News

Comunicat de presă

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului Sub Apă, de Carmen Ella Greenhill, în regia lui Sebastian Marina, a cărui premieră va avea loc pe 3 martie 2018.

 

Sub Apă, de Carmen Ella Greenhill, este o premieră absolută. Despre text, regizorul Sebastian Marina spune că e un text bun, greu, trist, dur, tandru, deștept. Acțiunea se petrece în viitor, în anul 2051. Piesa are 3 personaje principale și două secundare. Ella Greenhill recomandă o distribuție de 4 actori, dar Sebastian Marina alege să lucreze cu 9.

 

Echipa de producție:

Regie: Sebastian Marina

Scenografie: Raluca Alexandrescu

Coregrafie: Andreea Belu

Concept video: Andrei Cozlac

Regie tehnică: Sebastian Rațiu

 

Distribuție:

Leah - Delu Lucaci

Jack – Răzvan Bănuț

Amina - Diana Lazăr

Vânzătorul /Un tip - Cosmin Panaite

Personaj colectiv - Clara Popadiuc, Horia Butnaru, Bogdan Amurăriței,  Sergiu Moraru, Teona Stavarachi (colaborator)

 

Sebastian Marina, regizorul spectacolului Sub Apă, este și actor, absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Cu mare experiență pe scena teatrului, Sebastian Marina a creat cu succces și roluri în filme. La Suceava, nu e prima sa experiență regizorală, dar se poate vorbi de un debut, câtă vreme Sebastian Marina montează pentru prima dată un spectacol într-un al teatru decât cel în care este angajat ca actor, Teatrul „Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe.

Carmen Ella Greenhill este un dramaturg britanic contemporan. A studiat actoria la Universitatea John Moores din Liverpool dar s-a remarcat scriind piese de teatru și scenarii de televiziune. „Îmi plac proiectele care provoacă scriitorul din mine. Mă sperie puțin, dar ele sunt exact acel ceva care mă încarcă” spune despre sine Carmen Ella Greenhill. A colaborat cu numeroase teatre de stat și companii independente, cu televiziuni, inclusiv BBC. Spectacole produse pe baza textelor sale au depășit granițele Marii Britanii, ajungând în Mexic, Statele Unite, Spania și România. Acum, se întâmplă din nou, cu o producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

 

 

La premieră, prețul unui bilet este 25 de lei.

Relații și rezervări, la telefon: 0759048677


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre