• Home
  • Events
  • Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava în turneu în Franța

Events

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava în turneu în Franța

Primul turneu internațional al teatrului sucevean deschide stagiunea 2018-2019. Trei spectacole și cinci reprezentații supratitrate în limba franceză vor fi oferite publicului de la Paris și Laval la începutul lunii septembrie.

La invitația Institutului Cultural Român Paris, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava joacă în Sala Bizantină a Palatului Béhague, reședința Ambasadorului României în Republica Franceză, în cadrul Sezonului România -Franța 2019, trei spectacole de autori români celebrând astfel Ziua Limbii Române. Evenimentul se va bucura de prezența dramaturgului al cărui nume îl poartă teatrul sucevean și care trăiește la Paris. De altfel, Matei Vișniec propune delegației sucevene întâlniri cu potențiali parteneri de proiecte culturale, teatrale și artistice, care se vor desfășura în perioada următoare, cea a Sesiunii încrucișate Franța- România (septembrie 2019 - august 2020).

Cu prilejul reînfrățirii orașelor Suceava și Laval, turneul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava va trece și prin Laval și Changé, unde va prezenta două spectacole.

Este pentru prima dată când Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava joacă în străinătate. Ba mai mult, premiera unui nou spectacol produs de TMMVS va avea loc la Paris. Este vorba despre Pisici, un spectacol concert pus la cale de trupa Fără Zahăr. Conceput de Bobo Burlăcianu (regie) și Bobi Dumitraș (versuri), Pisici este un fel de alternativă parodică la Cats. O joacă muzicală în care câteva pisici își deapănă poveștile. La început a fost un 'miau', după care Pisica Dumnezeu a creat o lume dominată de pisici. În absența omului, pisicile îi iau locul, la pachet cu problemele aferente. O bătrână obsedată de murături, un patron de fabrică de mobilă cu aspirații de politician, un rachet naiv, un câine reîncarnat în pisică, un cuplu cu probleme în căsnicie, și alte personaje pisicești își cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveștile lor se întrepătrund, conectându-le într-o țesătură unică.

Distribuție - Pisicile: Horia Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru,

              Cosmin Panaite, Clara Popadiuc

 

Premiera spectacolului Pisici în România este programată pentru 15 septembrie 2018, pe scena teatrului nostru.

 

Programul turneului TMMVS în Franța:

PARIS

  • 4 septembrie 2018 – Proștii sub clar de lună, de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu

https://www.eventbrite.fr/e/inscription-les-sots-sous-le-clair-de-lune-48326005383

  • 5 septembrie 2018 – Kebab, de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan

https://www.eventbrite.fr/e/inscription-kebab-48326162854

  • 6 septembrie 2018 – PREMIERĂ – Pisici, regie Bobo Burlăcianu

https://www.eventbrite.fr/e/inscription-chats-48326254127

CHANGÉ

  • 8 septembrie 2018 - Kebab, de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan

LAVAL

  • 9 septembrie 2018 - Pisici, regie Bobo Burlăcianu

 

 

https://www.eventbrite.fr/e/inscription-kebab-48326162854


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre