită și chiar invidioasă : Hermia are deja inelul de logodnă pe deget, vrând să se căsătorească pe ascuns. Rivalitate, încurcături, alergătură, dar până la urmă…all’s well that ends well.

Răzvan Bănuț, Alexandru Marin, Ciprian Mistreanu, Costin Bucătaru, Costel Grămadă întruchipează – spre deliciul spectatorilor – cu un talent și o pasiune nedisimulată trupa de actori amatori care se pregătesc de zor nevoie pentru un spectacol la curtea ducelui Atenei, cu ocazia nunții. Sunt câteva scene lucrate în mod evident pentru un râs eliberator și binefăcător: mini-baletul de la intrarea în scenă a „mecanicilor”, îmbrăcaţi în salopete de muncitori din anii ’50; masa lor frugală din pădure (de parcă ar fi niște călugări luând împărtăşania); repetițiile zădărnicite de întreruperile provocate de unul sau de altul, opintelile, „Zidul” care nu reușește să-i țină separați pe cei doi îndrăgostiți din piesa repetată în poiană, travestiul lui Alexandru Marin, „sinuciderile” în stilul filmelor din anii ’20.

O mare bilă albă pentru scena trezirii din vis a Titaniei, care sub vraja sucului picurat pe pleoape în timpul somnului se îndrăgostește de …un măgar (Răzvan Bănuț, cu tot capul acoperit de masca respectivă, în alt rol bine cizelat). Are loc un dans (quasi)nupțial, cu aluzii sexuale evidente, ce trimite şi la un show de cabaret, şi la anumite texte antice, cum ar fi romanul Măgarul de aur (Metamorfoze) al lui Apuleius. Pour les connaisseurs! De fapt, nici Renașterea nu a fost lipsită de devieri sexuale și specialiștii afirmă că însuși Marele Will ar fi încălcat uneori normele epocii. Aceeaşi presupunere poate fi făcută referitor la Oberon, care doreşte cu prea multă ardoare pajul indian… Sau poate să fie o ilustrare a politicii de expansiune a Angliei începând cu Renaşterea, vizând spaţii (şi bogăţii) noi. De ce nu India ?

În concluzie, frumusețea spectacolului provine (pe lângă magia textului shakespearian) din mixajul bine dozat de elemente vizuale, sonore, de performanța scenică a actorilor. Toți și-au interpretat rolurile cu o pasiune și un profesionalism deosebite, aducând în secolul XXI o piesă din epoca elisabetană, recitită cu ochi proaspeți. Spectacolul cu piesa Visul unei nopți de vară de William Shakespeare a fost – ca multe altele la Teatrul municipal „Matei Vișniec” din Suceava – o punte de legătură între actori, regizor, scenograf, coregraf și spectatorii din sală, o formă de comunicare-comuniune prin care energii nebănuite se transmit în ambele sensuri.

Elena-Brândușa STEICIUC