Cum e răsplătită performanța, de de Cristina Rusiecki (B-critic.ro)

https://www.b-critic.ro/spectacol

Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec” organizat la Suceava s-a desfășurat timp de nouă zile pline, de dimineața până noaptea. Fiecare dintre pasionații de teatru, de literatură, de performance, de arte vizuale a avut de unde alege ceva pe gustul său. Teatru pentru copii și teatru pentru adulți. Teatru pentru iubitorii de comedie și teatru pentru cei îndrăgostiți de spectacole serioase, problematice, de repertoriu. Și, pe lângă teatru, dezbateri, conferințe, workshop-uri, lecturi, concerte, lansări de carte și multe, multe altele. Au fost zile în care comunitatea iubitorilor de cultură a avut ce sărbători. Festivalul s-a deschis cu Orașul cu fete sărace după nuvele de Radu Tudoran (volum apărut în 1940), producție a Teatrului Național din Iași. Pe lângă frumusețea vizuală, atmosfera incomparabilă pe care știe să o creeze regizorul Radu Afrim și actoria performantă, spectacolul mulează noutatea pe legăturile cu tradiția interbelică: aceeași așteptare în orașele mici ale provinciei, aceeași rutină, aceeași plictiseală, aceeași lipsă de orizont și aceeași singură salvare: căsătoria sau măcar aflarea unui protector.

Orașul cu fete sărace, regia Radu Afrim, Teatrul Național Iași

Prin gama largă de teme abordate și de registre stilistice, selecția spectacolelor a răspuns celor mai diferite gusturi ale publicului. Cei interesați de actualitate și de problemele grave ale umanității s-au întâlnit cu un regal al dezbaterii pe tema războiului și a traumelor trans-generaționale pe care le lasă conflictele armate, într-un spectacol extrem de puternic, Incendii de Wajdi Mouawad, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, producție a Teatrului de Stat din Constanța. Dacă tema aceasta era prea sumbră, actualitatea se putea găsi și în fâșiile ei comice chiar în spectacolul teatrului-gazdă, Pădurea asumaților de Alexandra Felseghi, în regia lui Andrei Măjeri. În caz că spectatorii preferau divertisment de calitate, optau pentru Chirița în concert la Chișinău de Ada Milea. Dacă cumva erau interesați de dramele de familie, atunci tot producția teatrului-gazdă, Cioburi după Jeroen van den Berg, ar fi reprezentat cea mai bună opțiune (mai multe despre spectacol puteți citi aici: https://revistacultura.ro/cioburi-la-fericita-aniversare-de-45-deani/). Sunt numai câteva exemple dintre multele posibile.

Incendii, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Stat Constanța

Și acum, zău, ce festival de teatru se mai poate lăuda cu lansări de carte sau conferințe susținute de Mircea Cărtărescu (cu o prelegere autobiografică plină de naturalețe și de modestie), Radu Paraschivescu, Doina Ruști, Ioana Nicolaie? Vă gândiți, poate, că la asemenea nume literatura a luat caimacul teatrului? Ei bine, nu, căci de partea cealaltă, a artelor spectacolului, Ada Lupu și-a prezentat cartea despre Radu Afrim, Elise Wilk și-a lansat volumul cu ultimele texte scrise, iar criticul de teatru Carmen Mihalche, de curând laureată cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, și-a lansat volumul Gustul teatrului.

După cum a mărturisit și directoarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu (https://www.b-critic.ro/spectacol/festivalul-si-cele-trei-mari-gusturi-ale-publicului/), echipa teatrului înțelege să-și formeze astăzi publicul de mâine. În acest scop, actorii fac cu plăcere cursuri de teatru cu elevii de liceu sau cu studenții. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că intuiția artistică îi determină să aleagă texte recente, care răspund temelor de actualitate și, cu siguranță, preocupărilor celor cu care lucrează. Unul dintre exemple ar putea fi Papiloma Student Party de Alina Pietrăreanu, regia Cosmin Panaite, produs de Teatrul Studențesc Fabulinus. Demersul performativ se joacă în Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul universitar, cu scopul de conștientizare a pericolului reprezentat de virusul Papiloma (HPV) și cu recomandarea ca tinerii să meargă la control. Trei fete, dintre care una cântă la chitară, Gabriela Opria, Anna-Renata Dulgher și Ioana Stempel (cea care asigură muzica originală live), interpretează toate personajele. Textul conține mărturii ale tinerelor care s-au ales cu virusul de pe urma sexului neprotejat. O modalitate artistică de prevenție, dar și de trecere în revistă a disfuncționalităților din sistemul medical, breșele de comunicare între pacient și personalul specializat sau, mai mult, lipsa de empatie, indiferența sau chiar ignorarea bolnavului care așteaptă cu orele ca medicul să-l bage în seamă. La microfon, pe muzică sau în cântece, personajele abordează, pe scurt, o varietate de teme: discomfortul din timpul controlului, panica produsă de rezultatele analizelor și de aflarea riscurilor subsecvente, apoi, culpa, disperarea și stigmatul ce apasă pe fiecare posibilă relație cu un partener. Nu lipsesc nici momentele amuzante ale recomandărilor de pe forumuri, de la cura de usturoi la cura de... rugăciuni. Groaza se mixează cu umorul, dar și cu scene realiste, ca aceea în care un guru, ca mulți alții, profitând de mâhnirea fetei, îi promite vindecarea pentru ca, de la înălțimea sa spirituală, să coboare pe nesimțite la adâncimea erotică. Actrițele stau pe scaune sau se plimbă pe scenă, își modifică vocea ca să dea viață instanțelor narative, povestesc sau cântă și împrumută din teatru tot felul de mijloace pentru a accentua, în fața publicului, mesajul decupat parțial din Shakespeare, „Lumea întreagă e o scenă și toți oamenii sunt posibili purtători”.

De mult timp teatrul a devenit o artă a transdisciplinarității iar Festivalul s-a pliat și pe această realitate, găzduind expoziții de artă vizuală. Una dintre ele a fost Imersiv, o expoziție performance realizată de artistul Sebastian Rațiu. Tablouri, poezie și dans – iată ecuația sa transdisciplinară. Pe simeze, picturi non-figurative, cu linii ondulate, trasate rapid, uneori adevărate vârtejuri, care înconjoară fragmente din din poeziile figurii titulare a teatrului-gazdă, scriitorul Matei Vișniec. Poezia intră într-un cocon de tușe ce reproduc – și aici intervine surpriza –, mișcările corpului unei dansatoare, Alice Veliche. Din orice sens ar parcurge expoziția, vizitatorul se trezește în fața unui video semnat de Mihai Nistor. Îmbrăcat în culoare umedă, corpul coregrafei se mișcă, se târăște, se unduiește, se zvârcolește, pe muzica Anitei Petruescu, impregnând o pânză imensă cu urmele corpului său. Din această pânză-magmă originară, Sebastian Rațiu începe să recompună formele, să decupeze fragmente organice de mișcare, să reconstituie grafic senzația lăsată de dans.

Festivalul s-a bucurat și de participare internațională. Amintesc doar spectacolul italian O zi de foc / Un giorno di fuoco de Beppe Fenoglio, regia Gabriele Vacis, produs de A.M.A. Factory ETS. Concentrat ca o tragedie antică, între răsăritul și apusul unei zile, spectacolul relatează o poveste petrecută la sfârșitul secolului trecut. Un bărbat își ucide fratele și nepotul, pe urmă fuge spre biserică ca să-l omoare pe preotul satului. Apoi, pe jandarmii care încearcă să-l captureze. Povestea, care reproduce impresiile, atitudinile, senzațiile, chiar bârfele mai multor personaje, prin perspectiva narativă a unui copil aflat în vacanță în locul respectiv, este un one-man show interpretat de actorul Beppe Rosso. Detalii strecurate în relatare, ca „Asta a fost înainte de războiul din Abisinia”, aduc nuanța de veridicitate. Cu o prezență de scenă captivantă, actorul interpretează toate personajele schimbându-și vocea, atitudinea, postura. Se mișcă în decorul inspirat al lui Lucio Diana, plin de pietre albe, atârnate la diferite înălțimi, care nu rămân nefolosite. Când povestește despre un biciclist, actorul plimbă o piatră dintr-o mână într-alta pentru a reda mișcarea. Încet-încet motivul care generează crimele iese la iveală îmbinându-se cu discursul anti-clerical, într-o poveste care nu pierde atenția publicului nicio clipă, în ciuda șuvoaielor de text. Spectacolul oferă crochiuri de portrete, ca acela al soției autoritare a unchiului, creionează rapid relații, ca aceea a complicității copilului cu soțul sau ca ironia adultului față de copilul de la oraș. În sfârșit, împănează istorisirea cu numeroase detalii care insuflă nuanțe și aduc pe scenă bogăția vieții. O oră de teatru de bună calitate!

O zi de foc / Un giorno di fuoco, regia Gabriele Vacis, A.M.A. Factory ETS

P.S. După cum se vede din mostrele de mai sus, Festivalul a produs atâtea evenimente și întâlniri de bun augur, încât cele nouă zile au părut, pesemne, un an. Iar amfitrioana sa, directoarea Angela Zarojanu, a fost omniprezentă. Aflu, cu mare întârziere, că doamna Angela Zarojanu care, prin programul repertorial bine ales, prin regizorii de calitate pe care i-a invitat să monteze la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, prin prezența internațională a teatrului, pe care a susținut-o la diferite festivaluri, prin edițiile muncite ale Festivalului Internațional Zilele Teatrului (numai cine nu a făcut nu știe ce cantitate de efort presupune un festival), a aliniat teatrul din Suceava la instituțiile de calitate din peisajul nostru cultural, nu mai este directoare. O știre pe care a aflat-o din presă. Nu știu cauzele, dar nu pot decât să-mi imaginez același binecunoscut nărav al ingerințelor politice. Și, în cazul acesta, nu pot decât să deplâng cum sistemul își bate joc, din nou, de cei care fac performanță. Trist! Când, oare, politrucii care nu au tangență cu arta vor înceta să decidă în domenii de care nu au habar?