Nouvelles

Marele Cabarhino la Suceava

Marele Cabarhino la Suceava

https://www.crainou.ro/2019/06/05/marele-cabarhino-la-suceava/

DE ,

Prezent la festivalul de teatru de la Suceava, Teatrul Echappée – Laval (Franţa) ne-a propus o călătorie, ne-a ademenit într-o aventură, ne-a condus într-un Ţinut al Viselor. Spectatorul devenit Alice în Ţara Minunilor se regăseşte acolo în plină căutare: în căutarea sinelui, a sensului vieţii, a unei evadări… Dar Evadarea (Le Théâtre de l’Echappée) a avut loc chiar acolo, pe scenă. Împreună cu actorii, spectatorul s-a trezit în Vestul îndepărtat (Far West), a putut privi în Egiptul lui Tuthankamon, totul a fost posibil… S-a întâlnit cu Rinocerii lui Eugen Ionescu, dar fără a fi în pericolul de a se molipsi de rinocerită. L-a cunoscut pe profesorul Stratt (François Béchu) care voia să-şi umple buzunarele pe socoteala artiştilor, dar care sfârşeşte el însuşi prin a-şi umple sufletul la fel ca noi toţi: E bine, e frumos, e fierbinte; este MARELE CABARHINO! Este veselie, este ironie e chiar MAGIE!

Ne regăsim în perioade ale vieţii noastre şi ne regăsim în locuri exotice care ne atrag la visare, ne atrag la râs sau la reflecţie, ne atrag… Şi lebăda… Lebăda albă sau lebăda neagră? E blândă sau rea? Sunt două faţete ale aceluiaşi personaj? La fel cum suntem noi, cum este viaţa sau cum este pe scenă? Şi pianul! Şi muzica! E MAGIE curată! O-ho-ho, e Marele Cabarhino!

LUCIA GROZAVU


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre