Guest play

În doi

Distribuție
Author Matei Vișniec
Director Alexandru Nagy

Actors Dani Ionescu
Aida Economu
Schedule
There is no schedule for this play !

 În doi, de Matei Vișniec, un performance în regia lui Alexandru Nagy. Datorită apropierii dintre spectator și actor, spectacolul reușește să ne introducă într-o „lume-oglindă“, în care ne putem privi poate mai clar ca niciodată.

Textele reunite în acest spectacol au ca numitor comun trandreţea. Sau mai bine spus o anumită foame de trandreţe într-o lume tot mai brutală. Tandreţea nu este o evadare din realitate, este doar o formă de rezistenţă împotriva brutalităţii timpului şi a actualităţii. Tandreţea este o modalitate de a atenua presiunea vidului, tandreţea crează fosforescenţe în faţa orbirii pentru ca drumul omului în viaţă să fie mai puţin lipsit de sens. Tandreţea este şi terapie în doi, şi joc, şi reflecţie gestuală şi formă supremă de umor.

 

Regia : Alexandru Nagy

Distribuția: Aida Economu și Dani Ionescu

Video: Cinty Ionescu

Design sonor: Dani Ionescu

Durata spectacolului: 60 min.

Limită de vârstă: 14 ani

 

 Alexandru Nagy, cel care semnează regia spectacolului În doi este actor și regizor de teatru și de operă. S-a remarcat ca unul dintre cei mai talentați actori români. Este licențiat în Arta Actorului la UNATC București și masterand în Regia de Teatru de la Școala de Actorie East 15 din Londra. Acum se afirmă ca tânăr regizor, cu o viziune aparte asupra spectacolelor pe care le gandește și le regizează.

Ca actor, Alexandru Nagy a jucat în multe piese versatile de teatru precum: Dona Juana, Mon Cher, suntem sortiți! , Salome la Teatrul Masca, Nebuni sub lumina lunii, Un buzunar plin cu pâine, Aeroport și Steaua fara nume la Teatrul Elisabeta, Peretele și Două liniuțe la Teatrul Metropolis din București. Alex Nagy semnează și regia spectacolului M2 Berceni-Pipera, dupa Cormac McCarthy.

 În urma montărilor lui Alexandru Nagy a pieselor lui Matei Vișniec, între cei doi s-a creat o puternică legătură artistică și mai ales o prietenie de durată.

 Matei Vișniec, autorul piesei de teatru În doi , este un celebru poet și dramaturg român. A scris poezie încă din copilărie, și publică primele poeme în revista școlii Lumina. Debutul literar național se produce printr-o serie de poeme, publicate în revista Luceafărul în 1972. 

 Piesele sale de teatru au fost montate în multe teatre din țară: Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal – Teatrul Național București, Buzunarul cu pâine – Teatrul Metropolis București, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte – Teatrul Național Cluj, Occident Express- Teatrul Național Craiova, Angajare de clown – Teatrul de Nord Satu Mare. Dintre romanele sale menționăm: Sindromul de panică în orașul luminilor, Scrisori de dragoste către o prințesă chineză, Cafeneaua Pas-Parol

Din 1987 trăiește la Paris și scrie teatru în limba franceză. De atunci piesele sale au fost montate în peste 30 de țări. Matei Vișniec este al doilea dramaturg român care reușește să se impună în lumea selectă și extrem de conservatoare a teatrului francez, alături de Eugene Ionesco.

INTRAREA LIBERĂ!

Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre