Evénements

PISICI 2 invitat la Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe

PISICI 2 invitat la Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava este invitat să participe la evenimentul Împreună pentru România, care este organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe cu prilejul zilei de 1 decembrie, cu PiSiCi 2 – spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr. Spectacolul se va juca în data de 29 noiembrie, la ora 19:00, la Teatrul „Andrei Mureșanu”.

Dacă sunteți în Sfântu Gheorghe, nu ratați ocazia de a vedea acest spectacol care a participat și la alte festivaluri importante din țară cum ar fi: FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, în 2022 și Festivalul Național de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, unde PISICI 2 a obținut Premiul Special al Juriului.

„... Virtuozitatea actorilor suceveni, puși în situația de a cânta la cele mai diverse instrumente, menținând ritmurile și tonalitățile impuse de regia muzicală, este cu totul și cu totul impresionantă. Instrumentalul este dublat mereu de solo-uri vocale, bine executate, dar și de elemente de coralitate ce indică impecabila funcționare a unei „trupe” (chiar în sens de „band”) ce se depășește pe sine.” - Călin Ciobotari, citic de teatru

PISICI 2 – un spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr

Regie muzicală: Bobo Burlăcianu

Versuri: Bobi Dumitraș, Bobo Burlăcianu

Muzica: FĂRĂ ZAHĂR

Scenografie: Bobo Burlăcianu

Ilustrații: Ana Maria Țăranu

PISICILE:

Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre