• Home
  • News
  • Munchausen, noua premieră a teatrului sucevean: Spectacolul e realizat după un text al zilelor noastre. Ideea baronului care nu poate să nu mintă merge mai departe

News

Munchausen, noua premieră a teatrului sucevean: Spectacolul e realizat după un text al zilelor noastre. Ideea baronului care nu poate să nu mintă merge mai departe

Munchausen, noua premieră a teatrului sucevean: Spectacolul e realizat după un text al zilelor noastre. Ideea baronului care nu poate să nu mintă merge mai departe

https://www.radiotop.ro

Pe 26 și 27 martie, începînd cu ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal <Matei Vișniec> din Suceava se va juca în premieră piesa „Munchausen”, în regia lui Ovidiu Caița. Este vorba despre o monodramă susținută de actorul teatrului sucevean Cătălin Ștefan Mîndru. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, directorul de spectacole al Teatrului <Matei Vișniec>, Alina Mihăescu, a declarat: „Este un proces de conștiință în spectacolul acesta și cumva baronul nostru de Munchausen face un pas înainte față de cel clasic. Este un spectacol rescris, pentru că e realizat după un text al zilelor noastre. Așadar, ideea baronului care nu poate să nu mintă merge mai departe. Este foarte interesant cum dezvoltă ideea dramaturgul Alexa Băcanu, autorul textului. Interesantă este și viziunea lui Ovidiu Caița, regizorul, ca să nu mai vorbim de interpretarea lui Cătălin Ștefan Mîndru”. Directoarea a menționat că la premieră biletul are în continuare prețul unic de 40 de lei. Alina Mihăescu a mai spus că sala de spectacole este deschisă la capacitate maximă, după încetarea stării de alertă, și a completat: „Nu mai este nevoie de mască de protecție, nu se mai controlează nici certificatul vedere de vaccinare sau de trecere prin boală. Însă, în perioada de cînd s-au ridicat restricțiile am sesizat că mai sînt spectatori precauți și care într-o mulțime preferă să poarte masca. Valul V al pandemiei nu a trecut cu totul Acum, fiecare este pe cont propriu și face așa cum consideră. Dar, e bine să fim precauți”. Sala de spectacole a Teatrului „Matei Vișniec” dispune de aproximativ 300 de locuri.


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre