Théâtre Municipal "Matei Vişniec" Suceava

Nouvelles

Și dacă am pleca toți?

Și dacă am pleca toți?

https://www.7iasi.ro/

de Antonia Mihăilescu

E 20.02.2020, ora 12 și ceva. Cum am un day off la facultate, am luat trenul de ora 11 și trag o fugă până la Suceava. În dimineața asta am văzut pe Facebook afișul de la spectacolul de diseară de la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, mi-am aruncat în ghiozdan două lucruri și am fugit la gară. Iar acum iată-mă aici, încercând să-mi trag sufletul lângă două tipe care vorbesc prea tare despre jobul lor. Ok, ăsta e momentul în care îmi pun căștile și mă uit pe geam. Iar pe geam ce să fie? Blocuri. Gri. Apoi copaci aproape uscați prinși în pământ gol. Sterp. Pet-uri. Și bătrâni. Multe case de lângă linia ferată prin preajma cărora se află bătrâni. Unii stau pe prispă, alții taie lemne (că doar suntem în februarie) sau dau de mâncare la găini. Iar casele? Aici e un 50-50. Jumătate vechi, jumătate abia început și neterminate. În fața celor neterminate poți să vezi câte un copil desculț care se joacă în moloz. Și atât.

„Dau foc și mă-mbăt”

Am ajuns la Suceava. Ora 19. Opt televizoare, mileu, murături, țârâitul unui telefon fix. Clar România, îmi zic luând o gură de cafea. Aproape eram mulțumită de descoperirea mea. Și totuși apare lumina asta albastră, fumul, cabina OMteleOM (pe care nu o observasem până atunci), versurile, ecourile și parcă e din ce în ce mai frig… frig… BAM! ,,Dau foc și mă-mbăt”.  Scena e inundată de explozie, implozie, Big Bang-ul acelui 1 ianuarie 2007 în care totul era posibil. O bucurie nestăvilită, urmată de plecarea Mamei (Delu Lucaci) pentru a le oferi celor rămași o viață mai bună. Iar noi, spectatorii așezați comod în scaunele calde, avem acces în ,,caruselul” rece al gândurilor unei sacrificate. Pielea-mi e cuprinsă de furnicături căci D. Lucaci expiră emoție pură. Notele din ,,Cine iubește și lasă” se strecoară în durere, o mângâie și o lasă să cadă mai tare în public. Rece. Și dacă nu ar putea să plece? Repet, putea. Pentru că fără buletin, nu poți să pleci, nu-i așa? De fapt, nu poți să faci nimic fără să ai buletin. Dar hei, există morți cu buletin pentru că why not? Chiar tatăl vitreg și chel (Cătălin Mândru Ștefan) ne spune sâsâit că la graniță poți să treci doar cu certificatul de căsătorie, te lasă ăia. Punctul e pus cu ajutorul doinei lui Ceaușescu din baie. Cântecul de leagăn ne răsună în urechi. Atmosfera se destinde, iar sala se relaxează la hilara intrare în scenă a lui El profesor (Cosmin Panaite). Încă de la primele cuvinte reușește să acapareze întreaga scenă cu puterea energiei pe care o transmite, iar publicul e prins în jocul umorului pur românesc. El Profesor face parte din tipologia eruditului căzut în mocirla societății. Iar uneori, printre sticlele goale, răzbate vocea rațiunii. Dar până la urmă e mai bine când ,,Dau foc și mă-mbăt”.

,,În mine e un Univers care strigă”

Cosmin Panaite îmbracă filozofia personajului în haine hazlii, ușor de digerat și înțeles de publicul larg, lăsându-i senzația de ,,acasă” . Tot sub lumina tipologiilor se află și Preotul (Răzvan Bănuț) . Acesta își extrage originalitatea din accentul ardelenesc bine definit, iar așa se naște vocea judecății care ne provoacă să ne uităm în oglindă. Ție ți-e frică să te uiți? ,,Curajul. Curajul. Uite, ai numit o planeta din tine”. Totul devine și mai animat la intrarea Bunicului (Alexandru Marin), Agathei (Clara Popadiuc) și a lui R (Bogdan Amurăriței). Cald. Energiile sălii vibrează de căldură umană, familiară. Totul e aproape bine. Bine până când drama reapare, frigul își face loc prin intermediul durerii copilului rămas în urmă care nu reușește să înțeleagă plecarea mamei. ,,În mine e un Univers care strigă” . Lacrimile Clarei Popadiuc îngheață publicul, îl readuce la realitatea actuală. Strigătul singurătății îți intră în oase, iar tu ești blocat în scaunul ăsta afurisit. Prin naivitatea sa, R domolește durerea, însă Agatha readuce publicul în starea inițială. Tot cocktailul de emoții din care nu mai știi ce să simți e finisat de domnul Capital (Horia Butnaru) care vine dintre noi. Cu mișcări sigure și bine defenite, îngheață atmosfera familiară a sălii. Acum e momentul în care situația se clarifică simplu: ,,Sentimentele vând”. Nu mai e nimic de spus, Mama își ia bagajul și pleacă, iar ceilalți rămân în urmă. Bunicul (Alexandru Marin) cu borcanul de murături în mână, lacrimi în ochi și ,,Noi ne mulțumim cu ce avem”, iar ceilalți în spatele lui. În spate. Toți rămân în spate. Rece. ,,Timpul trece, iar lucrurile astea o să rămână acolo”. Agatha (Clara Popadiuc) ne teleportează în timp prin monologul de pe buturugă. Intensitatea momentului face ca frigul să devină îngheț, îmi pare că văd pojghița de gheață pe cafeaua din pahar. Suferința Agathei se suprapune perfect cu cea a Mamei (Delu Lucaci) , amândouă lăsând sala într-o inspirație continuă, fără nicio scăpare în inspirație. Căutările Agathei de sub pătură sunt celei ale Mamei lângă cabina telefonică. Rece rău. Apare R (Bogdan Amurăriței) ca un radiator pentru public. Ne dezgheață un pic, dar Agatha are grijă să ne înghețe la loc. Cald-Rece-Cald-Rece. Parcă ai râde, dar uită-te pe cealaltă jumătate a scenei. În public se naște un râs amar, real. Jumătate dintre personaje te fac să zâmbești, pe când cealaltă jumătate te cutremură. O reflexie a vieții privite și acompaniate de Masca românească care e aproape mereu acolo, în spate. De România însăși (altfel nu știu cum să-i spun, asta mi se pare mie că e, ce mai încolo-ncoa. Habar n-am cum se numește treaba aia. ) . Din când în când ne întâlnim cu TV-ul de toate zilele. Vocea Dianei Lazăr răzbate printre, dintre noi. Spectacolul e aici, acum, e un breaking news. Și ca să fie și mai și, apare și Străina (Cristina Florea) care ne vorbește convingător despre eliberare și iar e rece, rece. Iar de aici vă las pe voi să vedeți. Textul și regia îi aparțin lui Daniel Chirilă (absolvent al Universității de Arte „George Enescu” Iași, secția Arta Actorului, promoția 2012, Daniel Chirilă este cel care semnează textul, regia și scenografia spectacolelor trupei Frilensăr din 2013 până în prezent: Frilensăr (2013), Lorenzo± (Gala Hop 2016), Mălăieș în călcăieș (Green Hours 2016), Mioritza (Green Hours, 2016), Înaintea erei noastre (Green Hours, 2017), Consum excesiv (Teatrul Tineretului Piatra Neamț 2018). Daniel Chirilă semnează dramaturgia spectacolului Ludibrium, alături de Andrea Gavriliu, regizor al acestui spectacol montat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. De asemenea, a semnat textele spectacolelor Apa vie, regie Ștefan Lupu (Teatrul Mic București, 2017), Zaraza, regie Răzvan Mazilu (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2018) și Ziua recunoștinței, regie Horia Suru (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2019). Din anul 2018 este coordonatorul centrului de scriere dramatică DramAnima, susținut de Teatrul Țăndărică București.) . Regizorul mixează stiluri, tipologii și sentimente ca rezultatul să fie cocktailul societății românești. Știți melodia aia de la Byron ,,Cântec de leagăn” ? Cam așa. Poate că am putea să plecăm toți. Sau am putea să-i așteptăm pe cei plecați.

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava – „Curând aici va fi pustiu”, de Daniel Chirilă. Regie:Daniel Chirilă. Scenografia: Andreea-Diana Nistor. Instalatie video: Andrei Cozlac, Andrei Botnaru. Light design: Cristian Niculescu. Univers sonor: Ovidiu Cosovanu. Regie tehnica: Cătălin Rodenciuc. Afiș:Tiberiu Enache. Documentare: Ruxandra Pătrașcu Maian. Actori: Clara Popadiuc, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Cosmin Panaite, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru.

(Antonia Mihăilescu este studentă a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași)


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre