Agonia Cuvintelor – Theatrum Mundi

https://www.monitorulsv.ro

Într-o lume în care cuvintele, abia născute din mașina timpului, se înmulțesc, cu mare repeziciune, la un singur sunet al tastaturii, paradoxal, comunicarea, în sensul de a pune în comun fragmente de viață, este în declin. Când zilele se golesc de trăiri autentice, pline de sens, și se leapădă de cuvintele care au construit „pădurea de simboluri”, tăcerea are sunetul smalțului și gustul sălciu al durerilor strivite.

Cu genunchii zdreliți de nerăspunsuri, omul contemporan se închină la cuvintele pierdute, ca la un templu al strigătelor în deșert.

Vorbăria, flecăreala, bârfa, incontinența verbală, răbufnirile scatologice, manierismul lingvistic, pleonasmele prețioase, tautologia savantă, eseul programat și nuditatea sintagmelor construiesc, pe zi ce trece, edificiul unei „bufoniade” a cuvintelor decadente.

Fie că a fost considerat organul care modelează gândirea (Humbold) sau „organism viu”, limbajul a dezvăluit istoria umanității pe „mădularele risipite ale cuvintelor” (Noica)

Paradoxal, într-o lume lipsită de sens, cuvintele defilează, în pas de dans ritualic, ascunzându-și nuditatea sub amăgirea unor sunete stridente, amorfe, tocmai pentru a-i obliga pe oameni – personaje ale propriilor vieți, să-și caute universul semantic al tăcerilor.

Piesa de teatru „Cabaretul cuvintelor” este un poem al cuvinelor pierdute, care debutează cu scena pașilor pe nisip, proiectați pe un ecran de fundal, în care personajele așezate la o adevărată „Masă a tăcerii” sunt seduse de metafora căutării propriilor sensuri. Deodată, imensitatea de gri-uri, pierdute sub pașii timpului regăsit prin cuvinte, este anulată de prezența autorului-regizor, Matei Vișniec, care, ca un alt Demiurg, recrează lumea scenică, prin cuvinte, eliberate din carcera atemporală a mașinii de scris.

Invitația la „Cabareul cuvintelor” pare a fi, la o primă vedere, la un spectacol de divertisment în care să fie satisfăcute toate simțurile care-și cer drepturile la propria viață, scăldată în loisir și pusă la zidul timpului de orgoliul lui carpe diem: „Vă previn, mefiaţi-vă de invitaţiile la cină ale Domnului Utopie. Pentru că lucrurile riscă să ia o întorsătură proastă, mi s a întâmplat mie personal, precum şi multor altor oameni pe care îi cunosc. La început, suntem mulţumiţi să-i primim cartonaşele de invitaţie care sunt, nimic de spus, impecabile: trimise în plicuri mari, din hârtie de mătase, textul scris elegant, litere aurite, formulări subtile, indicaţii extrem de precise pentru a-i găsi adresa, aprod care vine să-ţi gareze maşina… Şi, în plus, imediat ce deschizi plicul, eşti învăluit de un parfum îmbătător de care devii aproape dependent, nu te mai saturi să-l respiri. Apoi serata începe bine, cuvântul Utopie este un mare maestru în arta de a primi. Vă întâmpină ca un adevărat prieten, ca un tată, ca un frate mai mare, vă face să vă simţiţi în siguranţă, imediat ce-i călcaţi pragul, vă simţiţi, de fapt, ca la dumneavoastră acasă. Şi ce atmosferă plăcută în interior!”

Scenografia minimalistă, amintind de Scaunele lui Eugen Ionescu, descrie, obiectual, limbajul decadent al omului contemporan. În ciuda decorului minimalist, scena este construită, pas cu pas, replică de replică, de un adevărat contrapunct audio-vizual care definește condiția umană, din perspectiva unei cunoașteri imediate.

Amintind de theatron-ul grecesc (etimologic, „locul din care se vede”), spectacolul de teatru este, în primul rând, un sistem polifonic de comunicare, unde gestualitatea întrece puterea cuvântului.

• „Cabaretul cuvintelor” nu este doar o piesă de teatru, ci și o operă poetică, un amestec între liric și dramatic

„Cabaretul cuvintelor”, scrisă și regizată de Matei Vișniec, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și poeți români contemporani, face parte din zona teatrului absurdului și poetic, specifică stilului său, și propune o reflecție profundă, dar și ludică, asupra limbajului, comunicării și puterii cuvintelor.

„Cabaretul cuvintelor” nu este doar o piesă de teatru, ci și o operă poetică, un amestec între liric și dramatic. Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de texte poetice, care pot fi citite fie ca monologuri dramatice, fie ca poezii de sine stătătoare.Fiecare cuvânt devine un personaj liric, care își exprimă emoțiile, temerile, amintirile sau plângerile.

Poeziile din Cabaretul cuvintelor formează o meditație poetică despre limbaj și umanitate: „Cuvântul Iubire” – „Cuvântul „iubire” urcă pe scenă timid, obosit. / Se plânge că este folosit în reclame, în cântece ieftine, / că oamenii îl rostesc fără să-l mai simtă. / Spune că se simte golit, profanat. / În final, își amintește cu nostalgie / de vremea în care, atunci când era rostit, / oamenii își atingeau sufletele.”; „Cuvântul Adevăr” – „Cuvântul „adevăr” intră pe scenă cu spatele drept, dar privirea în pământ. / Spune că nu mai este invitat nicăieri, / că oamenii îl evită, / că în discursuri e folosit doar ca decor.”; „Cuvântul Libertate” – „Am fost strigat pe baricade, / am fost scris pe ziduri, / am fost cântat și adorat. / Dar m-au folosit toți și m-au trădat toți. / Mă simt bătrân, obosit, confuz. / Nu mai știu cine sunt.”; „Cuvântul Moarte” – „Eu nu cer nimic, nu mă plâng, / doar aștept. / Voi, oamenii, mă rostiți tot mai rar, / ca și cum, nevorbind despre mine, / m-ați putea învinge.”; „Cuvântul Tăcere” – „Eu sunt sora tuturor cuvintelor. / Când ele obosesc, vin la mine să se odihnească. / Dar oamenii nu mă mai caută. / Le e frică de mine.”

Fiecare cuvânt devine personaj: cuvintele au viaţă şi poveste, iar întâlnirea lor naşte „poveşti” neterminate care așteaptă să fie continuate de cuvintele regăsite.

Spectacolul a reprezentat prima premieră a stagiunii 2025–2026 a Teatrului „Matei Vișniec” și a marcat faptul că dramaturgul a montat, pentru prima dată în România, un spectacol la teatrul care îi poartă numele, iar textul a fost rescris special pentru actorii trupei din Suceava.

Echipa artistică de excepție a pus în scenă o epopee a lumii contemporane în care cuvintele și-au pierdut identitatea – Text și regie: Matei Vișniec, Scenografie și costume: Andra Bădulescu Vișniec, Coregrafie: Alice Veliche, Sound design: Claudiu Urse, Video design: Mihai Nistor (imagini realizate și în colaborare), Songs / compoziţii: Bobo Burlăcianu, Light design / afiș: Sebastian Rațiu, Distribuția Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc.

Piesa de teatru, „Cabaretul cuvintelor”, nu e o copie nonșalantă a unei realități provocatoare, care cerșește soclul, ci este un act de creație și, în același timp, un act de construcție – crearea și construirea sensurilor deschise într-un spațiu liminal.

Ca mimesis al viului, spectacolul în stare manifestă, ca teatralitate, încearcă să îmbrace realul în sens și semnificație, astfel încât spectatorul să-și poată vizualiza scenic propria lume: „ Dragul nostru cuvânt oglindă, nu muri… Oglindeşte-ne mereu pre noi căci tu eşti dublul nostru cel mai accesibil… Şi nu ne lăsa pre noi căci va trebui apoi să scotocim în noi înşine pentru a ne găsi adevărata imagine şi ştii bine cât de frică ne este de aceasta…”

Prof. dr. Luminița Reveica Țaran