„Pădurea asumaților” sau cum vidul existențial alimentează extremismu - de Roxana Dumitrache

https://revistacultura.ro

Evit, de regulă, să scriu despre un spectacol imediat după ce ies din sala de teatru, cu emoțiile nedecantate încă, teatrul are un timp al lui chiar și când acest timp e unul „hipercontemporan”, ca în cazul spectacolul lui Andrei Măjeri după un text formidabil de  Alexandra Felseghi. Montarea de la Teatrul ,,Matei Vișniec” de la Suceava aduce și o ancorare subtilă în contextul politic contemporan, cu note ironice de comedie neagră. Am văzut spectacolul în cadrul Festivalului Zilele Internaționale ale Teatrului ,,Matei Vișniec”, un exemplu luminos de proiect cultural major.

Spectacol este excepțional pur și simplu: necesar și inteligent, subtil dar fără să te pună să chestionezi până și adevărurile limpezi. Și, mai ales, îngrijorător de actual. Ironic, dar fără pic de tendențiozitate. Subiectul – transformarea vidului existențial propriu și camuflarea lui în școli de „feminitate” sau tabere „de masculinitate”, sectarismul lor care duce la descentrări individuale; lupta cu presiunea socială care transformă modelele aspiraționale: pe de-o parte „bărbatul alpha” – un aliaj aproape înduioșător de curaj (în accepția manosferei și a apologeților lui Tate, aș zice) agresivitate, sexism, dar ascunde multă vulnerabilitate și, pe de altă parte „super-femeie”: hibrid de „fertilitate“ manifestă, de raportare schizoidă la bărbați: fie dependență totală, fie prin punerea lor la index și evacuarea lor. „Școli” de impostură, non-știință, conspiraționism, obscurantism, „leacuri miraculoase”, „energia pântecului” și, în general, suspendarea rațiunii și a științei. Ocultism și ritualuri mistico-ezoterice pe alocuri, consecințe bizare ale consumismului, plezirismului și hedonismului și ale unei societăți în care impostura de orice fel devine ascensor social, precum educația în vremurile firești.

 

Toate aceste ipostaze și mode „intelectuale” ascund, de fapt, un adevăr simplu, un truism: suntem îngrozitor de fragili. Nu pot decât să intuiesc că pentru actori, cel mai greu e să conțină și să „ofere” publicului fragilitatea. Pentru un teatru care există de doar 10 ani, solarizat de personalitatea poliedrică a lui Matei Vișniec, marea victorie este coeziunea și dedicarea echipei de actori. E greu de crezut că un oraș precum Suceava a supraviețuit atât timp fără teatru, dar îmi atenuez indignarea imaginându-mi scenariul nefast că ar fi putut să nu existe în continuare.

Am văzut distribuția în nenumărate spectacole din ultimii ani. Clara Popadiuc este excepțională în general, dar în acest rol mi-a plăcut cel mai mult: e ironic-tandră, trece cu o „insuportabilă ușurătate a ființei” de la femeia fatală, „zeificabilă”, la femeia vulnerabilă, aflată pe marginea depresiei. Cosmin Panaite e surprinzător, joacă o sumă de tipuri de „masculinitate”, le metabolizează perfect și devine când mistic (sunt câteva rupturi de ritm – de tipul pildelor;  invocarea înțelepciunii „de pe Athos” este excepțională), când bărbatul alpha, maestru al masculinității. Foarte buni toți actorii și cred că marele lor merit în această formulă e uriașa lor complicitate. Delu Lucaci și Maria Teișanu, ambele cu o grație impecabilă, serafice și justițiare. Diana Lazăr, fabuloasă în firescul ei, cu revolta, indignarea dar și cu voluptatea durerii. Pe Cristina Florea, actriță cu o mare versatilitate, care mi se pare că poate juca absolut orice rol, de data aceasta am văzut-o într-o variantă tandră-liniștitoare. Excelenți: Răzvan Bănuț, Horia Butnaru (mărturisesc că e prima dată când mi se pare că beatboxing-ul e la locul lui într-un spectacol), Bogdan Amurăriței, Alexandru Marin și Cătălin Mîndru (excepțională fervoarea ecologistă).

În loc de concluzie, nu pot decât să sper că spectacolul va ajunge pe cât mai mult scene și că teatrul sui generis va fi preferat de cât mai mulți români, inclusiv de cei care, din fragilități insurmontabile, sunt captivi în promisiuni de emancipare grotești, în școli de feminitate și masculinitate, în retreat-uri vide și lecții bizare de manifestare. Și vor prefera poate vidului lumina vindecătoare a artei.

Pădurea asumaților

Distribuția: Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru

Regia: Andrei Măjeri
Dramaturgia: Alexandra Felseghi
Scenografia: Sabina Reus
Coregrafia: Alice Veliche
Muzica: Magor Bocsárdi
Lighting design: Sabina Reus
Asistența de regie: Cezara Ojog