Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță că biletele pentru cel mai nou spectacol din repertoriul stagiunii – premiera comediei shakespeariene „Visul unei nopți de vară”, în regia lui Vladimir Anton – au fost puse în vânzare.
Vă așteptăm cu drag în sala de spectacol pentru a celebra împreună o nouă producție de anvergură, programată în două reprezentații de gală: vineri, 23 octombrie și sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, pe scena mare a teatrului.
Una dintre cele mai luminoase și jucate comedii ale dramaturgiei universale, „Visul unei nopți de vară” explorează cu farmec, rafinament și ironie labirintul sentimentelor umane. Pădurea fermecată devine spațiul în care ordinea lumii reale se suspendă: tinerii îndrăgostiți își caută destinele printre rătăciri și capriciile spiritelor nopții guvernate de Oberon și Titania, meșteșugarii repetă cu candoare propria piesă de teatru, iar spiridușul Puck răstoarnă toate certitudinile.
Spectacolul montat de regizorul Vladimir Anton reunește trupa teatrului sucevean într-o construcție dinamică, plină de poezie vizuală, ritm alert și umor inteligent.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și direct de la casieria teatrului:
Online: direct de pe platforma de ticketing www.bilet.ro
La casieria teatrului:
Sediul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava (str. Dragoș Vodă nr. 1)
Program casierie: Luni – Vineri, între orele 13:00 – 16:00
Rezervări și informații:
Telefon: 0759 048 677 (Luni – Vineri, intervalul orar 08:00 – 16:00)
E-mail: bilete@teatrulmateivisniec.ro