Evénements

„MÜNCHAUSEN” - 4 noiembrie - pe scena TMMVS

„MÜNCHAUSEN” - 4 noiembrie - pe scena TMMVS

Marți, 4 noiembrie, pe scena TMMVS, vă așteaptă celebrul baron.

Spectacolul Münchausen de Alexa Băcanu, regia Ovidiu Caița, scenografia și grafică live Sebastian Rațiu, video design Mihai Nistor, sound design Nelu Zlei este selectat să participe în zilele de 9 și 10 noiembrie la FNT 2022 București, secțiunea la secțiunea GRANIȚE FRAGILE -  Teritorii hibride.

MÜNCHAUSEN e povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.

MÜNCHAUSEN, de Alexa Băcanu
Regia: Ovidiu Caița
Scenografie și grafică live: Sebastian Rațiu
Video design: Mihai Nistor
Sound design: Nelu Zlei
Cu: Cătălin Ștefan Mîndru

Biletele vor fi puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.
Prețul unui bilet este: 40 de lei - preț întreg / 15 lei - studenți și pensionari / 10 lei - elevi învățământ preuniversitar.


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre