Spectacol invitat

Oleanna

Distribuție
Autor David Mamet
Regie Vlad Cristache

Actori Irina Naum
Cristi Naum
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

Spectacolul de teatru Oleanna, de David Mamet, poartă semnătura regizorului Vlad Cristache și a fost montat la Teatrul Jean Bart din Tulcea.

Oleanna este o piesă de teatru în două personaje, ce ridică probleme importante în evoluția societății contemporane, precum corectitudinea politică și definirea deficitară a termenilor în comunicare. Personajele care participă la construcția conflictului dramatic al textului sunt Carol (Irina NAUM), o studentă și profesorul ei John (Cristi NAUM).

Teatrul Jean Bart Tulcea a înregistrat un succes deosebit în 2016, la Festivalul Internațional de Teatru - F.I.T.O. Oradea, unde actrița Irina Naum a obținut Premiul pentru cea mai bună actriță, iar Cristian Naum a primit din partea juriului Premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolurile din spectacolul Oleanna.

 ,, Oleanna de la Teatrul Jean Bart din Tulcea este un spectacol echilibrat, care ştie să spună o poveste delicată fără încrâncenare; te lasă pe tine să tragi concluziile. Ba chiar presară inteligent motive de îndoială asupra inocenţei domnului profesor şi te lasă cu un semn de întrebare abia perceptibil: şi totuşi? Fără să militeze, fără să îşi propună altceva decât să fie ceea ce este, cu luciditatea limitelor impuse de text şi context, cu asumare şi performanţă artistică. Un spectacol de teatru care nu are nevoie să strige pentru a se face auzit.” - critic de teatru Alina Epîngeac.

Regia și scenografia: Vlad Cristache

Distribuția: Irina Naum – Carol, Cristi Naum – John

Design sonor: Vlad Cristache

Traducerea: Costin Manoliu, Anca Florescu

Vlad Cristache , regizorul spectacolului Oleanna de la Teatrul Jean Bart din Tulcea face parte din noul val de regizori de teatru din România. A debutat în 2011, cu spectacolul Peer Gynt de Henrik Ibsen la Teatrul Maria Filoti din Brăila.

În 2016 patru spectacole care-i poartă semnătura, au fost montate pe diferite scene ale teatrului românesc: Demonstrația și Oleana - Teatrul Jean Bart Tulcea, Suflete moarte - Teatrul de Comedie din București și Cum vă place - Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț.
Dintre cele mai cunoscute spectacole montate de Vlad Cristache amintim: 20 de minute cu îngerul- UNATC ,,I.L.Caragiale” București, Mesagerul Iadului și Nirvana - Teatrul Odeon București, Urâtul - Teatrul de Comedie București, Revanșa și Aproape la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Deșteptarea Primăverii - Teatrul Mic din București, The History Boys la Teatrul Excelsior București.

David Mamet . Un dramaturg de marcă, eseist, scenarist și regizor de film american, laureat al premiului Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross (1984). Oleanna este piesa cea mai jucată și cea mai apreciată dintre scrierile lui Mamet, subiectul central fiind eternele conflicte dintre bărbați și femei.

Primul său scenariu de film s-a concretizat în celebra producție cinematografică Poștașul sună întotdeauna de două ori. A obținut două nominalizări la premiile Oscar, pentru scenariile filmelor The Verdict (1982) si Wag the Dog (1997). De asemenea, este autorul scenariilor unor filme celebre, cum ar fi: Incoruptibilii (1987), Hoffa (1992), American Buffalo (1996), Prizonierul spaniol (1997), Ronin (1998) si Hannibal (2001), Edmond (2005)

Printre cărțile sale, se numără: The Old  Religion (1997), un roman des­pre linșajul lui Leo Frank; Five Cities of Refuge (2004), un comentariu la Tora, împreună cu rabinul Lawrence Kushner; The Wicked Son (2006), un studiu despre antisemitismul evreilor.

 

 

INTRAREA LIBERĂ!

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava