Guest play

Trix Show

Distribuție
Director Mihai Gruia Sandu
Author Mihai Gruia Sandu
Schedule
There is no schedule for this play !

Ce este un Trickster?

Un jongleur, un farseur, un păcălitor, pus pe șotii, nebun, bufon, smecher…etc – un personaj care, cu un nume sau altul nu lipsește din tradiția culturală a niciunui popor.

Arma lui este UMORUL.

Dar, răsturnând ordinea stabilită, sau impusă, el devine un factor de schimbare, deci de progres.Tricksterul nostru național se numește sugestiv – Păcală.

E din aceeași familie spirituală cu Till Eulenspiegel, Hanswurst, Reynard și mulți alți violatori ai Tabu-urilor. Prin inversarea ordinii stabilite, C. G. Jung îi găsește tricksterului rădăcini în mitologie, alchimie și religie și prin caracterul lui imprevizibil și capricios, prin dinamica sa ajunge să dezvolte conceptul copilului interior (divin).

 

De ce Trix și nu Păcală?

Ați fi crezut că e un spectacol pentru copii și nu e. Am optat pentru limba romgleză, ca un semnal că limba română e folosită din ce în ce mai puțin în comunicare. Apoi am optat să nu mai folosesc de loc limba în comunicare.

Nonverbal, muzica live, acrobație, dans, joc de măști, lazzi-uri de virtuozitate, marionete, schimbări rapide de personaje, actori fantastici!

Adrian Ţion - Minunata trupă a Teatrului din Turda - TRIX Show la Festivalul Internaţional de Teatru Turda, 2018

 

Făclia, iulie 2018

„Poate cea mai însemnată punere în valoare a noii trupe închegate în cadrul Teatrului "Aureliu Manea" din Turda este premiera TRIX Show din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Turda, 2018. O surpriză de proporţii urieşeşti în care minunaţii actori, foarte talentaţi şi puşi pe şotii, fac de toate într-un limbaj sincretic, intens colorat, mai puţin cel literar. Nonverbal şi totuşi gângurit, imitativ, parodic, extrem de expresiv şi plin de vitalitate actoricească. Pantomima reînviată din commedia dell'arte îşi extinde aria într-o explozie de giumbuşlucuri nu lipsite de rafinament şi substanţă.

Regizorul şi scenaristul spectacolului, Mihai Gruia Sandu, excelent mânuitor de marionete însufleţite, îi pune pe actori să evolueze îndrăcit, să se schimonosească graţios, comic, într-o avalanşă de scene istrionice, debordând de energii nelimitate şi nepotolit spirit ludic.

Prin tăbliţe explicative (ca în filmul mut) ni se sugerează aventura personajelor prinse în vertijul comicăriilor fără sfârşit. Figura hâtrului Păcală este înlocuită cu... Trix, nume generic pentru seria eroilor ilari din alte literaturi. Ca Till Buhoglindă, Ludas Matyi, Puck sau Pierrot, Trix, multiplicat în mai multe personaje arhetipale, este bufonul universal, popularul măscărici în stare să ia în răspăr obtuzitatea, prostia, aroganţa, avariţia şi alte rele de pe pământ. Şi spectacolul oferă diferite întrupări ale lui, una mai comică decât alta. Sala e în delir, se aplaudă frenetic la scenă deschisă. Scenografia semnată de Eliza Labancz serveşte viziunea regizorală în întregime.

 

Cu măşti sau fără măşti, cu mişcări sau gângureli, dansând sau făcând acrobaţii, cântând din fluier sau din gordună actorii impun o dinamică rar întâlnită într-un spectacol de asemenea factură. Un spectacol buf, baroc, mustind de energie. Actanţii acestei acţiuni încununate de un real succes sunt George Sfetcu, Miky Paicu, Călin Mihail Roajdă, Valentin Oncu, Ioan Alexandru Savu, Alex Condurat, Maria Salcă, Alexandra Duşa, Raluca Maria Radu, Ioana Repciuc, Ingrid Neacşu. Ei au reuşit un joc unitar, fără sincope.

Regizorul Mihai Gruia Sandu şi-a dat seama că pentru a realiza un spectacol atât de vivant are nevoie de forţe actoriceşti în stare să se dăruiască total, fără ezitări şi compromisuri. A cerut mult de la cei distribuiţi în TRIX Show şi cerinţele i-au fost îndeplinite. Coeziunea echipei formate este evidentă, reprezentativă pentru stadiul actual din viaţa teatrului turdean care se apropie de o frumoasă aniversare.”

 

 

Regia: Mihai Gruia Sandu

Autor: Mihai Gruia Sandu

Scenografia (decor, costume): Eliza Labancz

Light Design: Albert Levente

Sound Design: Daniel Deszo

 

Distribuţia (pe personaje):

 

George Sfetcu: Trix- Army

Valentin Oncu: Trix-Mix

Călin Mihail Roajdă: Trix-Lex

Miky Paicu: Trix-Troller

Ioan Alexandru Savu: Trix-Trix

Maria Salcă: Trix-Maria

Alexandra Dușa: Trix-Petit Coeur

Raluca Radu:Trix-Mama

Amalia Popa: Trix Angel

Diana Tușa: Trix Angel

Ingrid Neacșu: Clown

Alex Condurat: Drak

 

Durata spectacolului : 2 h

Limită de vârstă: 10+

 

Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre