Evénements

PRIMA PREMIERĂ A STAGIUNII 2022 - 2023 TARTUFFE, de Molière

PRIMA PREMIERĂ A STAGIUNII 2022 - 2023 TARTUFFE, de Molière

„Tartuffe”, cea mai faimoasă operă a lui Molière, este noua producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava ce va fi regizată de Mădălin Hîncu. Premiera va avea loc pe 22 ianuarie 2023.

Molière a creat o comedie extraordinar de valoroasă - Tartuffe sau impostorul, care a deschis calea dezvoltării ulterioare a dramei europene. Comedia, care a fost jucată pentru prima dată în fața regelui, în reședința sa de la Versailles, în 1664 este o satiră violentă, îndreptată împotriva ipocriziei (în special, a celei clericale, bigote). Subiectul acestei comedii care ataca religia într-o societate profund creștină a declanșat, la acea vreme, un mare scandal, încheiat cu interzicerea piesei.

Scriitor francez de teatru, director și actor, Molière, pe numele său Jean-Baptiste Poquelin, este considerat unul dintre maeștrii satirei comice, un nume cu rezonanţă universală fiind dramaturgul francez cel mai cunoscut în străinătate. Anul acesta s-au împlinit 400 de ani de la nașterea lui Molière, autor al unor piese jucate pretutindeni în lume, precum „Tartuffe”, „Burghezul gentilom” sau „Avarul”, iar pentru francezi și nu numai, 2022 este anul în care dramaturgul este sărbătorit în diverse moduri și prin activități culturale nenumărate. Mai multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite acum în limba franceză. Astfel, un „tartuffe” înseamnă un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.

Molière a trăit într-o epocă plină de canoane, iar piesele sale au încălcat multe reguli şi interdicţii, autorul mizând pe complicitatea spectatorilor care nu vor fi rezistat ispitei de a intra în joc şi de a râde împreună de paradoxala alcătuire a naturii noastre umane.

Mădălin Hîncu, regizorul celui mai nou spectacol produs la Suceava – Tartuffe - este deja la a doua colaborare cu TMMVS, prima fiind regia spectacolului „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, spectacol ce a avut premiera în decembrie anul trecut.

„Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal reprezintă spectacolul de licență a regizorului, pentru care a obținut „Premiul pentru cea mai bună regie” la Gala Absolvenților 2015. Mădălin Hîncu este un regizor extrem de serios și reușește, cu fiecare spectacol nou, pe care îl realizează să producă atmosferă pe scenă și să lase o amprentă originală asupra creațiilor pe care le propune.

Vom reveni cu mai multe detalii în ceea ce privește premiera spectacolului „Tartuffe” și vă rugăm, astfel, să urmăriți pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro/ precum și site-ul teatrului www.teatrulmateivisniec.ro pentru a afla mai multe informații privind evenimentele noastre.

Vă așteptăm, cu drag, la teatru!


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre