Nefericiri în explozie, cioburi - de Carmen Mihalachi (Revista Ateneu)

  Galerie de photos

O piesã a dramaturgului olandez Jeroen van den Berg, „Aniversarea“, cunoscutã în România pentru cã a fost în
repertoriul unor alte teatre, se joacã la Suceava cu un titlu mult mai direct, de impact emoțional: „Cioburi“. Este alegerea regizoarei Alexandra Bandac-Marian, care e și dramaturg (a fost și actrițã, la începutul carierei ei scenice, urmând apoi studii de regie), ea semnând adaptarea piesei, respectându-i sensul, fiindcã în original se numește „Blowing“. Regizoarea, aflatã la debut, a regândit întregul, a adãugat texte scrise de ea și a mers în adâncime în psi-
hologia personajelor, prin detalii și nuanțe, imaginând și scene din trecutul acestora. A fãcut-o inteligent, inspirat, cu talent și meșteșug, astfel cã i-a ieșit un spectacol foarte bun, remarcabil în toate articulațiile sale.
Pentru început, ne aflãm în sufrageria familei Beumer, decoratã festiv, pentru cã Els (mama) împlinește 45 de ani și vrea o aniversare cu fast, regizatã ca un spectacol (și totul se filmeazã cu camera primitã în dar de sãrbãtoritã, cu multe reluãri, ca sã iasã perfect!). Deși totul e frumos aranjat, predominând culorile luminoase (scenograf este
Sebastian Rațiu), în aer plutește ceva nefast, pentru cã doamna Els este vizibil agitatã. E îmbrãcatã cu o rochie roșie, elegantã, cu aspect tineresc, se mișcã energic, dar tonul ei are o notã de nemulțumire, de iritare, deși soțul și cei doi copii adolescenți vor sã-i intre în voie, sã-i satisfacã toate dorințele. Els vorbește mult la telefon cu sora ei, Thea, care o anunțã cã nu poate ajunge la petrecere. Ceea ce va urma va fi o nãruire a tuturor aparențelor unei
familii cu o viaþã fericitã. Lucrurile vor exploda odatã cu unele dezvãluiri dureroase, vor sãri în țãndãri, pentru cã, în realitate, dincolo de fațadã, toți membrii acestei familii au nemulțumiri, frustrãri, neîmpliniri. Els trãiește spaima femeii de îmbãtrânire, de pierdere a farmecului, a atractivitãții sale sexuale și vrea, cu orice preț, sã depãșeascã stãrile care o tulburã, o fac nesigurã pe ea, dar, mai cu seamã, își dorește salvarea cãsniciei, pentru cã știe, simte cã soțul ei, Leo, are o aventurã. Cu atât mai dureros pentru ea, femeia cu care este înșelatã nu este alta decât sora
ei. O altã captivã, de fapt, într-o cãsnicie nefericitã, cãutându-și salvarea. E mult fals în relațiile dintre personaje, tristețe, înstrãinare, rãcealã, un frig al lipsei de sentimente. Pe care Jurgen și Esther (fiul și fiica) îl conștientizeazã, pentru cã așa se întâmplã: copiii absorb toatã toxicitatea neînțelegerii dintre pãrinți și suferã, au traume emoționale
care îi pot urmãri toatã viața. Din dialogul lor aflãm cã nimeni nu doarme în casa aceea, în care și florile se ofilesc, unde totul este mort, „junk“, dar e ținut ascuns, ca și cum nimic nu se întâmplã, contând doar aparența, poza de
familie fericitã. Cea reunitã la un brunch de aniversare, cu flori multe, baloane, cu o veselie de circumstanțã, pentru cã-i vezi, la un moment dat, pe cei doi soți în bucãtãrie, unde este un frigider negru, cu ușa deschisã, în care ei se refugiazã, într-o zonã de întuneric, rece, imagine surprinzãtoare, foarte puternicã, extrem de sugestivã a unei
însingurãri extreme, a înghețului relației lor. Care a avut și un timp al fericirii, iar imaginile din trecut, din vacanțele de la mare, cu copiii jucându-se (ei apar în spectacol, interpretați de Amalia Calinciuc, Adela-Ioana Boca, Victor Apetrei și Petru Petrariu), par desprinse dintr-un timp paradiziac. Dar definitiv pierdut. Nu și pentru adolescenți, care vor pleca în final, visul lor fiind sã trãiascã undeva unde e cald și soare mult, la țãrmul Mediteranei. Și tatãl va pleca,
așa cum avea fãcut planul (vorbește, pe furiș, în șoaptã, la telefon, cu o femeie), valizele erau pregãtite, aniversarea lui Els fiind ultima lui prestație într-un spectacol pe care nu mai voia sã-l continue.
În montarea suceveanã, acest cuplu dezastruos, aflat în faza de disoluție (se vede și cum masa festivã se lasã în pantã și devine câmp de luptã, iar pereții se fisureazã, excelentul plan video fiind creat de Mihai Nistor), îi are ca protagoniști pe Cristina Florea și Cãtãlin-Ștefan Mîndru. Actrița este într-o formã extraordinarã, creând un personaj
memorabil. Se aruncã în rol fãrã rest, schimbând cu o uluitoare rapiditate cele mai contradictorii trãiri, e o explozie de vitalitate pe un fond de disperare, pentru cã ea întruchipeazã un eșec. Ca femeie, nesigurã pe ea, îngrozitã
de spectrul îmbãtrânirii, ca soție și mamã. Monologul ei final este o probã de mãiestrie actoriceascã. Cãtãlin-Ștefan Mîndru este un partener de joc pe mãsurã, construindu-și rolul cu meticulozitate, din interior, fãrã efecte de suprafațã, sobru, concentrat, mereu prezent. Frații sunt Alexandru Marin și Delu Lucaci: el lucid, revoltat, rebel;
ea sensibilã, retractilã, dar amândoi foarte atașați unul de celãlalt, într-o tandrã alianțã, ceea ce actorii transmit exact.
Regizoarea-dramaturg inventeazã și un alt cuplu, Thea și Eric, tot în disoluție, figurat de Diana Lazãr, cu un joc interiorizat, subtil, cu o expresivitate specialã, și de Bogdan Amurãriței, scenele lor fiind coregrafiate de Juan Cruz Luque.
Spectacolul Alexandrei Bandac-Marin, construit riguros, dar și cu finețe, cu pãtrundere psihologicã, vorbește despre
eșec, singurãtate dezolantã, despre familie (o mare temã,mereu importantã) și destrãmarea ei și o face cu o tensiune abil dozatã, un plin de emoție percutant.