Théâtre Municipal "Matei Vişniec" Suceava

  • Accueil
  • Nouvelles
  • Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022, cel mai important eveniment cultural al Sucevei

Nouvelles

Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022, cel mai important eveniment cultural al Sucevei

Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022, cel mai important eveniment cultural al Sucevei

https://www.monitorulsv.ro

de
 

Au mai rămas 10 zile până la începerea celui mai important eveniment cultural al Sucevei - Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, iar ediția din 2022 se anunță a fi una deosebită, atât prin multitudinea de manifestări pregătite, diversitatea acestora, locurile de desfășurare, dar și personalități participante, din țară și de peste hotare.

Debutul festivalului are loc vineri, 20 mai, cu un spectacol în premieră – „Întoarcerea acasă”, de Matei Vișniec, regizat de Botond Nagy, cu „Emoții în teatru” (expoziție de fotografie) și un foc de artificii.

Programul festivalului include o interesantă serie de dezbateri și conferințe, cu anvergură internațională, precum dezbaterea „A pleca, a reveni”, despre dilemele diasporei românești, moderată de Mihaela Crăciun, jurnalist TVR Internațional, care va fi și transmisă pe postul național de televiziune TVR, conferința „Reîmprospătarea memoriei”, conferință susținută de celebrul dramaturg Matei Vișniec și invitații săi, veniți inclusiv din Franța, Marea Britanie și Ucraina, dar și conferința urmată de lansare de carte „Arta teatrului, o formă subiectivă de arhivare a istoriei”, susținută de criticul de teatru Oltița Cântec.

De altfel, festivalul va aduce la Suceava o mulțime de personalități din lumea culturală teatrală, printre care cinci critici de artă, nouă directori de teatru (dintre care unul din Franța), patru regizori de teatru și o mulțime de actori din țară și de peste hotare (Ucraina, Republica Moldova, Franța).

Diversitatea se remarcă și în privința evenimentelor care vor avea loc pe durata celor zece zile ale festivalului de teatru organizat la Suceava (unul dintre puținele care au loc în țară anul acesta), pentru că pe lângă spectacole pentru toate vârstele, de la cele de copii până la cele care le ridică adulților o mulțime de semne de întrebare în privința unor teme de larg interes, spectatorii sunt invitați la concerte, reprezentanții de dans și pictură live, lansări de carte și de album, expoziții de fotografie, dar și de pictură, spectacol nonverbal, dezbateri, conferințe, inclusiv sesiuni de autografe și fotografii.

Locurile de desfășurare a evenimentelor marchează de asemenea o nouă amploare a evenimentului cultural „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022, pe lângă cele găzduite în sală, de la Suceava (sediul TMMSV) și Rădăuți (Casa de Cultură), altele având ca loc de desfășurare Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de apă”, Auditorium „Joseph Schmidt” de la USV, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Parcul de agrement „Tătărași”, Muzeul Național al Bucovinei, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Art Rock Cafe și inclusiv acoperișul Teatrului „Matei Vișniec”.

„Nu este doar un festival cu spectacole de teatru, ci un eveniment cultural mai complex, cu mai multe categorii de acțiuni culturale, pe care le dorește publicul. Un festival cu foarte multe elemente de valoare, pentru toate gusturile, care nu mai este unul doar al instituției teatrale, ci al întregii comunități sucevene, al județului”, precizează directorul interimar al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, Angela Zarojanu.

Cu noi detalii despre multitudinea de activități din cadrul programului festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022 vom reveni în perioada următoare și pe durata acestuia, împreună cu invitația de a participa atât la spectacole, concerte și celelalte evenimente pregătite cu mult efort și stăruință, într-o perioadă dificilă, dar care demonstrează din plin nu doar că Suceava are teatru și o mulțime de activități culturale, dar și că a devenit un reper cultural la nivel național și internațional. Ne vedem la festival!


 


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre