Evénements

Noaptea arabă - din nou pe scenă, 19 martie 2021

Noaptea arabă - din nou pe scenă, 19 martie 2021

Considerată una dintre scrierile dramatice remarcabile ale reputatului dramaturg Roland Schimmelpfennig – „Noaptea arabă” este noua producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava și este realizată de regizorul Zalán Zakariás, pornind de la spectacolul lectură cu același titlu pe care spectatorii suceveni au avut ocazia să-l urmărească, în luna septembrie, în curtea interioară a Hanului Domnesc.

Despre celebra „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfennig, ne povestește regizorul spectacolului, Zalán Zakariás: „Cum este o noapte arabă? E aprinsă, picantă și aventuroasă, cel puțin așa ne-au învățat basmele din O mie și una de nopți .

Noaptea arabă a lui Schimmelpfenning însă, se petrece departe de nopțile Orientului, sub stelele unui cartier dintr-un oraș mic, în Germania, despre care am putea spune multe lucruri, în afară de picant și fierbinte.

Aventuros poate că este, undeva pe tărâmul imaginației, caracteristic stilului dramaturgului german, cu povești fragmentate, întrerupte temporal.

Textul este construit ca un vis, unde la suprafață, nimic neobișnuit nu se întâmplă, vedem oameni modești, care populează un bloc de locuințe cu șapte etaje din Germania și care ne povestesc... Ne povestesc despre singurătate, vise, despre dragoste, despre nevoia de comunicare introducându-ne treptat în lumea fanteziei, unde destinele lor se întâlnesc.

Textul dramatic se contopește cu epicul, dramaticul și poeticul fiind elemente esențiale ce caracterizează „Noaptea arabă” a lui Schimmelpfenning - unul dintre cele mai importante texte ale teatrului post dramatic, care povestește astfel, într-un limbaj unic, fără forme tradiționale.”

Echipa de producție a spectacolului „Noaptea arabă”, montat la Suceava este formată din:

Regia artistică: Zalán Zakariás
Autor: Roland Schimmelpfennig
Traducere: Victor Scoradeț
Scenografie: Sebastian Rațiu
Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc

Distribuția:
Răzvan Bănuț - Hans Lomeier
Delu Lucaci - Fatima Mansur
Diana Lazăr - Franziska Dehke
Alexandru Marin - Kalil
Bogdan Amurăriței - Peter Karpati

Prețul unui bilet este: 30 de lei - preț întreg / 10 lei - studenți și pensionari / 7 lei - elevi învățământ preuniversitar

Biletele vor putea fi achiziționate de la casieria teatrului și online: www.blt.ro, doar din data de 15 martie, pentru a reduce riscurile ce pot apărea în cazul în care se va amâna spectacolul din cauza pandemiei.

Până atunci, puteți să apelați cu încredere la serviciul de rezervări bilete al teatrului, serviciu disponibil la numărul de telefon: 0759048677 sau email: bilete@teatrulmateivisniec.ro.

Vă invităm să rămâneți conectați la site şi la pagina noastră de facebook:

https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro

, pentru a urmări detaliile programului nostru. Acesta poate suferi modificări în funcţie de situaţia epidemiologică.


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre