• Home
  • Events
  • O caut cu lumânarea - pe scena TMMVS, în data de 28 ianuarie

Events

O caut cu lumânarea - pe scena TMMVS, în data de 28 ianuarie

O caut cu lumânarea - pe scena TMMVS, în data de 28 ianuarie

Vineri, 28 ianuarie, la ora 18:00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava spectatori pot vedea spectacolul „O caut cu lumânarea” - un spectacol de Răzvan Bănuț.

Despre spectacolul O caut cu lumânarea ne povestește Răzvan Bănuț, actor al teatrului sucevean, protagonistul acestui one man show: „O caut cu lumânarea este o adaptare după povestea Ivan Turbincă de Ion Creangă. O adaptare în stil Commedia de'll arte, unde personajele și acțiunea capătă o tentă modernă. Practic, pe stil, toate-s vechi și nouă toate, iaca un spectacol unde personajul principal își spune singur povestea, cât poate el de bine. Acuma, în fața morții nimeni nu poate să-și spună povestea mai bine decat el însuși. Că dacă s-ar putea altcumva, altfel am sta de povești azi. (Ăsta a fost un moment profund la cererea artistului în cauză.) Uneori se poate, uneori nu se poate. Acuma? Om videa. Vidmaaaa!”

Prețul biletelor : 30 lei adulți, 10 lei studenți și pensionari, 7 lei copii și elevi din învățământ preuniversitar

IMPORTANT:

Pentru spectacolele organizate la interior, spectatorii sunt obligați să prezinte Certificatul digital european privind COVID, al cărui cod QR va fi scanat la intrarea în sala de spectacol pentru atestare. 

1. Accesul persoanelor în spațiul de desfășurare al evenimentului organizat de TMMVS va fi permis numai cu respectarea măsurilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2;

2. Accesul spectatorilor va fi permis cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului. Respectarea distanței de 1,5 m între persoanele aflate la coada de la intrare este obligatorie;

3. Intrarea și ieșirea din locație se vor efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație. Accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol;

4. Vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locații;

5. În cazul achiziției biletelor la casa de bilete:

- casa de bilete va funcționa conform programului zilnic al TMMVS și suplimentar: astăzi aceasta se va deschide cu 45 de minute înainte de începerea spectacolului și se va închide cu 15 minute înainte de începerea acestuia,

- în cazul rezervărilor, biletele pot fi achiziționate cel mai târziu cu 30 minute înainte de începerea spectacolului.

6. Spațiul de desfășurare al evenimentelor TMMVS va avea un număr limitat de locuri, spectatorul având obligația respectării locului individual achiziționat.


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre