News
Ioana Nicolaie a fermecat Suceava, de Doina Cernica (Crai Nou)
Poeta şi romanciera Ioana Nicolaie, prima dată la Suceava, pe 6 iunie 2025, a fost întâmpinată cu aplauze de o sală plină în cadrul Festivalului Zilelor Teatrului Municipal „Matei Vişniec”. Primită cu bucurie de Angela Zarojanu, managerul Teatrului, şi aşteptată de profesoarele Gina Puică (Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava) şi Maria Epatov (Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi) cu emoţia cititorului (profesionist) care în sfârşit o cunoaşte în persoană pe autoarea care l-a încântat, literata i-a avut alături, într-o solidaritate care a plăcut tuturor, pe Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut scriitor român din secolul XXI pe mapamond, şi pe Liviu Jicman, preşedinte al Institutului Cultural Român. Publicul, alcătuit din numeroşii prieteni cititori ai Ioanei Nicolaie de pe Internet şi din cititorii literaturii de calitate în general, între care l-am remarcat prof. Gheorghe Cîrstian, împreună cu ai săi (beneficiari la căderea serii de o întâlnire specială, pe tema poeziei, cu invitata), a fost imediat cucerit de prezenţa sa degajând frumuseţe, eleganţă şi energie, de confesiunile privitoare la romanul lansat în Festival, „Drumul spre Soare Răsare”, de interesul (dublat de atitudine) pentru lumea din care vine şi în care trăieşte şi scrie.
Cu istoria intrând puternic în cărţile sale, doritoare să-i desluşească rolul în propria biografie, cu referire în special la comunism (ale cărui pâraie, crede, îşi continuă o existenţă subterană zeci de ani, pentru ca apoi să iasă la suprafaţă, să izbucnească neaşteptat, „fiindcă nu am avut un proces al comunismului” -, Ioana Nicolaie şi-a mărturisit (reflexiv) uimirea privitoare la întrebările care i-au fost puse la o recentă întâlnire cu cititorii tineri: „Eu voiam să mă întrebe, să vorbim despre comunism, dare ei m-au întrebat despre moarte, dacă ştiu ce se întâmplă când se închide o uşă şi se deschide alta”.
Firesc, de vreme ce cititorii de acum nu pot să o desprindă de tabloul său de familie, cu Ioana a patra din cei doisprezece copii la părinţi, şase fete şi şase băieţi, şase blonzi, şase bruneţi, cu tragedia fratelui celui mai mare plecat prea devreme dintre ei şi reîntors graţie talentului iubitor al Ioanei Nicolaie în „Drumul spre Soare Răsare”, roman zguduitor şi prin această cheie de lectură. Zguduitor şi luminos deopotrivă, deoarece, aproape toată acţiunea cărţii petrecându-se în zile întunecate, dramatice, ale Săptămânii Mari, converge spre soarele Învierii.
Stavrofora dr. Gabriela Platon, a doua stareţă a Voroneţului, întrebându-se, retoric, în dialogul Ioanei Nicolaie cu publicul, dacă în loc de uşa care se deschide după uşa care se închide, nu ar trebui să ne gândim la fereastra pe care Cel de Sus o deschide, i-a prilejuit scriitoarei o pledoarie (într-un acord recunoscut cu Mircea Cărtărescu) pentru „educaţia care are de-a face cu cultura”, în care cărţile religioase sunt esenţiale. O altă întrebare a determinat-o să-şi reafirme credinţa în iubire ca fundament al lumii, în vreme ce aceea, tradiţională, despre cele trăite şi cele imaginate din cartea/cărţile sale, i-a provocat mărturisirea că cele mai multe au fost, sunt de regulă, trăite „în cadru real sau în cadru fantastic”.
Încheierea acestui fermecător eveniment de minte, inimă şi literatură poate fi zugrăvită cu imaginea pădurii de mâini ridicate de întrebarea-îndemnul Ioanei Nicolaie: „Literatura ne poate salva? Mâna sus!”, sau de aceea a lungului şir de doritori de dedicaţii şi autografe. Or a privirii care cuprinde într-o aceeaşi clipă Biserica Sfântului Nicolae, şi Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, amândouă cu ocrotitori iubitori de daruri.
