Evénements

Noaptea arabă - în sala de spectacole a TMMVS

Noaptea arabă - în sala de spectacole a TMMVS

Suntem nerăbdători să ne întâlnim cu publicul nostru în sala de spectacole a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava. În varianta în care Suceava rămâne în scenariul galben şi după 1 ianuarie 2021, vom reveni pe scenă, cu spectacole prezentate pentru 30% din capacitatea sălii.

Astfel, pe data de 8 ianuarie 2021, vă invităm la cel mai nou proiect al teatrului sucevean - „Noaptea arabă” care este realizat de regizorul Zalán Zakariás, pornind de la spectacolul lectură cu același titlu pe care spectatorii suceveni au avut ocazia să-l urmărească, în luna septembrie, în curtea interioară a Hanului Domnesc.

Despre celebra „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfennig, ne povestește regizorul spectacolului, Zalán Zakariás: „Cum este o noapte arabă? E aprinsă, picantă și aventuroasă, cel puțin așa ne-au învățat basmele din O mie și una de nopți.
Noaptea arabă a lui Schimmelpfenning însă, se petrece departe de nopțile Orientului, sub stelele unui cartier dintr-un oraș mic, în Germania, despre care am putea spune multe lucruri, în afară de picant și fierbinte.
Aventuros poate că este, undeva pe tărâmul imaginației, caracteristic stilului dramaturgului german, cu povești fragmentate, întrerupte temporal.
Textul este construit ca un vis, unde la suprafață, nimic neobișnuit nu se întâmplă, vedem oameni modești, care populează un bloc de locuințe cu șapte etaje din Germania și care ne povestesc... Ne povestesc despre singurătate, vise, despre dragoste, despre nevoia de comunicare introducându-ne treptat în lumea fanteziei, unde destinele lor se întâlnesc.
Textul dramatic se contopește cu epicul, dramaticul și poeticul fiind elemente esențiale ce caracterizează „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfenning - unul dintre cele mai importante texte ale teatrului post dramatic, care povestește astfel, într-un limbaj unic, fără forme tradiționale.”
Zalán Zakariás a colaborat cu teatrul sucevean și în cadrul altor proiecte: „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García Lorca, a cărui premieră a avut loc în luna iulie a acestui an și spectacolul-lectură „Procesul comunismului prin teatru” – desfășurat anul trecut, în luna decembrie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în România. În perioada 2017 – 2019, Zalán Zakariás a fost Director artistic la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, iar în prezent este angajat ca regizor la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.

Echipa de producție:
Regia artistică: Zalán Zakariás
Autor: Roland Schimmelpfennig
Traducere: Victor Scoradeț
Scenografie: Sebastian Rațiu
Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc
Distribuția:
Răzvan Bănuț
Delu Lucaci
Diana Lazăr
Alexandru Marin
Bogdan Amurăriței

Recomandat: vârsta 10+

Durata spectacol: 1h10min

Prețul unui bilet este: 30 de lei - preț întreg / 10 lei - studenți și pensionari și 7 lei - elevi învățământ preuniversitar.

În paralel, mergem cu spectacolele online anunţate şi rămânem conectați la știri, pentru orice situaţie pe care ne-ar impune-o contextul evoluției pandemiei.


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre