Evénements

27 septembrie, ora 19:00 - LIVADA

27 septembrie, ora 19:00 - LIVADA

Pornind de la textul „Livada de vișini”, semnat de remarcabilul dramaturg A. P. Cehov, cea mai recentă premieră a teatrului sucevean, LIVADA, este montată de regizorul Slava Sambriș, director artistic al Teatrului Republican „Luceafărul”, Chișinău și va putea fi vizionată miercuri, 27 septembrie, ora 19:00.

Slava Sambriș, regizorul spectacolului LIVADA își prezintă viziunea și demersul artistic: „Livada este un spectacol despre decăderea morală și sfârșitul unei epoci, despre viață și moarte, despre învinși și învingători, despre nostalgia după trecut, prezentul dezrădăcinat și viitorul incert. Fiecare dintre noi are livada sa de vișini, iar cineva va încerca să o distrugă. Ranevskaia Liubov Andreevna revine în Rusia la moșia ei, după o lungă ședere la Paris. Pretextul întoarcerii acesteia este faptul că moșia urmează să fie scoasă la licitație, din cauza datoriilor acumulate. Cu această ocazie, femeia îi va vedea pe apropiații săi. Familia Ranevskăi face parte din aristocrația rusă, o clasă aflată în declin odată cu abolirea sclaviei din 1861. <M-am născut aici, mama mea a locuit aici, tatăl meu, bunicul meu... Iubesc această casă, nu-mi pot imagina viața fără livada de vișini, iar dacă trebuie vândută, atunci vindeți-mă și pe mine odată cu ea…>, spune Liubov Ranevskaia. În contextul conflagrațiilor și dezastrelor care astăzi amenință viitorul umanității, spectacolul este unul actual, descriind aspecte ce țin de goana după putere și avere, redând declinul unei clase sociale, prezentându-ne oameni depersonalizați și înstrăinați de sine, adunând laolaltă anxietățile și deziluziile omenirii.”

Preț bilete: 40 lei adulți, 15 lei studenți, pensionari, 10 elevi

Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.

Vă așteptăm, cu drag la teatru!


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre