„Ne-am pierdut busola. Teatrul este o instituție de formare a gusturilor” Matei Vișniec - Revisa „Produse locale pentru localnici”

Invitat pentru a doua oară în studioul nostru din Suceava, Matei Vișniec a discutat despre aniversarea a 10 ani
de Teatru Municipal, despre noul său spectacol, „Cabaretul Cuvintelor”, și a făcut o pledoarie pentru limba
română și investițiile în cultură, argumentând că societatea de azi se confruntă cu o criză a valorilor și a cuvintelor.
„Ne-am pierdut busola. Teatrul este o instituție de formare a gusturilor”

P.G.: La aniversarea celor 10 ani de Teatru Municipal „Matei Vișniec”. Bine ați venit!
M.V.: Bine v-am găsit! Da, îmi face plăcere să fiu aici la această aniversare. Decizia noastră comună a fost să aniversăm momentul într-un mod mai special printr-un spectacol pe care îl voi regiza. Sunt deja aici de pe 26 august și lucrăm la acest spectacol.

P.G.: Este vorba despre „Cabaretul Cuvintelor”, a cărui premieră va fi pe 18 și 19 octombrie.
M.V.: Exact. Este un spectacol aniversar, aș spune, în care toți cei 10 actori ai teatrului din Suceava sunt alături de mine. E un fel de creație colectivă pe tema cuvântului. Eu sunt un om al cuvântului, iubesc cuvintele și am dedicat acest spectacol relației noastre cu limba română. Este un fel de elogiu adus limbii române, o limbă care ne formează, pe care noi uneori o maltratăm, o limbă de o mare generozitate și bogăție. Mi-am propus ca prin acest spectacol să declanșez și o dezbatere legată de cum vorbim astăzi, ce exemplu le dăm copiilor. Adulții deseori nu se gândesc la acest lucru – a vorbi și a respecta limba română înseamnă a da și un exemplu de bună purtare. Este
un spectacol pentru toată familia, un fel de cadou pe care noi toți vrem să îl oferim publicului din Suceava. Cuvintele sunt personaje. În fiecare cuvânt se ascunde o poveste, sunt cuvinte care au vechime de 2.000 de ani, altele sunt mai noi. Am imaginat o fel de republică a cuvintelor, unde acestea discută între ele. Ce ne-ar putea spune cuvintele „mama” sau „utopie”? Sau cuvintele simple „da” și „nu”, care uneori se ceartă.

P.G.: Ați vorbit despre bogăția limbii. E adevărat că „dor” există doar în română?
M.V.: S-ar părea că, într-adevăr, cu această nuanță extraordinară, există în limba română și în limba portugheză.
Este un cuvânt de o mare frumusețe și adâncime. Mie mi se face mereu dor de limba română, deși am scris mereu în română. Scriind într-o limbă străină, în franceză, am descoperit marea ei frumusețe. Limba română se ascunde
și, în același timp, se dăruiește, este vulcanică. Noi am împrumutat și cuvinte slave și latine – care e baza – dar și de la greci, turci, maghiari. Este o limbă făcută să fie una a înțelepciunii, a echilibrului, a poeziei. Problema e că uneori o maltratăm pentru că n-o predăm destul de bine copiilor, iar noi, adulții, o vorbim grăbit și cu greșeli.
Mai ales mediile online și televiziunea nu dau cel mai bun exemplu. Discuția mea este mai amplă: cum le predăm
limba română când suntem ascultați de milioane de oameni?

P.G.: Mai descoperiți lucruri despre limba română? Nu ne oprim niciodată, așa-i?
M.V.: Nu, nu. Eu învăț în continuare. Continui să o aprofundez. De pildă: știați că din cele 300.000 de cuvinte ale limbii române, în viața de zi cu zi noi, românii, utilizăm doar cam 2.500 de cuvinte? Adică puțin. În spectacol, analiza
noastră nu merge chiar atât de departe, dar avem personaje care se întreabă: „Mi s-au dat rădăcini? Sigur: limba, credința, folclorul, locul în care m-am născut. Dar aripile mele unde sunt? Cine îmi dă aripile?” A-i da aripi unui copil
înseamnă a-i da o educație bună, a-i da un stat de drept, încredere în instituții, în democrație. Uneori tinerii se trezesc cu rădăcini multe și cu aripi puține.

P.G.: Sunteți la fel, poate chiar mai dinamic decât acum doi ani. Ați ieșit la pensie, dar vă văd în plină forță...
M.V.: ...sunt și mai viu de când m-am pensionat [râde], pentru că am mai mult timp liber! Am lucrat 33 de ani la
RFI Paris, iar acum doi ani și jumătate a venit vârsta pensionării. Lucrez mai mult decât înainte, scriu în continuare
în ambele limbi. Am scris multe cărți pentru copii, dar și un omagiu adus lui Caragiale, unul dintre cei mai mari
mânuitori de limbă. Personajele sale există și astăzi, noi trăim într-o oglindă care este cea a lui Caragiale.

P.G.: Călătoriți mult. Cum e percepută România ca și cultură în lume?
M.V.: Lucrurile s-au schimbat mult. Avem traduceri importante, scriitori care au luat premii (Mircea Cărtărescu,
Dan Lungu), filmul românesc este recunoscut. România trimite talente peste tot, iar festivalurile mari, ca Enescu sau FITS Sibiu, aduc străini. România a creat centre de interes. Mai rămâne să investim în continuare în cultură. Chiar dacă traversăm o criză sau un război, investițiile în cultură nu trebuie să fie afectate. Chiar și Churchill spunea: „De ce mai facem războiul ăsta dacă trebuie să renunțăm la cultură?” Când vedem că noi investim 0,07 sau 0,08% din PIB în cultură, e dramatic. Fără investiții, imaginea României se dizolvă.

P.G.: Revenind la Suceava, cum s-a transformat orașul în 10 ani?
M.V.: Suceava se transformă, evident. Bucovina rămâne un spațiu de pelerinaj turistic, de plăcere sufletească. Străinii vin în căutarea autenticității, a mănăstirilor și a oamenilor gospodari. Potențialul Sucevei și al Bucovinei rămân fabuloase. Teatrul rămâne tocmai acel spațiu în care cultura se face altfel. Se râde altfel decât la televizor. Teatrul este făcut să propună oamenilor cultură și divertisment, dar altfel, într-o altă cheie. Este un loc de dezbatere, de socializare. Râdem împreună, oameni vii, nu fiecare în fotoliul său. Cred că Suceava a făcut un lucru extraordinar investind în acest teatru. Teatrul este o instituție de formare a gusturilor, de incitare la dialog și Socializare. Tinerii care vin la atelierele de teatru se descoperă pe ei înșiși, devin mai culți, își depășesc timiditățile.
Trăim într-o lume fragmentată, o lume care și-a pierdut busola. Dar datorită oamenilor pasionați – actori, profesori – cred că totul e încă posibil, în ciuda crizelor.

P.G.: Îi invit pe cei care ne-au urmărit să meargă la „Cabaretul Cuvintelor”, premiera pe 18 octombrie! Vă mulțumesc
încă o dată!
M.V.: Cu drag! Mai precizez că e o creație colectivă, cu oameni pasionați, unde muzica este compusă de Bobo Burlăcianu, Alice Veliche la coregrafie, iar scenografia este realizată de Andra Bădulescu Vișniec. Veniți să aveți o întâlnire cu oameni pasionați! Toate cele bune!

Interviul complet pe:
www.facebook.com/pentrulocalnici.ro/