News
Tandrețea valoreazã mai mult decât dragostea - de Carmen Mihalachi (Revista „Ateneu”)
E iarnã, ger, dar de cum intri în sala de teatru auzi strigãte de pescãruși și gândul îți zboarã departe, la un țãrm de mare, la un timp însorit. Decorul înfãțișeazã o vilã cu etaj, cu aer vintage, din care rãzbat sunetele
unui pian dezacordat. Este o pensiune cam pãrãginitã, cu numele „Vedere la mare“, dintr-un orãșel de la Marea Irlandei. Iar piesa la care asistãm este „Dealurile Californiei“ de dramaturgul britanic contemporan,
Jez Butterworth, jucat cu succes la Londra și pe Broadway. Este o premierã naționalã, regizorul Horia Suru fiind cel care-l aduce pe dramaturg pe scena suceveanã, dupã ce i-a montat o altã piesã, „Luntrașul“, la teatrul din Arad. Regizorul este un pasionat cititor de teatru contemporan, pe care-l cunoaște bine, și alegerile
lui sunt întotdeauna inspirate. S-a oprit acum la „Dealurile Californiei“, o piesã dintre acelea scrise cu meșteșug, cu poveste, situații dramatice, personaje credibile, cu trãiri și emoþii diferite, în fine, cu adevãr uman.
Vera este o mamã singurã, care creȘte patru fete, administrând o modestã pensiune de periferie, „vederea la mare“ fiind o licențã poeticã. Vrea sã-și depãșescã existența nefericitã, precarã, terna condiție socialã, și
își proiecteazã visele asupra fetelor pe care le instruiește, pentru a deveni vedete muzicale, le „dreseazã“ pentru a atinge succesul. E perioada anilor ’50, când la modã erau duetele, triourile muzicale, cum erau
surorile Andrews, modelul de succes pentru Vera. Ar vrea ca fetele ei sã fie descoperite de un impresar și apoi ascultate la radio, privite pe scenã, și le pregãtește tenace pentru asta, le dã mereu exemplul celor cu succes, le dã lecții, pilde, repetându-le întruna copilelor cã drumul spre succes e foarte accidentat, presãrat de obstacole, cã „nu e pentru cei slabi de înger, lipsiți de interes, firavi“. E o mamã orbitã de ambiție, nerealistã, abuzivã, despoticã. Se hrãnește cu iluzii și ar face orice ca sã-și împlineascã scopul. Așa cã, în
momentul, în sfârșit venit!, când un cunoscut impresar poposește în casa ei, dispus sã le vadã pe fete evoluând într-un numãr muzical, ea va face un gest teribil, cu urmãri dramatice. Impresarul nu o place decât pe o fatã, Ana, și cinic, venal, cere un tribut, ca sã o promoveze, concret, o partidã de sex, lucru la care mama
consimte, trimițând adolescenta de numai cincisprezece ani în camera de sus, Mississippi, cu o „bunã acusticã“. Dupã acest fapt îngrozitor, care o va marca profund, Ana va dispãrea, despre ea circulând doar legende. Ea va reveni, dupã douãzeci de ani, chematã de sora ei Gia, singura care a rãmas la dezolanta pensiune, împreunã cu mama ei. Aceasta e în stagiul terminal al unui cancer, chinuindu-se într-o camerã la etaj, vegheatã de o infirmierã, care-i sugereazã Giei soluția finalã, cu o dozã suplimentarã de morfinã, administratã de un doctor dispus sã facã așa ceva, într-un timp când eutanasia nu era legalã (cum nu este
nici acum, decât în foarte puține state). E nevoie însã de un consiliu de familie, de acceptul tuturor surorilor pentru asta. Ema vine cu soþul ei Dany, Vicky e însoțitã de consortul Dumi și de cei doi copii, pe care nu a avut cu cine sã-i lase, deși așa a fost convenția. E o așteptare înfriguratã, cãci nu se știe nimic despre Ana, când și dacã ajunge (se va întâmpla, în cele din urmã), iar Gia i-a fãcut mamei promisiunea cã sora ei va fi acolo. Întrevederea de familie a acestor fete cu o copilãrie furatã e tensionatã, cu scântei, amare dezvãluiri de
frustrãri, de secrete, cu izbucniri nervoase, cu revolte multã vreme înãbușite. Dar finalul (în care fetele se vor strânge în jurul coșului cu bebelușul Anei, care are nevoie de ajutor, fiind într-o situație disperatã, fãrã mijloace de trai, și nicidecum vedeta strãlucitoare, bogatã, așa cum se auzise) este unul cald, de profundã înțelegere umanã, de duioșie, de compasiune. De tandrețe, care este mai prețioasã decât dragostea, un sentiment atât de fragil. O poveste complexã, încâlcitã de viațã, cu imprevizibilul ei, cu iluzii spulberate, cu traume, vinovãție și dorința de rãscumpãrare a greșelilor, cu o relație complicatã, abuzivã mamã-fiice, cu despãrțiri temporare și împãcãri cu soarta.
Regizorul Horia Suru orchestreazã excelent tot acest amestec de stãri contradictorii, construind un spectacol care atinge corzi sensibile, admirabil prin asamblare și dozare inteligentã a tuturor componentelor, cu fina
reglare a momentelor de tensiune cu acelea delicate. El conduce cu mânã sigurã o numeroasã echipã de creatori, lucrând foarte bine, cu mãsura exactã și cu cei câþiva copii aduși în distribuție. Fiindcã piesa se
desfãșoarã în douã planuri temporale (Bianca Veșteman a imaginat o turnantã pentru asta, ea și cu Sabina Veșteman semnând și reușitele costume care definesc personajele), așa cã le vedem pe fete în perioada ado-
lescenþei și apoi adulte.
Vera este Clara Popadiuc, tot ea întruchipând-o și pe Ana. O interpretare de forțã, pasionalã, diferențiatã pentru cele douã personaje, cu realã sinceritate dramaticã, cu energie și mari pete de culoare. Înflãcãratã, așa cum este și superba ei coamã de pãr roșu. Delu Lucaci o portretizeazã cu sensibilitate și precizie în detalii pe Gia, care are ceva din Sonia lui Cehov, din bunãtatea, resemnarea, puterea ei de îndurare. În voluntara Vicky, nemulțumitã de orice, revoltatã, resentimentarã, cu izbucniri nervoase, Diana Lazãr are o interpretare cu relief. Maria Teișanu, în Ema, are o feminitate caldã și e mai tãcutã, discretã, binevoitoare.
Dl Bob, cu glumele lui livrate în cascadã, este figurat de Cãtãlin Ștefan Mîndru, în tușe caricaturale, cu o explozie de haz. Haz pe care-l au și celelalte douã personaje masculine, Dany și Dumi, nonșalanți, în contrast
cu soțiile lor. Rãzvan Bãnuț și Iulian Burciu sunt simpatici în scene de comedie, ultimul și în una nonverbalã. Cristina Florea este o apariþie expresivã în trei personaje distincte. Adrian Andone, Ciprian Mistreanu,
Bogdan Amurãriței se integreazã adecvat distribuției, la fel și profesorul, în viața realã, Johannes Raimund Onesciuc, în rolul pianistului (muzica live este creația lui Cári Tibor).
Remarcabilã a fost prezența adolescentelor (alese de regizor în urma unui casting) Eliza Otilia Cîrșmariu, Clara Odette Solcan, Tamara Ursache, Anastasia Aisa Zancu-Ciornei, Amalia Ștefania Calinciuc, cu o mențiune în plus pentru prima, care a avut o partiturã mai dificilã, cea a Anei tânãrã. Fetele au cântat și au
dansat cu naturalețe (coregrafia aparține lui Alice Veliche), contribuția lor la reușita spectacolului fiind notabilã. Îl adaug aici pe Didi Andrei Pãduraru.
„Dealurile Californiei“ aratã bine, montarea având lighting designul asigurat de Costi Baciu și video designul de Mihai Nistor. Este un spectacol de echipã, cu un final cald, luminos, unul dintre cele mai reușite, din ultima
vreme, ale teatrului sucevean. Va avea viațã lungã, pentru cã atinge zone sensibile, are emoție, adevãr uman.
Carmen MIHALACHE
